În pilda cu borcanul și pietrele ne este prezentată într-un mod educativ, modalitatea prin care se poate ajunge la evlavia adevărată
În parohia unui părinte iscusit s-au ivit câțiva neofiți, care la o vorbă a lui răspundeau cu zece, și toate din Scriptură, iar pe părinte îl priveau cam de sus, fiindcă li se părea că au pătruns deja toată înțelepciunea creștinească. Odată, părintele a venit cu un borcan mare din sticlă și, umplându-l cu pietre de râu, i-a întrebat pe neofiți:
— E plin borcanul?
— Sigur, e plin.
Atunci a turnat în borcan și niște mazăre măruntă. A scuturat borcanul, și mazărea s-a împrăștiat printre pietre.
— E plin borcanul? — i-a întrebat din nou pe neofiți.
— Plin — au răspuns aceștia în cor.
La care părintele a mai turnat în borcan și un săculeț întreg de nisip:
— Dar acum?
— Plin…
Însă preotul a turnat cu ușurință în borcan și câteva pahare de apă:
— Dar acum este plin borcanul?
Enoriașii au tăcut.
— Vedeți voi, pietrele sunt cunoștințele voastre despre credință; mazărea este faptele voastre, nisipul — experiența duhovnicească, iar apa — harul lui Dumnezeu. Iată de câte lucruri este nevoie ca să fie deplină pentru o evlavie adevărată!
din cartea: De ce nu sunt înger