Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Buletinele cu cip sunt introducerea peceții dar nu pecetea

Paisie Aghioritul = buletinele cu cip
Distribuie

— Avva, cineva a zis: „Cum folosim bancnota de 5000 de drahme când are deasupra 666? La fel va fi și cu buletinele cu cip!”

— Bancnota de 5000 de drahme este un mijloc de plată, și lira englezească are pe ea pe regina Victoria, acest lucru nu mă deranjează! „Dă-i Cezarului ceea ce este al Cezarului!” spune Scriptura. Aici, însă, este vorba de buletinul meu, este ceva personal, nu este monedă. Buletinul înseamnă identitate, așa cum se traduce și cuvântul. Adică cineva se identifică cu cele pe care le declară. Deci, ei îl pun acolo pe diavol și eu să semnez că-l primesc. Cum să fac aceasta?

— Gheronda, ce legătură are acest buletin cu pecetea?

— Buletinul nu este pecetea, este introducerea peceții.

— Gheronda, lumea întreabă ce să facă cu buletinele cu cip?

— Când vă întreabă, voi să le spuneți să se sfătuiască cu duhovnicii lor și să aibă răbdare să afle cum va lucra Biserica, pentru că mulți pun întrebări, dar puțini înțeleg răspunsurile. După ce scriu în mod limpede sfaturile în „Semnele vremurilor din urmă”, fiecare să lucreze după conștiința lui. Cu siguranță că unii zic: „Aceasta este părerea unui călugăr, nu este poziția Bisericii!” Eu însă nu mi-am spus propria părere, ci am formulat doar cuvintele lui Hristos, ale Evangheliei, pentru că trebuie să supunem părerea noastră voinței lui Dumnezeu, care se exprimă în Evanghelie. Alții pun pe seama mea păreri opuse celor pe care le-am afirmat!

Toată această stare de lucruri va fi măturată, căci vom trece ca printr-o boare de ploaie. Lumea s-a ridicat, și noi trebuie să ne sculăm cu multă rugăciune. Unii se interesează de problema buletinelor, alții o exploatează și creează probleme. Biserica trebuie să ia o poziție corectă, să vorbească, să explice credincioșilor ca să înțeleagă că, dacă primesc buletinul, aceasta va însemna o cădere. În același timp să ceară autorităților de stat ca cel puțin noul buletin să nu fie obligatoriu.

Dacă Biserica ia o poziție serioasă, ca să se respecte libertatea credincioșilor, cel care vrea poate să scoată noul buletin, cel care dorește poate să-l păstreze pe cel vechi. Dar și așa nu se va face gaură în cer, pentru că ceilalți vor merge contra, cei mai mulți își vor vedea de treaba lor. Cei care vor voi să lucreze, vor primi noul buletin, în timp ce oamenii ceilalți, care-l vor avea pe cel vechi, cei evlavioși, vor fi chinuiți. Este cu putință să vină mânia Iui Dumnezeu și până să înceapă să circule noile buletine. După aceea nu va trebui ca în 24 de ore să-și scoată toți buletinele. Să apară primele buletine, să fie cercetate, și dacă au ceva condamnabil, atunci va fi dreaptă lupta împotriva editării buletinelor.

Dacă acum continuăm protestele, aceia vor zice: „Uite, creează tulburări! În timp ce nici nu este vorba de așa ceva, ei strigă și protestează!” Câinele, dacă este paznic bun latră când vine hoțul, însă când acela pleacă, se oprește. Dacă continuă să latre, nu este un paznic bun!

Paisie Aghioritul; Semnele vremurilor din urmă

Distribuie