Când îi îngăduie Dumnezeu diavolului să ne atace?

Mistrețul și fiară sălbatică sunt diavolul și toată puterea lui, fiindcă înfățișarea lui e sălbatică și necurată. Căci, atunci când vrea să-i arate cruzimea, Scriptura spune: ”umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5,8). Iar atunci când vrea să-i arate veninul ucigător și mânia atotdistrugătoare a diavolului, îl numește șarpe si scorpie, zicând: „lată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și scorpii și peste toată puterea vrăjmașului” (Luca 10,19). Iarăși, când vrea să ne arate puterea și, împreună cu ea, veninul, îl numește balaur, după cum spune: ”…balaurul acesta pe care l-ai zidit ca să se joace în ea” (Psalmul 103,27). Și peste tot îl numește balaur si șarpe decăzut și aspidă.

Fiara aceasta are multe înfățișări, multe chipuri și o mare putere. Pe toate le mișcă, le tulbură și pe toate le întoarce pe dos.

Dar să nu vă temeți, să nu vă ia frica. Vegheați doar, și se va face ca o vrabie, căci zice: „să călcați peste șerpi și scorpii…” (Luca 10,19). Dacă vrem, Dumnezeu ne-a dat putere să călcăm peste el cu picioarele.

Bagă de seamă, dar, cât de vrednici suntem de râs și totodată cât de vrednici de plâns suntem. Acela, pe care-l putem avea sub picioare, îl îngăduim diavolului să ne stea deasupra capului! Cum vine asta? Numai de noi atârnă. Dacă vrem, e mare și dacă vrem, e mic. Dacă suntem cu luare-aminte la noi înșine și suntem mereu cu Împăratul nostru, se ghemuiește și se face mic, iar în lupta pe care o duce împotriva noastră nu se poartă cu nimic mai bine decât un prunc. Dar atunci când ne depărtăm de Împăratul nostru, se mândrește, scrâșnește din dinți și mugește iar, pentru că ne-a prins lipsiți de marele nostru ajutor. Un lucru să știm: nu ne atacă decât dacă îi îngăduie Dumnezeu.

Când îi îngăduie Dumnezeu diavolului să ne atace? Dumnezeu o îngăduie fie atunci când voiește să ne îndrepte sau când are a ne pedepsi, fie atunci când ne încearcă mai mult, ca pe Iov. Îl vezi cumva să stea departe și să nu cuteze a se apropia de Iov, sau să se teamă și să tremure?

Și ce vorbesc eu de Iov? Când diavolul l-a atacat pe Iuda, n-a îndrăznit să-l răpească cu totul și să intre în el până când nu l-a scos Hristos din ceata sfântă a ucenicilor Săi. La început l-a lovit doar din afară, căci nu putuse intra în el. Când l-a văzut, însă, rupt de ceata sfântă, s-a năpustit asupra lui mai sălbatic decât un lup și nu s-a depărtat până nu l-a omorât cu o îndoită moarte.

Fiara este răufăcătoare și pe toate le uneltește și le întoarce împotriva mântuirii noastre.

Ce să fac? Mă întrebi. Ai un Stăpân iubitor de oameni. Căci mai bine Se lasă blestemat de tine cu aceste cuvinte decât să te predea demonilor ca să afli pe pielea ta cum ar cârmui ei omenirea. Dacă ai trăi sub ocârmuirea lor, le-ai cunoaște bine răutatea. Dar și acum pot să ți-o arăt, cu o mică pildă.

Câțiva demonizați ieșind din morminte s-au întâlnit cu Hristos și demonii din ei L-au rugat să le îngăduie să intre în turma de porci. Domnul le-a îngăduit și au intrat și porcii s-au aruncat în adânc.

Așa cârmuiesc demonii, chiar dacă n-aveau nimic de împărțit cu porcii. Dar cu tine ei au o luptă neîmpăcată, o vrăjmășie de moarte și un război necurmat.

Dacă pe porci, cu care n-aveau nimic de împărțit, nu i-au suferit nici o clipită, ce nu ne-ar face nouă, dacă ar avea stăpânire asupra noastră, noi, care le suntem vrăjmași și tot timpul îi mușcăm? De aceea, și Dumnezeu i-a lăsat să năvălească în turma de porci, ca să le afli răutatea încercată pe niște viețuitoare nevinovate. Și este limpede pentru toți că același lucru, adică ce le-au făcut porcilor, l-ar fi făcut și nefericiților demonizați, dacă, chiar așa, în nebunia lor, nu s-ar fi aflat sub pronia lui Dumnezeu.

Și acum, de vei vedea vreun om tulburat de diavol, închină-te Stăpânului și fă cunoștință cu răutatea duhurilor necurate. Pe amândouă le poți vedea în cei posedați: răutatea diavolului și iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

Răutatea diavolului o vezi atunci când tulbură și răscolește sufletul unui posedat. Iubirea de oameni a lui Dumnezeu o vezi atunci când oprește un asemenea demon sălbatic și puternic sălășluit într-un demonizat, îl împiedică și nu-l lasă să-și folosească toată puterea, ci îi îngăduie să arate numai atâta putere câtă este de ajuns să-l pedepsească pe om și să-l facă să-și vadă propria sa răutate.

Vrei să mai vezi într-o altă pildă cum cârmuiește un demon cu răutatea sa, când i-o îngăduie Dumnezeu? Gândește-te la turmele de vite și de oi ale lui Iov, cum le-a nimicit într-o clipă, la moartea înfricoșătoare a copiilor săi și la rănile lui putrede! Atunci vei vedea cruzimea, neomenia, sălbăticia și răutatea fără seamăn a demonilor și din acestea vei cunoaște bine că, dacă Dumnezeu le-ar lăsa lor în stăpânire toate lucrurile, pe toate le-ar întoarce pe dos. Ne-ar tulbura foarte și ne-ar face si nouă ce le-au făcut porcilor și celorlalte turme. Și nu s-ar gândi nici o clipă la mântuirea noastră.

Dacă ei ar cârmui lumea, noi n-am fi mai buni decât demonizații, ba poate am ajunge și mai rău decât ei, aceasta pentru că nici pe ei nu i-a părăsit Dumnezeu de tot în puterea demonilor. Altfel ar fi pătimit mult mai multe decât pătimesc acum.

Sfântul Ioan Gură de Aur; Diavolul și magia