SĂ ZIDIM BISERICI!
„…că tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile iadului nu o vor birui.” (Matei 16:18)
Îți aduci aminte, tinere, când ți-am spus că un glas nou te cheamă și că este glasul lui Iisus? Dar unde și la ce te cheamă? Ce făgăduință ademenitoare pentru setea ta de cunoaștere și de adevăr îți face Mântuitorul?
Glasul lui Iisus te cheamă la Biserica Lui.
Trăiești într-o familie, într-o societate, într-o lume. Te leagă de familia ta acel inefabil glas al sângelui, pe care nu-l poți renega și care se răzbună prin suferința ta atunci când îl trădezi. Trăiești în mijlocul Neamului tău, pe care îl simți ca pe o entitate metafizică; nu ca pe o grupare de indivizi izolați, ci ca pe un suflet imens și unic, în care tu ești totul și totul trăiește prin tine. Exiști într-o lume cu bucuriile și durerile ei, și vibrezi la aceste bucurii și dureri, fiindcă este ceva în tine care te leagă și te unifică inextricabil cu toți semenii tăi. Unde este atunci Biserica lui Hristos la care ești chemat?
Ea este peste tot. Ea cuprinde în sine toate ființele omenești, ba mai mult: și toate ființele cerești, căci Biserica nu cunoaște istorie — istoria ei este prezentul spiritual.
Familia, societatea poartă în ele destinul tragic al limitării lor prin circumscriere în istorie. Istoria este, prin definiție, cronologia nefericirii și drumul spre salvare. Dar tu, tânărul meu prieten, ești chemat la Biserica lui Hristos, care a fost gândită din veșnicie în Dumnezeu și care poartă în ea desăvârșirea, așa cum lumea își poartă în ea propria esență. Societatea te socotește un simplu element constitutiv, o cărămidă între celelalte cărămizi; libertatea ta este de a fi o cărămidă odată pentru totdeauna fixată. Libertatea aceasta este libertatea constrângerii și aici începe drama ta, fiindcă libertatea este în tine, dar tu nu știi s-o descoperi în sensurile ei adevărate, nici s-o folosești atunci când, în sfârșit, vei fi descoperit-o.
Ți s-a spus că tu nu ai libertate, că libertatea ta este înțelegerea necesității, iar necesitatea îți este impusă de un element cu totul exterior ție, ca într-o construcție moartă.
Biserica lui Hristos este vie și liberă. În ea ne mișcăm și trăim prin Hristos, Care este Cap al Bisericii, având libertate deplină, căci în ea cunoaștem Adevărul, iar Adevărul ne face liberi. (cf. Ioan 8:32) Când surâzi unui întristat; când ajuți unui bătrân să pășească mai ușor; când dai pomană săracului și-l vizitezi pe bolnav; când rostești: „Doamne, ajută-mă!” — ești în Biserica lui Hristos. Când ești bun și îngăduitor; când nu te superi pe fratele tău, chiar dacă acesta ți-a rănit sensibilitatea; când zici: „Doamne, iartă-l!” — ești în Biserica lui Hristos. Când muncești cinstit acolo unde te afli și când seara te întorci ostenit, dar cu zâmbetul pe buze la ai tăi, aducând cu tine o lumină caldă și plină de omenie; când răscumperi răul prin iubire — ești în Biserica lui Hristos.
Vezi, așadar, tânărul meu prieten, cât de aproape ești de Biserica lui Hristos? Tu ești Petru și Dumnezeu Își zidește Biserica Sa pe tine. Tu ești „piatra” Bisericii Lui, pe care nimeni și nimic nu o va clinti, pentru că ești o „piatră” liberă, un suflet care se realizează pe sine în această Biserică, nu un condamnat la încremenire.
Să zidim biserici, prietene al meu! Să zidim biserici din inimile noastre fierbinți, în care străfulgeră Soarele cel luminos al Dreptății, Hristos, Cel ce ne-a spus că prin credință suntem liberi de păcat. Să zidim bisericile credinței noastre, pe care nicio putere omenească nu le poate zdruncina, fiindcă temelia Bisericii este Însuși Hristos. Să-l simți pe semenul tău alături de tine, mereu prezent, și să nu te întrebi niciodată: „Cine este omul aceasta?”, ci să-ți spui: „Nu este un străin. Este fratele meu. Este Biserica lui Hristos, ca și mine.”
Privește înapoi, prietene, și te cutremură! Privește înainte și te bucură! Istoria este un șir de evenimente osificate, din care se ridică, din când în când, mărturiile vii ale credinței voievodale, întruchipate în biserici și mănăstiri. Tezaur al sufletului românesc și creștin, ele reprezintă duhul ce dă viață tradiției noastre naționale. Tot ce cade în afara acestei spiritualități este sortit pieirii. S-au prăbușit munți, au ars păduri, au pierit popoare. Dar bisericile au rămas vii, iar mănăstirile sunt cățuia din care urcă încontinuu spre cer fumul rugăciunilor. Nu putem afirma continuitatea unei spiritualități românești, nu putem susține că am preluat nealterate tradiția și sufletul Neamului, dacă vom dărâma bisericile care le-au exprimat plenar. Nu putem vorbi de voievozii români, dărâmându-le ctitoriile; nu putem vorbi de Mihai Viteazul făcând să dispară într-o singură noapte Biserica Enei! Nicio cramă, nicio cârciumă „Dunărea”, nouă sau veche, nu poate echivala măcar o singură piatră din temelia Bisericii Enei.
Nicio doctrină ateistă, niciun argument așa-zis „științific” nu te poate opri, tinere prieten, de la interogația despre existență și sensul ei, despre Dumnezeu și mântuire. Această interogație este dovada libertății tale față de orice constrângere, față de materia însăși; este drumul tău spre Biserică și poarta prin care pătrunzi în ea.
Nu ezita în prag, prietene! Intră! De atâția ani stai pe pragul Bisericii, fără să știi. De atâția ani auzi glasul lui Iisus spunându-ți: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi da afară.” Lumea te alungă, te oprimă, te alienează. Iisus te primește, te mângâie și te redă ție însuți. Vino să construiești biserici alături de noi! Să reconstruim în suflet o Biserică a Enei, hristică și voievodală, vie și nemuritoare, până ce o vom vedea ridicată și aievea, pe locul ei — mărturie strașnică a credinței noastre creștine și a afirmării noastre naționale! Fără biserici, Ară mănăstiri, suntem [ca niște] venetici. Cine dărâmă biserici, dărâmă însuși argumentul dăinuirii noastre materiale și spirituale pe acest pământ hărăzit nouă de Dumnezeu.
Tinere prieten, nu mai ești singur. Ești în Biserica lui Hristos!
Cuvânt rostit la Biserica Radu Vodă, în prima Miercuri din Postul Mare, la 15 martie 1978
*Notă: Biserica Enei a fost dărâmată la insistența expresă a Elenei Ceaușescu, deși fusese foarte puțin afectată de cutremurul din 4 martie 1977 și ar fi putut fi lesne consolidată. Pe locul ei se va face restaurantul „Dunărea”.
Primul cuvânt către tineri al părintelui Gheorghe Calciu
Al Treilea cuvânt către tineri al părintelui Gheorghe Calciu
Al Patrulea cuvânt către tineri al părintelui Gheorghe Calciu
Al Cincilea cuvânt către tineri al părintelui Gheorghe Calciu
Al Șaselea cuvânt către tineri al părintelui Gheorghe Calciu
Al Șaptelea cuvânt către tineri al părintelui Gheorghe Calciu