Renumitul Sfânt Avva Macarie Egipteanul umblând odată prin pustie, află o căpățână de om mort uscată, zăcând jos pe pământ.
Sfântul întorcând-o cu toiagul și părându-i-se că dă ceva glas, a întrebat-o: „Cine ești tu?” Căpățână i-a răspuns: „Eu am fost un mai mare al popilor idolești și al Elinilor, care au locuit în acest loc; iar tu ești Părintele Macarie cel plin de Duhul lui Dumnezeu. Aceasta o știu pentru că tu când te rogi milostivindu-te spre cei ce sunt în muncă, ei simt oarecare ușurare„.
Bătrânul i-a zis: „Care este munca? Și care este ușurarea sau mângâierea voastră?„
Căpățâna suspinând a răspuns: „Cât este cerul departe de pământ, atât este de mare focul dedesubtul nostru. În mijlocul acelui foc mare, de la picioare până la cap, suntem noi arzându-ne. Și nu este cu putință cuiva din noi ca să vadă fața altuia. Fața fiecăruia este lipită de spatele celui dinaintea lui, fără a se cunoaște, pentru că e groaznic întunericul acela în care suntem cufundați. Acolo stau fiii lângă tată, fiicele lângă mamele lor, frații lângă frați, surorile lângă surori, soțiile lângă soții lor, prietenii lângă prietenii lor: țipând, plângând și tânguindu-se fără a se cunoaște unii pe alții din cauza groaznicelor torturări, arsuri și chinuri cumplite. Deci, când tu te rogi pentru noi, ne vedem puțin unul cu altul. Aceasta este ușurarea și mângâierea noastră„.
Bătrânul auzind aceasta a plâns și a zis: „Vai de ziua în care omul a călcat poruncile lui Dumnezeu!” Apoi iarăși a întrebat pe căpățâna de dinaintea lui: „Mai este acolo în iad vreo muncă mai mare, mai grea, decât aceea în care vă munciți voi?„
„Da, sunt alte munci mai mari, mai în adânc, dedesubtul nostru„. Bătrânul a întrebat: „Cine se află acolo în acele munci mai grele dedesubtul vostru?„
Căpățâna a răspuns: „Aceia sunt creștinii necredincioși, îndărătnici, răi. Noi, ca cei ce n-am cunoscut pe Dumnezeu, suntem puțin miluiți. Aceia însă care au cunoscut pe Dumnezeu și s-au lepădat de El și n-au făcut voia Lui, cu mai grele și cu mai groaznice munci sunt munciți (mai jos în iad) dedesubtul nostru„.
După acea descoperire avva Macarie Egipteanul luând căpățâna a îngropat-o în pământ și s-a dus.
Osândirea unora la chinuri nu e un act al lipsei de iubire a lui Dumnezeu, ci constă tocmai în neputinţa lor de a simţi iubirea Lui, neputinţă pe care şi-au pricinuit-o prin lipsa de efort a voii lor de a răspunde cu fapta iubirii Lui. În judecata finală a lui Dumnezeu asupra oamenilor se arată totuşi respectul lui Dumnezeu pentru libertatea omului, a cărui iubire a aşteptat-o.
Cu asa gandire, stimate domn, va indepartati de invataturile lui Hristos, iar prin acest fapt IL negati pe Hristos, fiindca EL este Adevarul si Viata. Cel putin, va rog, sa nu mai influentati si alte persoane cu opiniile dumneavoastra negativiste.
Nu mai băgați spaimă și frică în oameni. De ce ar pedepsii Dumnezeu sufletele? Sufletul este parte din Dumnezeu adevărat, trimis în această lume pentru a crea viața în planul fizic și a experimenta ceea ce El nu este. Iadul însăși a fost și este o invenție a unor oameni pentru ai putea fi înrobi pe alți oameni.
Cine are urechi, să audă ce vă spun aici…cine nu va arde în ghena focului.😄😄
Glumesc desigur!