Prin Biserică înțelegem adunarea tuturor creștinilor care cred în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, și urmează învățătura Sfintei Evanghelii. Dar prin cuvântul „biserică” înțelegem și lăcașul de cult în care ne botezăm, în care ne închinăm și slăvim pe Dumnezeu; altarul unde se săvârșește Sfânta Liturghie, unde ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului, unde ne mărturisim credința cea adevărată în Hristos, unde ne spovedim la duhovnic și unde suntem prohodiți după moarte.
Biserica este deci lăcașul de cult unde oamenii împreună cu îngerii laudă pe Dumnezeu, unde se roagă, fac metanii, sărută sfintele icoanele, dau daruri la Altar ca să fie pomeniți la Sfânta Liturghie spre mântuire, atât ei, cât și cei morți care așteaptă ajutorul celor vii. Nu putem fi în Biserică fără lăcaș de rugăciune. fără preoție, fără jertfă liturgică, fără Sfintele Taine și fără harul Duhului Sfânt care ne asigură mântuirea. Toate aceste daruri dumnezeiești se dau numai în biserică, în fața Sfântului Altar, unde se jertfește zilnic Mântuitorul pentru lume, pentru cei buni și cei păcătoși, pentru fiecare dintre noi.
Ce alte denumiri poartă Biserica ca lăcaș de cult în Sfânta Scriptură?
Fiul lui Dumnezeu numește lăcașul de cult, adică biserica în care slujim, Casa Domnului (Matei 12, 4), pentru că în ea locuiește tainic și nevăzut Dumnezeu. Alteori o numește Casa Mea și Casă de rugăciune pentru toate neamurile (Marcu 1 1, 17) pentru că aici locuiește haric și liturgic, prin prezența Sfintei Împărtășanii de pe Sfânta Masă, Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, care S-a jertfit o dată pe Cruce pentru lume și se jertfește zilnic prin Sfânta Liturghie pentru iertarea și mântuirea noastră. O numește și Casă de rugăciune pentru toate neamurile, ca să înțelegem că nu este vorba doar de templul Legii Vechi, destinat numai poporului evreu. Ci este vorba de lăcașul de cult creștin, de „biserica învierii”, în care sunt chemați și primiți să se roage toți creștinii, toate neamurile pământului care cred în Hristos cu dreaptă credință și urmează Evangheliei Lui.
Mântuitorul numește lăcașul de cult și casa Tatălui Meu (Ioan 2, 16), ca să nu uităm că în biserica în care ne rugăm și săvârșim toate cele sfinte, nu locuiește numai Fiul lui Dumnezeu, ci și Tatăl și Duhul Sfânt, Treimea Cea de o ființă și nedespărțită.
Iată ce mare valoare are lăcașul de cult ortodox și cât de mult trebuie să-l cinstim și să luăm parte la slujbele ce se săvârșesc aici. De asemenea, să înțelegem ce mare păcat fac cei ce nu vin regulat la slujbele bisericii, care este casa Domnului și lăcașul văzut al Preasfintei Treimi.
De ce se numește lăcașul de cult „biserică”?
Se numește așa deoarece cuvântul biserică vine de la cuvântul grecesc basiliki și de la cel latin basilica, ce înseamnă același lucru: casa împăratului. Deci biserica în care ne rugăm este casa Împăratului Hristos, Mântuitorul lumii, și trebuie s-o iubim și s-o cinstim ca pe însuși tronul și lăcașul Preasfintei Treimi.
Cum se pregătește locul înainte de construirea unei biserici?
Orice biserică se construiește numai cu aprobarea episcopului de eparhie. Dar înainte de începerea lucrărilor de construcție, episcopul, însoțit de mai mulți preoți și numeroși credincioși din parohia respectivă, merge să aleagă locul și să-I sfințească, făcând aghiasmă și citind o rugăciune specială.
Apoi episcopul pune o cruce chiar pe locul unde va fi altarul și Sfânta Masă, se fixează hramul noii biserici, pune piatra fundamentală în temelia absidei de răsărit, după ce fixează în ea o părticică din sfintele moaște și o sticluță cu Sfântul și Marele Mir, face rugăciune și stropește cu aghiasmă în cele patru laturi și îndată începe zidirea bisericii.
Se poate face Sfânta Liturghie în biserică nesfințită, sau în biserică ce nu este ortodoxă?
Nu se poate face Sfânta Liturghie în biserică nouă, dacă mai întâi nu a fost sfințită de episcop, afară de cazuri cu totul excepționale și cu binecuvântarea episcopului, după ce mai întâi s-a făcut aghiasmă de sfințire provizorie până la sfințirea propriu-zisă. Nici în biserici de altă religie, la fel, nu se poate face vreo slujbă ortodoxă, mai ales Sfânta Liturghie, dacă mai întâi nu au fost sfințite de episcop, cu condiția să rămână definitiv lăcașuri de cult ortodoxe.
Dar în bisericile ortodoxe rămase de multă vreme fără slujbă, se poate face Sfânta Liturghie?
Rânduiala Bisericii prevede ca în lăcașurile de cult în care nu s-a slujit Sfânta Liturghie mai mult de 40 de zile să se facă mai întâi sfânta aghiasmă și apoi să se facă slujbă în ele. Iar bisericile vechi care au fost restaurate și reparate în general, dacă nu s-a atins cu nimic Sfânta Masă, se redau din nou cultului, cu binecuvântarea episcopului, numai după ce se face aghiasmă în ele. Iar dacă s-a schimbat ceva sau s-a strămutat din loc Sfânta Masă, ele se resfințesc de episcop, ca orice biserică nouă, și apoi se face în ele Sfânta Liturghie. Însă orice reparație, înnoire sau modificare la biserici se face numai cu binecuvântarea episcopului.
De ce multe biserici vechi, de lemn sau chiar de piatră, își făceau altarul pe tulpina unui copac verde? Ce simbolizează acest copac?
Acest copac, a cărui tulpină era în trecut folosită drept prestol, mai ales în Moldova și Ardeal, simbolizează pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului din Rai din care a mâncat Adam și a murit. Pomul, care la început a adus moarte primului om în Rai, în Legea Harului aduce viață prin jertfa liturgică ce se săvârșește pe el. In vechile biserici era obiceiul să se încorporeze în zidul bisericii, nu numai sub Sfânta Masă și câte un arbore verde, care de fapt avea același simbol: răscumpărarea păcatului strămoșesc prin Sfânta Liturghie, adică prin jertfă. Trebuie amintit că aproape toate bisericile de lemn din sate, schituri și mănăstiri, își fixau Sfânta Masă (prestolul) pe tulpini de stejar sau de brad masiv. Înaintașii înțelegeau și prețuiau mai mult ca noi, creștinii de azi, simbolul și valoarea jertfei liturgice. Copacul sacrificat pentru altar simbolizează pe Hristos jertfit pentru lume.
De ce se sfințesc bisericile după ce se termină de zidit?
Bisericile noi se sfințesc pentru că ele sunt închinate lui Dumnezeu; se sfințesc pentru a fi cu totul curate de cele pământești și vrednice a locui în ele Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Apoi se sfințesc ca să se poată săvârși în ele dumnezeiasca Liturghie și Sfintele Taine. Prima biserică sfințită pe pământ a fost templul lui Solomon, una din cele mai mari și mai frumoase construcții eclesiastice de pe pământ, care s-a zidit timp de șapte ani, iar în anul al unsprezecelea al domniei sale a fost sfințit prin rugăciunea lui Solomon, când slava lui Dumnezeu a umplut casa Domnului (III Regi, cap. 8).
Cine sfințește bisericile noi și pe cele restaurate?
Slujba sfințirii bisericilor, mai ales a celor noi, se face numai de episcop, însoțit de mai mulți preoți și diaconi. Este una din cele mai frumoase slujbe ortodoxe, foarte cinstită de credincioșii noștri. Pentru aceea la sfințiri de biserici se adună, mai ales în Moldova și în Transilvania, mii de credincioși.
De ce se zidesc bisericile în formă de corabie sau de cruce?
Se zidesc în formă de corabie, întrucât fiecare biserică simbolizează corabia lui Noe din timpul potopului. Și precum corabia lui Noe a izbăvit pe cei aleși de moarte, așa și Biserica lui Hristos izbăvește de moartea păcatului și de chinurile iadului pe cei ce aleargă la sfintele altare să se roage și rămân toată viața în această corabie a mântuirii. Iar cei ce ies din corabia Bisericii, adică sectele și ateii, aceia se îneacă în marea relei credințe și în potopul păcatelor și își pierd sufletul.
Bisericile, mai ales în Balcani, se construiesc mai mult în formă de cruce: fie așa-zisa „cruce greacă”, cu brațele, adică absidele, egale, ca în Grecia, Bulgaria și Rusia; fie în formă de „cruce latină”, ca în România. Adică, cu absidele laterale mai mici, unde stau cântăreții, iar absida altarului mai mare, care, împreună cu naosul și pronaosul, formează axul longitudinal al bisericii. Crucea este primul altar pe care S-a jertfit Hristos.
Ce simbolizează turlele bisericii?
Bisericile din Moldova medievală, până la începutul secolului al XVII-Iea, au o singură turlă deasupra naosului, care se sprijină pe mai multe arce de zid și pe patru arce mari, numite pandantivi. Turla bisericii simbolizează pe Hristos întrupat în lume, iar cei patru stâlpi care o susțin simbolizează pe cei patru Evangheliști care au vestit pe pământ Evanghelia mântuirii. Bisericile cu două turle, din secolele XVII—XVIII, cum sunt Trei Ierarhi și Cetățuia din Iași, ne amintesc de cele două firi ale Mântuitorului, dumnezeiască și omenească. Bisericile care au trei turle ne amintesc de Sfânta Treime; cele cu patru turle simbolizează pe cei patru Evangheliști, iar cele cu cinci turle, una mare centrală și patru mai mici în cele patru
părți, simbolizează pe Hristos Mântuitorul lumii și pe cei patru Evangheliști.
De ce se așează Sfânta Cruce pe turlele bisericilor, pe catapetesme și pe Sfânta Masă?
Pentru că Sfânta Cruce este primul Altar, primul jertfelnic creștin pe care Fiul lui Dumnezeu a săvârșit singura jertfă sângeroasă și Liturghie pe Golgota, prin care ni s-au iertat păcatele. Apoi se așează Crucea pe biserici pentru că nu este alt semn mai sfânt pe lume, nici altă armă și steag de biruință a creștinilor împotriva diavolului și a păcatului mai putemic decât Sfânta Cruce. Crucea, prin cele trei brațe, mai este simbol al Preasfintei Treimi, simbol al iubirii și unirii divine și semn unic al vieții veșnice prin moartea și învierea lui Hristos.
Sfânta Cruce se înalță biruitoare pe biserici, pe altare, la piepturile creștinilor, ca semn că suntem ortodocși, ca semn că suntem răscumpărați de Hristos prin Cruce și iubire, că suntem fii ai învierii și moștenitori de drept ai Împărăției Cerurilor. Iar cei ce înjură Crucea, nu o poartă cu evlavie și se leapădă de ea, numind-o „chip cioplit”, aceia hulesc pe Dumnezeu, se lipsesc de ajutorul Sfintei Cruci și, dacă nu se pocăiesc, vor suferi multe necazuri în viață și își vor pierde sufletul.
Crucea se înalță pe biserici și peste tot, ca să ne amintim de dragostea lui Hristos pentru noi și de jertfa Lui. Apoi, ca văzând-o diavolii, ateii, păgânii și sectanții, să se teamă și să se rușineze; pentru că prin Cruce ne întărim în credință, ne îmbărbătăm în lupta vieții, uităm de necazuri și ne unim duhovnicește. Crucea este semnul celei mai înalte iubiri a lui Dumnezeu pentru oameni, este semnul învierii veșnice și al unirii tuturor creștinilor sub brațele ei mântuitoare.
De ce se zidesc bisericile ortodoxe cu altarul la răsărit și de ce ne închinăm cu fața la răsărit?
Ne închinăm cu fața spre răsărit pentru că Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, se numește „Răsăritul cel de sus”, „Luceafărul dimineții” și „Soarele mântuirii noastre”, Care răsare de la răsărit și luminează pe tot omul ce vine în lume. Zidim bisericile cu altarul spre răsărit și ne închinăm cu fața spre răsărit, pentru că Raiul de unde a căzut omul „era la răsărit” și pentru că răsăritul este simbolul Luminii și al Învierii Domnului, Care a înviat „pe când se lumina de ziuă”. Ne mai închinăm spre răsărit pentru că Fiul lui Dumnezeu va veni să judece lumea dinspre răsărit, cum spune El Însuși: Precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului (Matei 24, 27).
Cum este împărțită Biserica în interior și care este semnificația fiecărei încăperi?
Bisericile parohiale mai mici sunt împărțite în trei încăperi: pridvor, pronaos și naos – legate la un loc — și Sfântul Altar. Bisericile mari, și mai ales cele voievodale vechi, sunt împărțite în cinci încăperi: pridvor, închis sau deschis, pronaos sau exonartex, camera mormintelor voievodale, naos și Altar. În Moldova, unde s-a impus din secolul al XV-Iea un stil arhitectonic unic în țara noastră, primele patru încăperi sunt separate între ele prin ziduri masive pline și portale de influență gotică. În Muntenia separarea se face prin stâlpi masivi de piatră.
Ca semnificație, pridvorul preînchipuiește lumea dinainte de Hristos, omul creat de Dumnezeu și izgonit pe pământ după cădere. Până la întruparea Domnului, omul aștepta pe pământ mântuirea lui ca într-un pridvor de biserică. De aceea aici se pictează crearea lumii, căderea lui Adam, izgonirea din Rai, iar pe peretele vestic se pictează Raiul, iadul și Judecata de apoi. Pridvorul mai închipuiește pe omul păcătos, aflat sub canon, nevrednic să intre în biserică. Aici, după rânduială, stau cei ce au făcut păcate grele, care se căiesc și cer iertare de la Dumnezeu și de la oameni. Aici mai stau femeile necurate și cei ce încă nu sunt botezați, copiii mici aduși pentru botez și catehumenii care așteaptă să fie uniți cu Hristos prin baia Botezului.
Pronaosul este locul unde în trecut stăteau femeile și ascultau sfintele slujbe, cum este și astăzi, mai ales în Ardeal. În unele biserici vechi, femeile au intrare separată în pronaos, iar bărbații intră direct în naos. Tot în pronaos se face Taina Botezului și a doua cununie, pentru cei ce se recăsătoresc canonic. Aici, sau chiar în pridvor, erau înmormântați ctitorii și marii donatori ai bisericii, iar la mănăstiri, tot aici se înmormântau mitropoliții, cuvioșii monahi și marii dregători ai țării.
În gropniță se înmormântau odinioară voievozii ctitori cu toată familia lor, soții într-o parte, iar copiii în partea opusă, cu rudele apropiate. Și aceasta, cu scopul de a fi pomenit zilnic la Sfânta Liturghie și la parastas.
Naosul, care se află aproape de Altar, sub bolta cupolei, reprezintă lumea văzută, întreaga Creștinătate care crede în Iisus Hristos înviat din morți și așteaptă mila lui Dumnezeu.
De aceea pe bolta turlei se pictează Pantocratorul, adică Iisus Hristos Atotstăpânitorul, Care privește cu milă spre lumea creată de El. Aici este locul unde stau la slujbă bărbații, copiii în față, apoi bătrânii, tinerii și corul. În majoritatea bisericilor noastre, astăzi, bărbații stau în partea dreaptă a bisericii și femeile în partea stângă. Corul închipuie cetele îngerilor care neîncetat slăvesc pe Dumnezeu în cer.
Ce închipuiește, în mod special, Sfântul Altar?
Sfântul Altar este simbolul mistic al Împărăției cerurilor, unde, nevăzut, se află Tronul Preasfintei Treimi, Maica Domnului cu toți Sfinții și îngerii împreună cu slujitorii sfințiți ai Bisericii. Altarul este locul cel mai sfânt de pe pământ, unde locuiește nevăzut Dumnezeu și unde Se jertfește zilnic, în timpul Sfintei Liturghii, Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă naosul închipuie tainic lumea văzută, a credincioșilor, adică Biserica luptătoare de pe pământ, Altarul închipuie Cerul, adică Biserica biruitoare de sus, formată din îngeri și din toți sfinții, care se roagă pentru noi și ne ajută să biruim ispitele diavolului și să dobândim mântuirea sufletului.
arhimandrit Ioanichie Bălan; Călăuză ortodoxă în Biserică vol. 1