mie. ian. 27th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Când e cu noi Domnul Iisus Hristos, nimeni nu ne poate învinge

Un indian a trecut la legea creștină, în 18 dec. 1904 și propovăduia altor indieni, Sf. Evanghelie. Într-o zi aceștia – îndemnati de preotul indian – nu-l mai ascultară, ci-I duseră pe un munte spunându-i: „Dacă vrei să scapi cu zile, leapădă-ți credința; altfel te aruncăm jos, în prăpastie”. El le răspunse: „Nu v-am făcut nimic rău, de ce mă pedepsiți? V-am vorbit despre Mântuitorul meu! Atât!” Indienii văzură, că nu are de gând să-și lepede credința și-i spuseră: „Vei fi ucis„.

Prăpastia adâncă de la picioarele lui ar fi putut să-l înfricoșeze, dar el își ridică ochii spre cer și se rugă: „Doamne, în mâinile tale îmi dau duhul„. Atunci chinuitorii îl aruncară jos în prăpastie și răsturnară bucăți de stâncă asupra lui. Acest om, rănit de moarte și care-și pierduse conștiința, totuși trăia încă, era viu. Cam după o jumătate de ceas putu să-și ridice ușor capul, care-l durea grozav. Era tot plin de sânge, fără ca să se poată scula în picioare. „Toată lumea m-a părăsit – își zise el – nu e nimeni, care să-mi vină în ajutor!” Dar, o mare minune se întâmplă.

Un glas dulce îi răspunse: „Toată lumea te-a părăsit, dar Eu sunt totdeauna cu tine„. Crezu, că poate un om al lui Dumnezeu îi venise într-ajutor și uitându-se în juru-i, văzu într-adevăr un om, care se apropie de el, și-l rezemă cu spatele de stâncă. Apoi plecă să aducă apă. Bietul om rănit zise: „Îți mulțumesc. Ai venit să-mi dai o mână de ajutor, înainte de-a muri„. Simțea bine că Dumnezeu era cu el, dar nu-și închipuia cine să fie acel om. Nu era pe acolo nici un vas, nici o sticlă, cu care să poate aduce apă, dar bunul om aduse apă bolnavului în mâinile sale, făcute cauc. De două ori îi aduse apă și a treia oară rănitul văzu, că în mâinile ce îl adăpau, erau semnele cuielor. Atunci uimit de cele ce vedea și cunoscând cine era Acel, care-i venise într-ajutor — căzu în genunchi înaintea Lui și zise: „Mântuitorul și Dumnezeul meu ! Credeam că m-ai părăsit, dar Tu erai cu mine„. Omul nu se mai văzu și rănitul era cu totul vindecat.

Era o minune dumnezeiască. Acest rănit, în pragul morții, fusese adus din nou la viață. Porni în sat, unde toată lumea se minuna, văzându-l că trăiește: „Noi te credeam mort și tu ești în viată?” Iar el le răspundea: „Eram ca și mort, clar Mântuitorul meu e viu și eu sunt de asemenea viu„.

Protos. Nicodim Măndiță; Vârtejul rătăcirilor