Ar trebui să se spună aici câteva cuvinte despre ceea ce înțelegea Arhiepiscopul Averchie când vorbea despre „Antihrist”, căci îl vedea pe Antihrist într-un chip duhovnicesc, fără nici un senzaționalism de tipul „ziua Judecății de Apoi”. Ca să-l recunoaștem pe Antihrist și ceea ce chiar și acum îi gătește venirea, trebuie să privim dincolo de ceea ce pare a fi bun sau rău, drept sau nedrept. Trebuie să înțelegem principiul din spatele lui Antihrist, care este principiul imitării a tot ceea ce este al lui Hristos. De vreme ce însuși numele lui înseamnă cel care este „în locul lui Hristos” sau arată ca Hristos, Antihristul va fi întruchiparea de pe urmă, cea mai înșelătoare, a sforțării de veacuri a Satanei de a „copia” creștinismul, ca să plăsmuiască o formă nouă a lui, una lumească. I. M. Konțevici scrie: „Antihrist nu se va ivi ca un ateu absolut sau ca un adept al ceea ce este legat de ateism — al bolșevismului, de vreme ce acesta din urmă i-a arătat lumii toate ororile care decurg din ateism”. Mai curând, așa cum afirmă Sfântul Efrem Sirul, „va veni ca un tâlhar, așa încât să-i amăgească pe toți; va fi ca unul smerit, blând, un urâtor (cum va spune despre sine) al fărădelegii, disprețuind idolii, dând întâietate cucerniciei, bun, iubitor de săraci, peste măsură de frumos, statornic, îngăduitor cu toți. Va prețui în mod deosebit neamul evreiesc, de vreme ce evreii îi vor aștepta venirea. Dar pe lângă toate acestea, va lucra semne, și minuni, și priveliști înspăimântătoare cu putere mare; și va întrebuința mijloace viclene ca să placă tuturor, așa încât oamenii să-l îndrăgească repede. Nu va primi mită, nu va vorbi cu mânie, nu va avea un chip posomorât, ci printr-o înfățișare cuviincioasă va duce lumea în înșelare, până ce va deveni împărat.”
Cu înțelegerea sa filosofică, patristică a realității lui Antihrist, Arhiepiscopul Averchie a priceput că nu e de trebuință ca cineva să trăiască în timpul viitoarei sale stăpâniri pentru a-i fi — într-un sens figurat și totuși foarte real — ucenic. Cineva poate fi atras spre ceea ce reprezintă Antihrist — imitarea creștinismului — prin ceea ce are în comun cu el: o absență lăuntrică a lui Hristos.
Țelul a tot ceea ce dăruiește Hristos este să-i pregătească pe oameni pentru Împărăția Sa cea Cerească, în vreme ce rațiunea lui Antihrist este să-i lege pe oameni, în orice chip cu putință, de acest pământ. Această deosebire, deși simplă și răspicată, poate să nu fie atât de lesne de văzut, de vreme ce Antihrist însuși — ca mulți din înaintașii lui — va fi de fapt foarte „duhovnicesc”, legându-i de pământ pe oameni cu chiar înfățișarea din afară a lucrurilor care sunt menite să-i ducă spre Cer. Imitarea creștinismului va fi deslușită numai de aceia care și-au păstrat acel „simț” prin care osebesc ceea ce este în sine pământesc și stricăcios de ceea ce este ceresc și veșnic. „Apostazia” despre care vorbea Arhiepiscopul Averchie este tocmai pierderea acestei înțelegeri și dorințe. Iarăși, Sfântul Efrem Sirul scrie că, atunci când Antihrist va veni într-adevăr, nu va fi văzut drept ceea ce este de către cel care-și are mintea la treburile acestei vieți și iubește pământescul… căci acela care este pururi înlănțuit de legăturile acestei vieți, chiar dacă va auzi, nu va crede și-l va disprețui pe cel care spune aceste lucruri. Însă sfinții vor fi întăriți, pentru că ei au disprețuit toată grija vieții acesteia.
Un creștinism fără „gust” este umplut cu deșertăciune lumească ce se dă pe sine drept duhovnicie. Iar a „înlumi” creștinismul înseamnă a-l face vulnerabil față de ispitirile lui Antihrist.
Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, precum și proorociile lui Daniil și ale Apostolului Pavel, dezvăluie lumii că fiul pierzării nu va fi numai un lider politic, ci și proorocul unei noi religii avându-se pe sine ca dumnezeu al ei și dându-se drept Dumnezeul întrupat care le-a fost făgăduit evreilor prin Proorocii din vechime. Biruința iudaismului va fi măreață, căci va fi impusă porunca de a ține sabatul evreiesc și de a urma legea iudaică. Nenumăratele secte, ca oile fără păstor, se vor aduna în jurul lui Antihrist ca împrejurul propriului lor păstor, în templul reconstruit al lui Solomon din Ierusalim. Aici, autointitulatul ,,Hristos” va primi închinare dumnezeiască, așezat pe tronul lui David. Totodată, Sfânta Sfintelor a creștinilor va fi închisă și în ea va fi așezat un idol al lui Antihrist – o statuie vie, vorbitoare. Aceasta a fost numită de către Proorocul Daniil ,,urâciunea pustiirii”. Din vremea aceea, jertfa cea fără de sânge a Euharistiei va înceta pe pământ (Daniil 9, 27; 11, 31).