Veacul acesta este rece și mort și lipsit de viață duhovnicească și de luptători vădiți împotriva prigonitorilor creștinismului pe toate planurile. Vremurile sunt destul de grele, mai mult decât bănuim noi. Nu este vorba despre o greutate materială, financiară, economică. Este o criză spirituală care a cuprins întreaga lume și această criză a dat și peste Răsăritul acesta ortodox și în special, România, țara ortodoxă care a mai rămas în picioare cu fața către ceruri.
Am ajuns la starea în care monahii s-au făcut precum mirenii, iar mirenii asemenea demonilor. Creștinătatea este foarte slăbită și nu știu dacă se va mai îndrepta. Este nevoie de multă rugăciune, căci rugăciunea întreține buna noastră înțelegere. Acum, însă, ne îngrijim mai mult de cele materiale decât de cele duhovnicești. Înainte, forțele răului erau legate ca și în lanțuri cu rugăciunile marilor trăitori; rugăciunea lor avea o mare putere. Și încă n-a slobozit Dumnezeu puterea satanei, căci lumea este nepregătită… Forța diavolului stă în patimile și relele noastre.
Va veni vremea când într-adevăr nu vei avea unde să intri într-o biserică care să țină predania Părinților și rar vei găsi un epitrahil unde să-ți pleci capul. Și nu suntem departe de acele vremuri. Bineînțeles că nu vom mai putea intra într-o astfel de biserică. Ne vom duce la morminte și vom striga după cum zice Scriptura: „Ieșiți voi, morților, să intrăm noi”. Este o perioadă destul de grea. Deci nu va fi ușor deloc. Este nevoie de multă rugăciune, pentru că, ferească Dumnezeu să te cuprindă slăbirea sufletească în aceste momente și să-ți pierzi sufletul. Asta e important pentru noi — să nu ne părăsească tăria sufletească, chiar pe noi, cei care ne-am angajat acum la această luptă. Pentru că puterea este a lui Dumnezeu și nu a noastră.
Nu trebuie să trecem indiferenți pe lângă problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfinții Părinți așa ne învață, că atunci când credința ne este primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea și nimeni nu este îndreptățit să zică „dar, ce, eu sunt prea mic, cine sunt eu să mă amestec în problemele Bisericii”? Nu, dragii mei, Sfinții Părinti ne învață că dacă noi vom rămâne nepăsători și vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să ne cunoaștem catehismul, canoanele și învățătura Bisericii noastre.
Dacă noi am avea o stare de rugăciune cum se cuvine unui creștin, am avea puterea să întoarcem răul spre bine. Să facem din țara asta un Canaan de rugăciune. Iar dacă vom avea smerenie, Dumnezeu ne va învrednici și de darul rugăciunii care să ridice solzii de pe ochii minții. Dar o smerenie îmbrăcată în haina demnității, o smerenie nesupusă potrivnicilor lui Hristos, aceasta ne va acoperi și vom trece prin cuptorul cel de foc al ispitelor nevătămați.
Justin Pârvu; fragmente din cartea… Ne vorbește părintele Justin