Acum două stăpâniri avem: una de la Dumnezeu și una de la diavolul. Trebuie să alegem cu înțelepciune! Trebuie să alegem binele sau răul.
Până acum am mai dus-o noi cumva, așa, dar de data aceasta e vremea când trebuie sa ne hotărâm cu adevărat să mergem pe drumul Golgotei sau să-l părăsim! Pe drumul pierzării sau al salvării! Se pune problema la ora aceasta: Hristos sau Satana!
De aceea vă recomand să fiți foarte atenți, că iscusința diavolului, în timpul pe care-l trăim, este foarte mare! Trebuie să trăim – cum am mai spus – ca iepurele pe hat, în două lăbuțe, cu urechile ciulite. Și viața pe linia ortodoxiei! Avem un singur suflet lăsat de Dumnezeu, și acest suflet trebuie să-l dăm Lui așa cum l-am primit: curat, sănătos, sfânt.
Toate acțiunile noastre, ispitele, sunt destul de grele, anevoioase și neasemănătoare cu ceea ce am trăit până acum!
Din starea aceasta a noastră nu ne mai poate salva decât numai legătura cu harul lui Dumnezeu prin rugăciune. Acum se cere cu atât mai mult cu cât forța răului este mai puternică și cu atât noi trebuie să avem atenția mărită, studiind Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților, cărțile de învățătură care apar tot mai mult; să le studiem, să le punem în aplicare pentru că sunt salvatoare.
De aceea, un creștin, mai ales la ora aceasta, se cere să cunoască și să trăiască tot mai mult după viața marilor noștri asceți. Când te duci după Hristos, ia calea aceasta a asprimii, căci fără această viață de asprime nu ne putem ridica și nu putem avea îndrăzneală când va veni vremea…
Cu ce ne asemănăm noi patimilor Domnului nostru Iisus Hristos? Ori, aceste vremuri, propice pentru mântuirea noastră, nu trebuie să ne supere, nu trebuie să ne necăjească, să ne pună în starea de răzvrătire, de nemulțumire, de tulburare, pentru că sunt foarte bune pentru mântuirea noastră!
Să ne bucurăm că Dumnezeu ne-a oferit aceste zile frumoase de mântuire! Să avem puțin curaj, să avem dragoste pentru mântuire și atunci Dumnezeu ne va ocroti.
Dacă aceste momente cu greutăți pe care le trăim noi sunt spre ridicarea noastră, spre mântuirea noastră, apoi avem acum prilejul să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce ni se dă și ni se oferă, spre realizarea noastră sufletească. Poate de cele mai multe ori de bună voie nu ne dă, dar Dumnezeu ne dă acuma de nevoie, ca să ne mântuiască, să ne aducă pe calea cea bună.
Noi asistăm poate la un început al necazurilor, al durerilor și poate la un început al unei treziri sufletești a vieții noastre, ca să fim oarecum mai apropiați de cele ce vor urma.
Dar pentru noi, care cădem la datorie mai devreme sau mai târziu, dacă am închis ochii, am murit, s-a terminat lumea și Mântuitorul când vorbește despre sfârșitul lumii, vorbește de menirea fiecărui om în parte. Dar această moarte sufletească este moartea noastră, împilați în mulțimea și greutatea păcatelor. Dacă se pierde și un singur suflet, este de mare preț pentru Mântuitorul lumii! Pe noi nu ne interesează atât partea materială a sfârșitului lumii, pe noi ne interesează partea spirituală!
Aceste lucruri pe care le-am prezentat nu au fost ca să sperii lumea, ci doar ca să se trezească puțin la realitățile acestea, pentru că omul, numai când simte acolo cuiul la pantof, numai atunci merge mai atent pe stradă!
părintele Justin Pârvu (fragment din cartea: Cuvintele înțeleptului)