Veselie mare stăpânește pe binecredincioșii creștini, atât în zilele învierii, cât și în ziua înălțării Domnului. Precum timp de 40 de zile se salută, cu salutul creștinesc: „Hristos a înviat!” „Adevărat a înviat!” așa și în ziua praznicului Înălțării Domnului la cer, se salută, zicând! „Hristos S-a înălțat! Adevărat S-a înălțat!” Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a înfățișat pe Sine viu după patima Sa, cu multe minuni adevărate, timp de 40 de zile, arătându-se ucenicilor Săi și grăind cele pentru împărăția lui Dumnezeu. După ce a vorbit cu ei dându-le dovezi despre cereasca împărăție, i-a scos afară din Betania pe Muntele Măslinilor. Acolo le-a spus lor despre ducerea Sa din această lume de jos, plină de necazuri și lacrimi, sus la eterna Sa împărăție, să stea pe scaunul Dumnezeirii de-a dreapta Tatălui, unde a fost din început, zicând: „Iată merg la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru. Pentru aceasta bucurați-vă cu Mine și nu vă scârbiți.„
Atunci erau adunați cu Mântuitorul Hristos, sus pe Muntele Măslinilor, peste 500 de frați credincioși, dimpreună cu Apostolii și Preacurata Sa Maică. La auzirea acestor cuvinte toți s-au întristat și cu amară tânguire și umilință s-au umplut. Unii izbucneau în plâns cu pâraie de lacrimi. Alții căzând la picioarele Sale, plângând și sărutându-le cu mare jale, ziceau: „Învățătorule bune, pentru ce ne părăsești așa grabnic, cui ne lași pe noi înspăimântații și săracii, Părintele nostru milostiv? Pentru ce ne lași, ne părăsești și ne lepezi pe noi, oile Tale slabe aici în mijlocul mărăcinilor, scorpiilor și lupilor? Cum ne lași pe noi în puhoaiele evreilor și neamurilor păgâne, care nu cunosc slava Ta și nu vor să creadă în numele Tău?”
Mântuitorul nostru Iisus Hristos privindu-i cu bunătate părintească, îi mângâia, zicându-le: „Iubiții Mei! Părăsiți scârba aceasta și nu mai plângeți că Eu voi fi cu voi. Ucenici ai Mei, nu vă mai întristați, căci Eu voi fi cu voi până la sfârșitul veacului (Mt. 28, 20). Eu nu vă voi lăsa sărmani: ci voi trimite alt Mângâietor, Duhul adevărului Care de la Tatăl purcede. Acela vă va mângâia și vă va învăța pe voi toate. Acela va întoarce scârba voastră în bucurie și plângerea voastră în veselie duhovnicească…„.
Acestea și altele multe vorbind, S-a depărtat puțin de la dânșii și ridicându-și mâinile i-a binecuvântat: iar ei au căzut cu fețele la pământ și I s-au închinat cu multă smerenie. Și pe când îi binecuvânta, S-a înălțat la cer și un nor L-a luat pe El de la ochii lor. Pe când se înălța El, suind maiestuos pe treptele cerești, cerurile s-au veselit de venirea Creatorului lor. Mulțimile oștirilor îngerești, cutremurându-se și umplându-se de mare bucurie de venirea Lui, îi ieșeau înainte și I se închinau cu adâncă smerenie, ca unui Creator, împărat al cerului și al pământului. Duhul Sfânt, prin gurile îngerilor de jos, striga îngerilor de mai sus: „Ridicați, Domni, Porțile voastre și luați porțile cele veșnice și va intra împăratul slavei…„. Atunci heruvimii și serafimii, cu cântări și cu glasuri îngerești Îl petreceau suindu-Se de pe pământ la cer, în nemărginita înălțime și acolo a șezut pe scaunul Dumnezeirii, de-a dreapta Tatălui.
Apostolii dimpreună cu Preacurata Maică și cu ceilalți credincioși, rămași jos pe pământ, cu mare jale căutau la cer, bătându-și pieptul și vărsând pâraie de lacrimi pe fețele lor, că nu-L cunoscuseră, nu-L ascultaseră întotdeauna, ba uneori îl tulburaseră cu nepriceperea lor, cu pricirea pentru întâietate și pentru altele. Dumnezeu văzând întristarea și jalea lor adâncă, le-a trimis pe Arhanghelii Săi, Mihail și Gavriil, ca să-i mângâie. „Și iată, doi bărbați, îmbrăcați în haine albe, au stătut înaintea lor și le-a zis: Bărbați galileeni! Ce stați căutând spre cer? Acest Iisus care S-a înălțat de la voi la cer, așa va veni (ca să judece lumea întru slava Sa, cu miliarde de miliarde de îngeri) cum L-ați văzut pe El mergând la cer.„
Apostolii cu Preacurata Maică și ceilalți credincioși, privind la îngerii înveșmântați în lumină și mirându-se de frumusețea lor, au uitat întristarea și închinându-se, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Acolo erau în toată vremea în Biserică, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu. Amin
Sfântul Epifanie în omilia sa, zice că în această zi de sărbătoare toate se umplură de cea mai mare bucurie, căci deschizând Hristos cerul cel strălucit, luându-și calea prin aerul cel ușor, ne oferă spectacolul cel încă nevăzut, căci carnea noastră se înalță la tronul împărătesc. Iar Sfântul Ioan Hrisostom zice: „Astăzi neamul omenesc iarăși s-a împăcat cu Dumnezeu. Astăzi s-a dezrădăcinat dușmănia cea de demult, s-a terminat războiul cel îndelungat. Astăzi s-a încheiat o pace minunată, care înainte nu s-a putut aștepta nici odinioară… Astăzi noi, care se părea că eram nedemni de pământ, suntem ridicați la ceruri. Noi, care pe pământ nu eram vrednici de nici o onoare, ne înălțăm Ia împărăția cea de sus. Pășirăm peste ceruri și ajunserăm la tronul dumnezeiesc și acea fire care de heruvimi se alungase din rai, se înalță astăzi peste heruvimi…„.
Sărbătoarea înălțării Domnului se face din primele vremuri ale creștinismului. Prăznuirea acestei sărbători împărătești s-a făcut pe locul acela de unde S-a înălțat Mântuitorul, la Biserica edificată de Sfânta Elena, cu mari pregătiri, arzându-se pe munte mulțimi de lumânări și candele, încât adeseori se putea crede că tot muntele era un foc uriaș.
Nicodim Măndiță; Viața Maicii Domnului