Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, în pace

Cel ce-L îmbrățișează în viața lui pe Hristos simte viața aceasta ca pe o temniță și vrea să se elibereze pentru a se muta în cealaltă viață, cea veșnică

După legea mozaică, atunci când femeia năștea fată trebuia să se prezinte în a optzecea zi după naștere la templu cu nou-născuta pentru curățirea ei, pentru binecuvântarea copilului și pentru a aduce darul lui Dumnezeu ca răscumpărare. Dacă năștea băiat trebuia să se ducă la templu la patruzeci de zile după naștere (v. Levitic 18, 1-8), iar dacă băiatul era întâiul născut primea o binecuvântare specială: preotul îl așeza înaintea jertfelnicului și după aceea îl dăruia părinților (v. Ieșirea 13, 2).

Însă Maica Domnului a născut mai presus de fire și nu avea nici un motiv să se arate la templu cu daruri pentru curățirea ei. Totuși a preferat să o facă. Un alt moment care arată marea ei smerenie. Pe 2 februarie se împlineau patruzeci de zile de când Iisus Se născuse, iar părinții Lui L-au arătat la templu, și s-au urcat cu Acesta la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului (Luca 2, 22).

Bătrânul Simeon L-a primit pe Prunc în templu, L-a îmbrățișat și a rostit rugăciunea către Domnul: Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, în pace (Luca 2, 29), care însemna că Simeon se simțea legat de pământ și cerea să fie eliberat, căci cel ce-L îmbrățișează în viața lui pe Hristos simte viața aceasta ca pe o temniță și vrea să se elibereze pentru a se muta în cealaltă viață, cea veșnică. Apoi îi profețește Maicii Lui, Fecioarei Maria, despre Prunc: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, și prin sufletul tău va trece sabie ca să se descoperă gânduri din multe inimi (Luca 2, 34-35). Toți cei ce cred în Fiul tău, iată, vor fi înviați, se vor mântui, îi spune Mariei. Observăm că nu îl include și pe Iosif, nu spune Fiul vostru, ci Fiul tău. Toți cei ce nu vor crede vor pieri. Acest Prunc va fi semn pentru multă lume, iar Maicii Domnului îi prorocește: iată, prin sufletul tău va trece sabie, arătând durerea pe care o va simți văzându-și Fiul răstignit pe cruce.

Așa cum a profețit Simeon, așa s-a și întâmplat. Închipuiți-vă un bătrân ținând în brațele sale un prunc de patruzeci de zile și prevestind cu siguranță viitorul dureros al acestuia!

Întoarcerea în Nazaret După ce s-au săvârșit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret (v. Luca 2, 39). Maria ținea Pruncul în brațele ei, Îl alăpta, Îl adormea, Îl alinta. Noaptea poate Pruncul Se trezea, plângea, Își voia laptele și Maica Lui Îl hrănea punându-L apoi iarăși în pătuț, adormindu-L din nou. Acest Prunc este Dumnezeul nostru.

Și copilul creștea și se întărea cu duhul (Luca 2, 40). Au trecut lunile și iată că din fragedă pruncie Domnul Hristos Și-a început peripeția dureroasă.

Vasilios Bacoianis; Viața Maicii Domnului