mar. ian. 19th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

7 urmări ale săvârșirii unui păcat de moarte

Păcatele de moarte sunt, potrivit lui Ghenadie Scholarios, Koressios, Mărturisirii Ortodoxe și lui Hrisant al Ierusalimului, acele păcate de bună voie săvârșite, care strică, fie numai dragostea cea către Dumnezeu, fie cea către aproapele împreună cu cea către Dumnezeu, și-l fac pe cel ce le săvârșește vrăjmaș al lui Dumnezeu și vinovat morții celei veșnice a iadului. Iar acestea, și cele mai îndeobște, sunt: mândria, iubirea de arginți, desfrânarea, pizma, lăcomia, mânia și trândăvia sau lipsa de grijă.

Una din împrejurările păcatului celui de moarte o alcătuiesc inspăimântătoarele răutăți și urmări pe care ți le pricinuiește ție și care sunt șapte, ca cele șapte capele ale balaurului celui otrăvitor.

Întâia răutate a păcatului

Întâia răutate a păcatului este lipsirea harului lui Dumnezeu, care este mărgăritar de un atât de mare preț, încât Domnul Și-a cheltuit tot sângele Său ca să-l răscumpere pentru tine, și pe care tu, nenorocitule, îl schimbi cu un nimic și faci ceva mai nechibzuit decât un prunc, care schimbă un diamant pe o singură nucă.

Fără acest har, sufletul tău, frate, rămâne atât de urât, încât este cu neputință să-l privească cineva așa cum este și să nu moară. Și de unde se vede asta? Ascultă. Se arată în Istoriile bisericești că o fecioară a văzut un demon care era atât de slut încât ea s-a jurat să aleagă mai bine să meargă pe un drum plin de cărbuni aprinși și de fier roșit in foc și să meargă pe el cu picioarele goale până la capătul lumii, decât să mai vadă vreodată o asemenea priveliște nesuferită. Și, cu toate acestea, Dumnezeu i-a spus că ea n-a văzut toată urâciunea demonului, așa cum este ea, ci numai o arătate a ei.

Ah! Și dacă numai un singur păcat de moarte i-a adus demonului o sluțenie atât de groaznică și dintr-un astru luminos al cerului l-a făcut un tăciune ale iadului, oare cât de mare urâciune și-a dobândit, frate, sufletul tău, după atâtea și atâtea păcate? Cine poate pricepe cât de grețos este el in ochii lui Dumnezeu și câtă putoare iese din rănile lui? Și dacă fecioara aceasta a simțit putoarea păcătoșilor și n-a putut să o îndure, cât de puturos ești, tu, cel putred cu totul, de pe urma păcatelor, Înaintea lui Dumnezeu?

Fără nici o îndoială, nu este vietate târâtoare, nu este căpcăun, nu este fiară care să-ți fie atât de urâtă ție, păcătosule, pe cât de urât ești tu, înaintea lui Dumnezeu, pentru păcat. Și, cu toate acestea, nenorocitul de tine, nu-ți vezi sufletul tău împuțit ca să te întristezi. Și, ca păunul, te bucuri, fie de hainele tale frumoase pe care le porți, fie de chipul tău frumos, fie de celelalte lucruri arătoase ale tale. Pentru aceasta și Domnul, cu bună dreptate, te-a numit pe tine și pe semenii tăi morminte văruite, care, pe dinafară, au marmură frumoasă sau cuvinte frumoase scrise pe ele, iar înăuntru sunt pline de oase împuțite. „Vai vouă… că semănați cu mormintele cele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morți și de toată necurăția” (Matei 23, 27).

A doua răutate a păcatului

A doua răutate a păcatului de moarte este că-ți lipsești sufletul tău, păcătosule, de dumnezeiasca înviere, care este un dar anume și însemnat, și o harismă atât de înaltă, încât face ca Duhul Sfânt să locuiască în tine cu o ființare și o lucrare aparte și deosebită, alta decât în toate celelalte locuri. Ea te face Fiu al Iui Durnnezeu și moștenitor al Împărăției Lui, așa încât cea mai măruntă faptă a ta este de un preț atât de mare cât este și întreg raiul. Dar îndată ce pierzi un asemenea dar, ce ajungi? Vai, fiu al diavolului, asemenea cu el din pricina păcatului, după cum și fiul se aseamănă cu tatăl său, potrivit cu firea. „Voi sunteți din tatăl vostru diavolul” (Ioan 8, 44).

A treia răutate a păcatului

A treia răutate a păcatului este că te lipsește, frate, de moștenirea veșnică a raiului, cum am mai spus, pe care Tatăl tău cel ceresc era gata să ți-o dea. Și cine poate spune cât se cinstește de către toți un fiu întâinăscut și moștenitor al unui Împărat? Cât este pizmuit de toți, cât îl fericesc toți? Nimeni, desigur. Tot așa dimpotrivă — nimeni nu poate spune cât este de nebun, cât este batjocorit de toți unul care și-ar vinde acest drept al său de întâi născut și moștenirea sa, pentru ceva neînsemnat, cum Isav și-a vândut-o pentru puțină linte. Aseamănă acum, tu, păcătosule, cerul cu pământul, moștenirea împărăției celei nepieritoare, pe care ai pierdut-o, cu dreptul de întâi născut al lui Isav și cu moștenirea pământească a unei împărății pieritoare, și vei înțelege cât de vrednic de batjocură și cât de smintit ești. Pentru aceasta a scris Apostolul: „Și să nu fie vreunul desfrânat sau întinat ca Isav, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut. Știți că mai pe urmă, când a dorit să moștenească binecuvântarea, nu a fost luat în seamă, căci, deși cu lacrimi a căutat, n-a mai avut cum să schimbe hotărârea” (Evrei 12, 16 17).

A patra răutate a păcatului

A patra răutate pe care o face păcatul este, iubitule, că te lipsește de toate plățile tuturor faptelor bune pe care le-ai săvârșit. De pildă: de ai fi dus o viață aspră vreme de șaizeci de ani împliniți, rămânând despuiat și, vara, ars de arșița soarelui, și iarna, înghețat de frig, precum Onufrie și Petru, de la Sfântul Munte; dacă ai fi purtat pe grumazul tău un lanț de fier, vreme de douăzeci de ani, ca Sfântul Eusebiu, dacă ai fi locuit într-un mormânt paisprezece ani precum Cuviosul Iacov, dacă ai fi stat patruzeci de ani deasupra unui stâlp, ca Sfântul Simeon Stâlpnicul, dacă ai fi adus la credință mai multe neamuri decât apostolii; de ai fi primit mai multe descoperiri decât proorocii; dacă ai fi vărsat mai mult sânge decât toți mucenicii și după acestea, ai fi săvârșit un singur păcat de moarte, din pricina acestuia pier îndată acele fapte bune ale tale de mai înainte și răsplata lor și murind în păcat – nu  te vei folosi cu nimic de pe urma lor.

Așa hotărăște Însuși Dumnezeu pentru dreptul care păcătuiește, că nu se vor aminti faptele lui cele drepte. „Atunci nu se va mai pomeni toată dreptatea lui” (lezeehiel 33, 13). Și se poate afla pe lume vreo pagubă mai mare decât aceasta? Fără nici o îndoială, frate, față de o pierdere atât de mare, cineva rămâne nedumerit și nu știe ce să spună, ca și prietenii aceia ai lui Iov, care văzând paguba atât de mare și nenorocirea pe care o suferea, șapte zile întregi stând în fața lui, au tăcut și n-au putut să scoată măcar o singură vorbă. „Apoi au șezut pe pământ, lângă el, șapte zile și șapte nopți, fără să-i spună nici un cuvânt, căci vedeau cât este de mare durerea lui” (Iov 2, 13).

A cincea răutate a păcatului

A cincea răutate pe care o pricinuiește păcatul este că te lipsește, frate, de ajutoarele cele mai alese ale lui Dumnezeu, fiindcă după cum o mamă iubitoare îndrăgește și poartă – din inimă – de grija copilului ei, pururi, așa și Dumnezeu poartă de grijă sufletului tău, când ești fără păcat de moarte. „După cum mama își mângâie pe fiul ei, și Eu vă voi mângâia pe voi” (Isaia 65, 13). El îl ajută, îl chivernisește, îl ține în brațele Sale, îi îndulcește inima, îi luminează mintea, îi încălzește voința și-i dă o putere lucrătoare, ca să-și făurească, cu ușurință, mântuirea.

Însă, după ce tu păcătuiești de moarte, cu toate că Dumnezeu nu te părăsește cu totul, nu  răspândește, totuși, în sufletul tău, înrâuririle și ajutoarele cele dinainte ale harului Său. Așa că, lipsindu-te de asemenea ajutoare, și mântuirea ta ți se face mai anevoiasă. Fiindcă partea mai înaltă a sufletului tău se face neputincioasă, iar partea cea mai de jos, supusă patimilor, se întărește și biruie. Și astfel, căzând dintr-un păcat într-altul, nimerești la sfârșit într-o prăpastie de nenorociri.

A șasea răutate a păcatului

A șasea răutate pe care ți-o pricinuiește păcatul, frate, este că te face vinovat de pedeapsa cea veșnică, fiindcă îndată ce păcătuiești de moarte numele tău se șterge din cartea vieții și te faci supus la acele cumplite chinuri ale iadului, ca să fii pedepsit pe vecie.
A șaptea răutate a păcatului

A șaptea răutate a păcatului este cea de pe urmă, care urmează morții. Fiindcă, dacă nu nimicești păcatul înaintea morții tale, printr-o pocăință adevărată și desăvârșită, și printr-o îndreptare, sufletul tău cade de fapt în acele temnițe ale iadului, într-un loc de durere, într-un loc întunecos, așteptând până ce va veni învierea cea de obște, ca să învie și trupul tău, ca să capeți și împlinirea pedepsei.

La toate aceste nesfârșite nenorociri și pagube, pe care ți le pricinuiește păcatul, cugetă și te socotește pururi, tovarășe al meu păcătos, ca să dușmănești din fundul inimii păcatul, ca pe un lucru aducător de moarte și ca pe cel mai mare dușman al tău, și altă dată să nu-l mai săvârșești.

Sfântul Nicodim Aghioritul; Carte foarte folositoare de suflet