Cuvinte despre blândețea, nerăutatea și simplitatea care nu sunt din fire, ci se câștigă prin stăruință și osteneli, și viclenie ale părintelui nostru Ioan Scărarul
Înaintea soarelui merge lumina cea de dimineață, iar înainte mergătoare a toată smerita cugetare este blândețea; de aceea să ascultăm pe lumina cea adevărată. Hristos, Care așază aceste virtuți în ordinea lor: Învățați-vă de la Mine, zice EI, că sunt blând și smerit cu inima (Mt. 11, 29). Deci mai înainte de soare, se cade să fim luminați de lumina zorilor și pe urmă mai limpede vom privi la soarele însuși, căci este cu neputință, cu neputință este, zic, să privească soarele cel care n-a cunoscut mai înainte lumina aceea, după cum ne arată locul acestor virtuți în cuvântul Domnului.
Blândețea este așezarea neschimbată a minții, care și întru cinstiri și întru necinstiri rămâne aceeași.
Blândețea înseamnă a te ruga fără tulburare și sincer pentru aproapele, atunci când el îți aduce scârbe.
Blândețea este o stâncă înălțată peste marea iuțimii, de care se sfărâmă toate valurile ce se izbesc de ea, iar ea rămâne neclintită.
Blândețea este întărirea răbdării, ușa sau, mai bine zis, maica dragostei, temeiul dreptei socoteli duhovnicești, căci Scriptura zice: Învăța-va Domnul pe cei blânzi căile Sale (Ps. 24, 10). Ea este mijlocitoare a iertării păcatelor, îndrăzneală la rugăciune, lăcaș al Duhului Sfânt. Spre cine voi căuta, zice Domnul, fără numai spre cel blând și liniștit? (Is. 66, 2).
Blândețea este ajutătoarea ascultării, îndrumătoarea frăției, frâul nebuniei, curmătoarea mâniei, dătătoarea bucuriei, urmarea lui Hristos, însușire îngerească, încătușare a dracilor și scut împotriva amărăciunii.
În inimile celor blânzi se odihnește Domnul, iar sufletul tulburat este scaun al diavolului.
Cei blânzi vor moșteni pământul sau, mai bine zis, vor stăpâni pământul, iar cei ce își ies din fire la mânie vor fi nimiciți din pământul lor.
Sufletul blând este scaun al simplității, iar mintea mânioasă este făuritoare a răutății.
Sufletul liniștit poate să încapă cuvintele înțelepciunii, căci scris este: Îndrepta-va Domnul pe cei blânzi întru judecată (Ps. 24, 10), dar mai ales intru dreapta judecată, adică dreapta socoteală.
Sufletul drept este împreună-viețuitor cu smerenia. iar cel viclean este robul mândriei.
Sufletele celor blânzi se vor umple de cunoaștere, iar mintea mânioasă este lăcaș al întunericului și al neștiinței.
Omul cel mânios și fățarnicul s-au întâlnit unul cu altul și nu s-a putut găsi un cuvânt drept în vorba lor. Dacă vei deschide inima celui dintâi, vei găsi nebunie, și cercetând sufletul celuilalt, vei vedea viclenie.
Simplitatea este o deprindere întărită a sufletului care nu mai face deosebiri și nu mai poate cugeta cele rele.
Viclenia este un meșteșug sau, mai bine zis, o urâțenie drăcească înstrăinată de adevăr, care crede că poate rămâne ascunsă celor mulți.
Fățărnicia este o așezare potrivnică a trupului față de suflet, împletită cu tot felul de urzeli.
Nerăutatea este așezarea veselă a sufletului, slobozită de orice vicleșuguri.
Dreptatea este gând fără de iscodire, obicei sincer, cuvânt nefățarnic și nepregătit de mai înainte.
Fără viclenie este acela al cărui suflet se află întru curăția sa firească, după cum a fost zidit, și care se poartă sincer cu toți.
Viclenia este schimonosire a dreptății, minte înșelată, mincinoasă îndreptățire de sine prin intențiile cele bune, jurăminte vrednice de osândă, vorbe în doi peri, tăinuire a inimii, adânc de înșelăciune, deprindere de a minți, părere de sine care s-a înrădăcinat în fire, potrivnică a smereniei, mască a pocăinței, depărtare a plânsului, dușmănie împotriva mărturisirii, indărătnicie în părerile proprii, pricină a căderilor, împiedicare a ridicării din căderi, zâmbire vicleană în timpul mustrărilor, întristare fățarnică, evlavie prefăcută; într-un cuvânt, ea este viețuire drăcească.
Cel viclean este de un nume cu diavolul și tovarăș al său, de aceea și Domnul ne-a învățat să-l numim pe diavol așa, zicând: și ne izbăvește de cel viclean (Mt. 6, 13).
Să fugim de prăpastia fățărniciei și de groapa prefăcătoriei, auzind cele spuse: cei ce viclenesc de tot vor pieri (Ps. 36, 9), ca verdeața buruienii degrab vor cădea (Ps. 36, 2); căci unii ca aceștia sunt pășune a dracilor.
Dumnezeu este numit atât dragoste, cât și dreptate. De aceea, Înțeleptul (Solomon) zice în Cântarea cântărilor către inima cea curată: Dreptatea te-a iubit pe tine (Cânt. 1, 3). Iar tatăl său (David) a zis: Bun și drept este Domnul (Ps. 24, 8), și despre cei care sunt de un nume cu El a zis că se mântuiesc: Cel ce mântuiește pe cei drepți cu inima (Ps. 7, 11), și încă în alt psalm: Dreptatea sufletelor a văzut-o și a cercetat-o fața Lui (Ps. 10, 7).
Cea dintâi însușire a vârstei copilărești este simplitatea care nu face deosebiri, și atâta timp cât Adam a avut-o, el nu-și vedea goliciunea sufletului său și nici rușinea trupului său. Vrednică de laudă și fericită este acea simplitate pe care unii o au din fire, însă nu atât de mult precum cea altoită pe un suflet viclean prin multe sudori și osteneli, căci cea dintâi ne acoperă de multe vicleșuguri și de patimi, iar cea de a doua se face pricină a celei mai înalte smerite cugetări și blândeți; de accea ei răsplata celei dintâi nu este mare, iar a celei de a doua e preaslăvită.
Toți cei ce dorim să-L atragem pe Domnul către noi, să ne apropiem de El ca niște ucenici de dascălul lor, cu simplitate, fără prefăcătorie, fără fățărnicie și viclenie, și fără iscodire. Fiind El Însuși simplu și necompus, vrea ca și sufletele care vin la El să fie simple și dintr-o bucată. Și nu poți să vezi vreodată simplitatea despărțită de smerenie.
Vicleanul este un proroc mincinos care socotește că din cuvinte poate înțelege gândurile altora, și după faptele dinafară așezarea inimii.
Am văzut oameni care mai întâi au fost drepți la suflet, iar mai pe urmă de la cei vicleni s-au învățat să viclenească. Și m-am mirat cum de au putut așa de curând să-și piardă însușirea lor firească și darul pe care il aveau. Însă pe cât este de ușor celor drepți să se preschimbe în vicleni, pe atât de greu este celor vicleni să se preschimbe desăvârșit în oameni cu inima curată.
Însă adevărata depărtare de lume, supunerea și paza buzelor adesea au avut o mare putere și, mai presus de așteptări, au tămăduit patimile cele de nevindecat.
Dacă cunoștința îi îngâmfă pe cei mai mulți, vezi dacă nu cumva neștiința și lipsa de învățătură pot smeri în aceeași măsură. Totuși sunt unii, deși rari, care se mândresc cu neștiința lor.
De trei ori fericitul Pavel cel simplu ne-a arătat nouă pildă vădită a chipului fericitei simplități, căci nimeni niciunde n-a văzut și n-a auzit și nici nu va putea să audă vreodată o astfel de sporire într-un timp așa de scurt.
Monahul simplu cu inima este precum un animal necuvântător înzestrat cu pricepere și ascultător, care își pune povara sa cu totul pe umerii călăuzitorului său; și după cum un animal nu vorbește împotriva celui ce îl leagă, așa și sufletul drept nu se împotrivește povățuitorului său, ci îl urmează pe cel care îl mână oriunde ar vrea acela; și chiar dacă l-ar duce la junghiere, el nu știe să-i vorbească împotrivă.
Cu anevoie vor intra cei bogați întru împărăția cerurilor (Mt. 19, 23) și înțelepții nebuni ai lumii acesteia întru simplitate.
Adesea căderea i-a îndreptat pe cei vicleni, dăruindu-le lor fără de voie mântuire și nerăutate.
Luptă-te și străduiește-te să-ți iei în râs înțelepciunea. Făcând astfel, vei afla mântuirea și îndreptarea cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru. Amin.
Cine a dobândit biruință pe această treaptă, să îndrăznească, deoarece el, făcându-se următor al lui Hristos, a aflat mântuirea.
Sfântul Ioan Scărarul; Scara