Beția, demon de bunăvoie, băgat în suflete de către plăcere, beția mamă a păcatului, vrăjmaș virtuții, face fricos pe cel viteaz, desfrânat pe cel înfrânat; nu știe de dreptate, ucide chibzuința. După cum apa stinge focul, tot așa și vinul nemăsurat întunecă mintea. Vinul, darul lui Dumnezeu, dat celor cumpătați pentru mângâierea slăbiciunilor lor, a ajuns acum în mâinile celor necumpătați unealtă de desfrâu.
Prin ce te deosebești dc animale, omule? Nu prin darul rațiunii, primit de la Ziditorul tău, prin care ai ajuns stăpânul și domnul întregii zidiri? Cel care prin beție se lipsește pe el de rațiune „s-a alăturat dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor” (Psalmul 48, 12). Dar, mai bine spus, eu aș zice că bețivii sunt mai fără de minte chiar decât dobitoacele. Toate animalele cu patru picioare, chiar fiarele, au rânduite pornirile lor spre împreunare; dar cei cu sufletul stăpânit de beție și cu trupul plin de fierbințeală nefirească sunt ațâțați spre împreunări necurate și rușinoase si spre plăceri în orice timp și în orice ceas. Beția nu îi ia omului numai judecata, ci îi schimbă și simțurile și îl face pe cel care se îmbată mai rău decât orice dobitoc. Care vită își vatămă atâta vederea si auzul cum si le vatămă bețivul? Nu-i asa că nu-si mai cunosc cunoscuții? Nu aleargă adeseori la străini ca la niște prieteni? Nu sar de multe ori peste umbre ca peste niște șanțuri și prăpăstii? Urechile lor sunt pline de sunetele și zgomotele unei mări învălurate; li se pare că pământul sc ridică drept înaintea lor și că munții li se învârt în jur. Uneori râd fără să se poată opri, alteori bocesc și plâng nemângâiați. Sunt când viteji și cutezători, când fricoși și sfioși. Somnul le este greu, împovărător și înăbușitor, cu adevărat în apropierea morții; iar stările de veghe, mai nesimțitoare decât visurile. Vis le este viața; n-au cămașă pe ei, n-au nici ce mânca a doua zi, dar la beție o fac pe împărații, pe generalii, zidesc orașe, împart bani. Vinul clocotește în inima lor și le umple capul cu astfel de năluciri și cu atâta amăgire. Alți bețivi cad în stări sufletești potrivnice: sunt deznădăjduiți, triști, îndurerați, plângăreți, temători și sperioși. Același vin dă naștere la diferite stări sufletești, după felul diferit al trupului; pe cei în care vinul face ca sângele să se răspândească în tot trupul și să le înflorească obrazul, îi face veseli, prietenoși și voioși; dar pe cei pe care vinul îi apasă sub povara lui, strângându-le și presându-le sângele, îi face triști și amărâți. Pentru ce trebuie să mai vorbesc de mulțimea celorlalte porniri pătimașe: caracter nesuferit, pornire spre mânie, plângerea sorții, iuțeala sufletului, strigătul, scandalul, ușurința de a fi înșelat, mânia nestăpânită?
Neînfrânarea spre plăceri iese din vin ca dintr-un izvor, iar desfrânarea merge mână în mână cu beția; și este mai mică furia animalelor spre împreunări decât pornirea pătimașă a bețivilor; că animalele cunosc hotarele firii, dar betivii caută femeia în bărbat si bărbatul, în femeie. Nu-i este ușor cuvântului să spună toate desfrânările născute din betie. Vătămările pricinuite de ciumă cad cu vremea peste oameni, că aerul depune în trupuri încetul cu încetul microbii ciumei, dar vătămările pricinuite de vin cad îndată peste ei. Bețivii își pierd sufletul, că se mânjesc cu toate murdăriile, dar își strică și sănătatea trupului; își istovesc trupul și îl slăbesc nu numai din dorința nestăpânită de plăceri, care îi îmboldesc spre desfrâu, dar îl poartă și puhav, moleșit și lipsit de putere. Ochii bețivilor sunt vineți; fața este palidă; răsuflarea este greoaie și scurtă; limba este împleticită; vorbirea este neclară; picioarele sunt tremurătoare, ca la copiii mici. Sunt vrednici de milă din pricina beției; mai vrednici de milă decât cei cuprinși de furtună în mijlocul mării, pe care valurile, care vin unele după altele, îi acoperă și nu le îngăduie să scape de furtună. Tot așa și sufletele bețivilor: sunt duse la fund, cufundate în vin. După cum corăbiile surprinse de furtună și pe cale să se scufunde trebuie ușurate prin aruncarea încărcăturii lor, tot așa si bețivii trebuie să dea afară din ei ceea ce îi îngreunează. Abia de se eliberează de povara lor, dacă varsă și își golesc stomacul. Sunt mai nenorociți decât naufragiații. Naufragiații au ca pricină a nenorocirii lor vânturile, marea și necazurile din afară, pe când bețivii atrag asupra lor de bunăvoie furtuna pricinuită de beție. Demonizatul este vrednic de milă; bețivul însă, care suferă ca cel demonizat, nu este vrednic nici de milă, că se luptă cu un demon pe care singur l-a ales. Bețivii își fac și leacuri de beție, nu ca să scape de patima beției, ci ca să poată bea mai mult. Scurtă le este ziua, scurtă și noaptea, scurte și nopțile de iarnă cât privește timpul de băut. Răul acesta nu are sfârșit. Vinul cere mereu mai mult vin. Bețivul nu se mulțumește cu cât îi este de trebuință, ci simte nevoia neapărată de a bea mai mult; le arde gâtlejul bețivilor și li se mărește mereu pofta. Și, socotind că nu și-au potolit pofta, pătimesc cu totul altceva decât ce voiau; că, tot continuând cu cheful, nu mai simt nicio plăcere de pe urma băuturii. După cum lumina prea mare întunecă vederile și după cum cei care fac mare zgomot, din pricina zgomotului nemăsurat, nu mai pot auzi nici ei nimic, tot așa și bețivii pierd pe nesimțite plăcerea din pricina dragostei prea mari de plăcere. Vinul li se pare prost și apos, chiar de ar fi neamestecat cu apă; li se pare că are gustul searbăd al vinului nou, chiar de-ar fi vechi și curat; de-ar fi vinul rece ca gheața, nu poate să stingă flacăra care îi arde pe dinăuntru din pricina prea multului vłn. „ e cui sunt vaietele? Ale cui gâlcevile? Ale cui procesele ? Ale cui grețurile și certurile? Ale cui zdrobirile zadarnice? Ai cui ochii tulburi? Nu oare ale celor care zăbovesc lângă vin și care pândesc unde se fac ospețe ?” (Pilde 23, 28-29). Vaietul este un strigăt de jale; și vrednici de jale sunt bețivii, că „bețivii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu” (l Corinteni 6, 10). Gâlceava se naște din pricina tulburării făcute de vin gândurilor. Grețurile, din pricina proastei digestii pricinuite de plăcerea băutului. Picioarele le sunt legate, legate le sunt și mâinile din pricina vinului ajuns în mâini si în picioare. Inainte de aceste suferințe, chiar în timpul când beau, vin peste ei suferințele unor oameni cuprinși de nebunie. Când membranele care acoperă creierul sunt pline de funinginea pe care aburii vinului o trimit în sus, capul este cuprins de dureri de nesuportat; nu poate rămâne drept pe umeri, ci cade când pe unul, când pe altul, alunecând din grumaz. Certurile, după spusele Scripturii, sunt vorbăriile de la ospețe, fără măsură și cu ceartă. Zdrobiri zadarnice sunt pricinuite iubitorilor de vin, că din pricina beției nu pot să se țină pe picioare; cad la pământ în fel și fel de chipuri, încât trupul primește neapărat zadarnice zdrobiri.
Dar cine să spună acestea celor cuprinși de beție? Din cauza beției au capul greu, picotesc, cască, văd încețoșat, au grețuri. De aceea nici nu aud când învățătorii le strigă din toate părțile: „Nu vă îmbătați de vin, în care este desfrânare” (Efeseni 5, 18); și iarăși: „Neînfrânat este vinul si de ocară beția” (Pilde 20, 1). Neascultând de ei, culeg roadele beției. Trupul le este puhav, ochii urduroși și gura uscată și aprinsă. După cum albiile torentelor de apă par pline atâta vreme cât curg pe ele din munte șuvoaiele, dar rămân uscate după ce a trecut năvala de ape, tot așa și bețivilor, atâta vreme cât gura le este lac de vin, este oarecum plină și udă; dar la puțină vreme după ce trece vinul, se vede uscată și Ară umezeală. Gura, totdeauna scăldată și înecată de mulțimea vinului, își pierde și umiditatea care îi dă viață. Care om are o constituție așa de tare încât să poată ține piept relelor pricinuite de beție? Prin ce mijloc s-ar putea ca un trup, înfierbântat necontenit de vin și necontenit udat de vin, să nu se istovească, să nu-și piardă puterea și să nu se distrugă? De aici vin tremurăturile și bolile; duhul este tăiat de abuzul vinului, nervii își pierd tăria lor și tremur cuprinde toate mădularele trupului. Pentru ce atragi asupra ta blestemul lui Cain (cf. Facerea 4, 14), ca să tremuri și să te vânzolești toată viata ta? Că trupul, dacă nu are sprijinul său firesc, trebuie neapărat să se vânzolească și să tremure.
Până când vin? Până când betie? Ești în primejdia de a ajunge mocirlă în loc de om, atât de mult te-ai amestecat cu vinul și ai putrezit împreună cu el! Din pricina beției din fiecare zi, mirosi a vin, a vin stricat, ca vasele care nu mai pot fi întrebuințate. Pe aceștia îi plânge Isaia: „Vai de cei ce se scoală dimineața și umblă după sicheră, de cei care petrec până seara, că vinul îi va arde pe ei. Beau vinul, cu chitare și cu alăute, dar la lucrurile Domnului nu caută și lucrurile mâinilor Lui nu le socotesc” (Isaia 5, 12-13). Evreii numesc, de obicei, sicheră orice băutură care îmbată. Pe cei care pândesc, de cum începe ziua, unde au loc ospețe, pe cei care stau în jurul prăvăliilor cu vin și a crâșmelor, pe cei care se poftesc unul pe altul la băutură și își irosesc toată grija sufletului cu unele ca acestea, pe aceștia îi plânge profetul, că nu le mai rămâne deloc timp pentru înțelegerea minunilor lui Dumnezeu. Ochii lor nu mai au vreme să privească la cer, să contemple frumusețile lui și să cerceteze ordinea care este în natură, pentru ca din armonia naturii să înțeleagă pe Creator. Dimpotrivă, îndată ce se crapă de ziuă, împodobesc sălile de ospețe cu felurite covoare și cu fețe de mese înflorate; arată deosebită grijă și râvnă în pregătirea paharelor; rânduiesc vase, ca să țină vinul rece, clondire și sticle, ca la banchete și ospețe publice. Au oameni însărcinați cu aranjarea ospățului, paharnici șefi și oameni care servesc la masă. S-a născocit ordine în această dezordine și rânduială într-un lucru lipsit de orice rânduială, pentru că, după cum autoritatea demnitarilor crește, dacă sunt însoțiți de suite, tot așa și cu beția: se pun în slujba ei, ca a unei împărătesc, atâția slujitori, ca să-i ascundă rușinea prin grija mare pe care i-o arată. În afară de acestea, coroane, flori, miruri, parfumuri și nenumărate petreceri le iau acestor oameni pierduți și mai mult timp. Apoi, pe măsură ce băutul se prelungește, au loc întreceri, dispute, lupte, silindu-se fiecare să întreacă pe celălalt în beție. Arbitrul lor este diavolul, iar premiul victoriei, păcatul. Cel care toarnă în el mai mult vin, acela învinge pe ceilalti. Cu adevărat „slava lor stă în rușinea lor” (Filipeni 3, 19). Se iau la întrecere unii cu alții, dar se pedepsesc pe ei înșiși. Ce cuvânt ar putea zugrăvi nerușinarea celor petrecute? Toate sunt pline de nesocotință, toate sunt pline de dezordine: învinșii sunt beți, învingătorii beți, iar slugile râd. Mâna nu mai slujește, gura nu mai primește mâncarea, stomacul plesnește și răul nu se potolește. Nenorocitul trup, pierzându-și puterea sa firească, curge din toate părțile, că nu mai poate suferi silnicia care i se face din pricina prea multului vin.
Beția: distrugere a gândurilor, istovire a puterii, îmbătrânire înainte de vreme, moarte în scurtă vreme. Ce altceva sunt bețivii decât niște idoli ai păgânilor, că „ochi au, dar nu văd; urechi au, dar nu aud”? (Psalmul 113, 13). Mâinile au amorțit, picioarele au murit. De aceea, „vai de cei ce se scoală dimineața și umblă după sicheră, de cei care petrec până seara și își cheltuiesc toată ziua în beție; nu mai au timp să caute la lucrurile Domnului și lucrurile mâinilor Lui nu le socotesc. Vinul îi arde pe ei” (Isaia 5, 12-13); că fierbințeala vinului, ajunsă în trup, este scânteie pentru săgețile înfocate ale vrăjmașului. Vinul îneacă rațiunea și mintea; și, ca un roi de albine, ațâță patimile și plăcerile.
Biserica lui Dumnezeu este locașul în care locuiește Duhul lui Dumnezeu (cf. 1 Corinteni 3, 16), iar templul de idoli sunt cei care își murdăresc trupul cu beția. Beția este dușman al lui Dumnezeu, deci dacă vrei să vii la Dumnezeu, fugi de beție! Fugi, ca nu cumva să te îndepărtezi și mai mult de Dumnezeu.