Dum. mai 9th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Adevărul ortodox și teologhisirea sectară

Două plăgi erau la noi: materialismul și spiritismul. Nu de mult timp, vrăjmașul a început să ne trimită o a treia, cea mai pustiitoare: teologhisirea nemțească. Care e trăsătura distinctivă a acestei teologhisiri? Construirea a tot felul de vederi asupra creștinismului, vederi privitoare atât la esența, cât și la istoria lui, și năzuința, potrivită cu vederile acestea, spre „reorganizarea” societății creștine. Asta se potrivește desăvârșit cu duhul nemților. Când neamțul ajunge la oarece idee generală sau la niscaiva vederi „atotcuprinzătoare„, pune atâta preț pe ele că este gata să jertfească tot ca să-și răspândească născocirea. Așa face cu toate obiectele cunoașterii, așa face și în teologhisire.

Asta a început încă de la Luther. Și-a construit Luther propriile vederi asupra lucrării lui Dumnezeu în Hristos Iisus și a zvârlit tot ce i s-a părut că nu se potrivește cu construcția lui. Glasul Bisericii în învățătură? Afară! Tainele? Afară! Asprimea ascetică? Afară! Toată rânduiala bisericească a slujbelor? Afară! Pe urmele învățătorului au mers și ucenicii. Oricine s-a apucat de teologhisire a socotit că e de datoria sa să inventeze ceva nou-nouț și să întoarcă toate potrivit cu ideea sa. În vremea de acum, vederile lor sunt fără număr, dar nu-i nici o unire între ele. Tocmai de asta n-au ei teologie, ci „teologhisire” neîmblânzită.

Vorbesc, vorbesc, și nu se mai înțeleg. Pe de-a-ntregul li se potrivesc cuvintele Apostolului, că tot învață și nu sunt nicidecum în stare să ajungă la înțelegerea adevărului. Că își construiesc propriile vederi, asta n-ar fi nimic — bun lucru, se adâncesc în lucrarea lui Dumnezeu; necazul este însă că nu vor să-și verifice vederile după glasul Bisericii Sobornicești, nu ascultă de nimeni, nici de învățătorii lor și nici măcar de cuvântul lui Dumnezeu. Mintea lor are frunte de fier și grumaz de aramă. Nu vor să se plece, ci doar să se tot înalțe. Teologhisirea lor este facere-pe-deștepții în sfera adevărului revelat. Ea râmă toate ca un dobitoc necurat în stratul cu flori. Apără și ne izbăvește, Doamne, de această plagă!

Cum este mintea ortodoxă și cum mintea nemțească? Mintea ortodoxă nu face pe deșteapta, ci numai cercetează și își însușește adevărul dat ei de-a gata de către Sfânta Biserică, primindu-l cu deplină supunere și evlavie, temându-se să adauge ori să scoată vreo iotă din chipul zugrăvit deja al mărturisirii credinței.

Mintea nemțească face doar pe deșteapta, ea n-are normă de credință și o tot caută; nu se apucă să cerceteze credința, ci să născocească și să clădească, și chiar după ce a clădit nu se potolește o dată pentru totdeauna, ci tot mai caută, tot mai caută, fără a se mulțumi vreodată cu ce găsește. Pe bătăuș îl mănâncă mâinile, pe flecar îl mănâncă limba, iar pe neamț îl mănânca creierul și nu-i dă pace defel. Duhul „înnoirii”, al necurmatei inovații, alcătuiește esența minții nemțești. Iar mintea ortodoxă, după ce a cercetat adevărul și și l-a însușit, se odihnește întru el și se desfată de vederea chipului său dumnezeiesc.

Cum să aflăm în care scrieri este minte nemțească și în care — minte ortodoxă? Unde se construiește vreo teorie sau viziune asupra lumii, iar după aceea este argumentată prin siIuirea unor pasaje din Scriptură (despre cele patristice nici nu mai vorbim), avem de-a face cu apucături nemțești, care sunt gata să supună dumnezeiescul omenescului. Să continuăm: unde nu este simplitate a gândului și cuvântului, ci combinații sofisticate de fraze și concepte, așa încât nu mai pricepi despre ce e vorba, să știți că e vorba de o structură nemțească a minții, care nu prevestește nimic bun. Adevărul ortodox este simplu, limpede, îl înțeleg până și copiii. Cine îl înțelege și îl primește cu inima, acela vorbește întotdeauna simplu, fără împletituri șmechere de idei și de vorbe. Structura nemțească a minții și a cuvântului e sinuoasă, obscură, anevoie de înțeles. La o privire fugară, mintea nemțească pare că merge în adâncime, dar de fapt merge pe deasupra și pe alături, fără să atingă miezul adevărului. Iar mintea ortodoxă recunoaște adevărul în esența lui și fără nici o învârteală în jurul cozii.

Și atunci, de ce se iau oamenii după teologia nemților? Unul se ia fiindcă s-a săturat de catolici și mai ales de iezuiți; altul fiindcă nemții îl ung mai mult la inimă. Dar de ce nu rămân cu Ortodoxia lor? „Ne-am plictisit, dom ‘le, mereu la fel, chestie retrogradă; vrem să ne aerisim și să facem puțin curent și la alții în casă. Păi ce, te joci — de o mie de ani stă Ortodoxia asta nemișcată, nene, ca să vorbim numai de Rusia, iar la greci te apucă groaza, de când veacul tot una și aceeași!” Pe deasupra, Ortodoxia e tare grea pentru cârca cercetătorului și rânduiala de viață pe care o propune nu pică bine. În teologia ortodoxă nu scrii nici un articol fără să te afunzi în tomuri groase, pe când în cea nemțească — toc și cerneală să ai: șezi, băiete, și scrie. Cu cât mai îndrăzneț, cu atât mai bine; unde n-are destulă noimă, bagă cuvinte cât mai sofisticate și fă-le talmeș-balmeș, ca în concluzie să spui: „…ceea ce era de demonstrat„.
 

Lucru fără primejdie e oare să teologhisești nemțește? Nu: vezi că ai să cazi sub anatema pusă de Sinoade asupra celor ce teologhisesc de capul lor. Canonul 19 al Sinodului 6 Ecumenic spune că Dumnezeiasca Revelație trebuie explicată nu alfel decât au făcut-o Dascălii Bisericii și că trebuie să ne mulțumim cu ei mai bine decât să alcătuim comentarii din mintea noastră — și asta din teama abaterii de la adevăr. Prin urmare, dacă cineva bagă în domeniul adevărului dumnezeiesc filosofarea sa personală, este supus anatemei rostite asupra celor ce nu păzesc hotărârile sinodale îndeobște.

Sfântul Teofan Zăvorâtul; Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor vol. 1