Să avem nădejde în ajutorul Maicii Domnului. Dacă ea ne ajută în cele ușoare ale vieții noastre, cu atât mai mult ne va ajuta și în cele grele.

În călătoria vieții noastre e posibil să trecem prin clipe grele. Dar aceste clipe, oricât de tulburătoare ar fi, nu sunt nimic față de clipa morții ce ne așteaptă, față de groaza dinaintea demonilor înaripați, a vameșilor ce ne așteaptă în fața Înfricoșătorului Scaun de Judecată, unde vom sta cu toții pentru a da răspuns. Să avem nădejde că, dacă ajutorul Maicii Domnului în cele ușoare ale vieții noastre ne vine de multe ori, cu atât mai mult ne va ajuta și în cele grele, căci doar ea ne este singura nădejde în clipa judecății.

În clipa morții. De fiecare dată când Biserica noastră se roagă Domnului să ne dea sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace, imediat ne rugăm și către Maica Domnului: pe Preasfânta, Curata și Binecuvântata, Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu, toți sfinții pomenindu-o. Desigur, nu întâmplător rostim numele ei, deoarece Maica Domnului este apărătoare și întăritoare a noastră în clipa ieșirii din trup. Să nu uităm cum a gustat din botezul cel amar al morții doar pentru a avea aceeași experiență cu noi. „Vai, ce voi face în acea clipă în care îngerii îmi vor cere sufletul și va ieși din stricăciosul meu trup? Atunci, Stăpână, ajutătoare fii mie și mijlocitoare prea caldă. În tine îmi am nădejdea eu, robul tău, Preacurată!”
Iată un exemplu:

Îmi spunea un frate: „În dimineața zilei de 17 august 1986 a murit mama mea, o bătrână în vârstă de 80 de ani. A suferit un atac cerebral. Înainte de a-și da sufletul s-a întâmplat ceva nemaiîntâlnit — a început să se zvârcolească ca un pește, nu mai puteam să o țin. Soția mea, în fața unei asemenea scene îngrozitoare, a îngenuncheat și a început să cânte Paraclisul Maicii Domnului. Mama îndată s-a liniștit, a deschis gura și și-a dat sufletul.”

”În dimineața zilei de 3 decembrie 1997, mi-a spus o soră creștină, a murit mama mea. În ultimele clipe de viață fața i s-a schimbat ca și cum ar fi văzut ceva înfricoșător. Am aprins tămâie și am strigat din tot sufletul: «Maica Domnului, ia-o pe mama de-a dreapta ta!», iar mama îndată s-a liniștit, m-a privit calm și și-a dat sufletul în pace.”

Vămile. De îndată ce sufletul se desparte de trup și își începe călătoria către cer, demonii cei din văzduh, ca niște lei sălbatici, se aruncă asupra lui pentru a-l răpi și a-l duce în iad. Preacurata este caldă ajutătoare în acele clipe înfricoșătoare. De aceea o și rugăm: „De cei ce întru văzduh stăpânitori ai întunericului ne caută să ne răpească izbăvește-ne, de Dumnezeu Născătoare!”

La judecată. Sfinții nu se tem de clipa înfricoșătoare a morții, dimpotrivă, moartea se teme de sfinți. Nici vămile nu le pot răni sufletele. Sfinții trec netemători prin vămi, însă în clipa înfricoșătoare a judecății, chiar și aceștia, cu toată sfințenia lor, se tem. Doar Preacurata Fecioară are îndrăzneala să stea în fața Fiului ei și Judecătorului nostru, doar ea Îi va putea sta înainte rugându-se pentru noi toți pentru ultima oară.

Cu câtă putere Îl va ruga atunci, în ziua aceea, cu câtă durere și dragoste, cu câtă insistență… Și Maica Domnului va birui, căci, datorită iubirii sale de oameni, mulți dintre cei păcătoși vor fi miluiți.

„Bucură-te, ajutătoarea și iertarea multor căzuți! Pe tine mijlocitoare avându-te către Preamilostivul Dumnezeu, Nu-mi vădi faptele înaintea îngerilor, Te rog, Preacurată Fecioară, Ajută-mă întru nevoi!”

Vasilios Bacoianis; Viața Maicii Domnului