Astăzi, ca și pe vremea lui Noe

Ca și pe vremea lui Noe, pe zi ce trece, noi oamenii ne cufundăm tot mai mult în noianul fărădelegilor. Cu toate că, la vremea aceea, lui Dumnezeu i-a părut rău și s-a căit că a făcut pe om pe pământ, zicând: „Pierde-voi de pe fața pământului pe omul care l-am făcut! De la om până la dobitoc și de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că l-am făcut” (Fac. 6, 6-7), totuși n-a pierdut pe om cu desăvârșire și prin dreptul Noe și familia lui, a înmulțit din nou neamul omenesc pe pământ. Dar astăzi, când pământul s-a populat ca niciodată până acum, tot în aceiași măsură s-au înmulțit și fărădelegile și nedreptățile oamenilor, încât acestea pregătesc un nou sfârșit al existenței noastre pământești, dar care va fi pentru totdeauna.

Cu toate că mulți dintre noi, recunoaștem și mărturisim acest adevăr, când rostim în Simbolul Credinței că, Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, de o ființă cu Tatăl, Care s-a născut din Preasfânta Fecioară Maria, a pătimit, a murit răstignit, a fost îngropat și a înviat a trei zi. S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui, apoi continuăm mărturisind solemn: „și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit„, totuși, prin faptele pe care le facem, dovedim că nu credem în ceea ce mărturisim sau nu ne temem de ceea ce va veni! De aceea și Dumnezeu, după ce a făcut tot ce a fost cu putință, ca să ne ajute și să ne salveze de la pieirea vremelnică și veșnică, văzându-se atât de sfidat și batjocorit de om, pe care l-a iubit până la jertfă, cu atât mai mult se cade acum, în veacul „vremurilor cumplite„, să fie „supărat” și „să-i pară rău că a făcut pe om pe pământ” (Fac. 6, 6). Dumnezeu a folosit acest mod omenesc de exprimare, pentru a fi înțeIes de om, cât de mult îl supără faptele lui cele rele. El nu are să-și reproșeze de nimic, căci pe toate „le-a făcut bune foarte” (Fac. 1, 31).

Acum, mai mult decât oricând, dreptatea și mila lui Dumnezeu sunt puse la încercare de faptele oamenilor. Pe de o parte, dreptatea Lui cere răzbunare pentru păcate, iar pe de altă parte, mila Lui cere îngăduință și iertare. Dintotdeauna mila Lui a învins pe dreptate, până în ziua de astăzi. Drept urmare, noi oamenii am abuzat de faptul acesta, și cu toate atenționările venite de sus, noi ne-am continuat drumul nostru, drumul înstrăinării și al batjocoririi lui Dumnezeu. Referindu-se însă la această comportare a noastră, Sfântul Apostol Pavel ne avertizează, zicând: „Nu vă amăgiți, Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va și secera” (Gal. 5, 7).