Însuși Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învățat pe noi cum să ne rugăm cu mintea din cămara inimii noastre, când a zis: Tu însă când te rogi, intră în cămara ta și închide ușa ta și roagă-te Tatălui tău și Tatăl tău care este întru ascuns, îți va răsplăti ție (Matei 6, 6).
Sfinții și dumnezeieștii părinți ai Bisericii lui Hristos au înțeles că inima noastră este cămara în care trebuie a ne închide în vremea rugăciunii. După Mântuitorul nostru Iisus Hristos, marele Apostol Pavel a învățat despre rugăciunea cea gânditoare a inimii când a zis: Lăudând și cântând întru inimile voastre Domnului (Efeseni 5, 19) și iarăși: Voiesc să rostesc cinci cuvinte cu mintea mea, decât zece mii de cuvinte cu limba (I Cor. 14, 19).
Dar ce înseamnă ca atunci când te rogi să închizi ușa inimii tale? Înseamnă să nu lași gândurile lumești să intre în ea. Adunați-vă gândurile voastre din împrăștierea lumii și îndreptați-le cu totul către Dumnezeu; împăcați-vă cu toți; în inima voastră să domnească pacea și liniștea – să amuțească toate patimile, toate atracțiile inimii către cele pământești, suspinați adânc și sincer, vărsați lacrimi fierbinți și neprefăcute pentru păcatele voastre, vedeți-vă păcatele voastre, osândiți-vă pe voi înșivă în mod sincer și fără milă: și veți vedea că Domnul nu Se va lăsa așteptat, ne îndeamnă Sfântul Ioan de Kronstadt.
Și Sfântul Ioan Gură de Aur te învață ce trebuie să faci când te rogi zicând: În felul acesta trebuie să se roage creștinul. Mai întâi să-și adune toate gândurile și apoi să se roage cu insistență lui Dumnezeu. Nu este nevoie să spună vorbe fără număr. Ajung cuvintele puține și simple. Răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile noastre nu depinde de mulțimea cuvintelor pe care le rostim, ci de curăția gândului și a inimii noastre.
Cel care se roagă, să nu spună cuvinte fără rost. Atât Hristos, cât și Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne rugăm des, cu rugăciune scurtă și cu mici pauze, pentru că lungind rugăciunea, ne putem pierde atenția, dând astfel ocazia diavolului să se apropie de noi și să ne umple mintea cu gânduri de la el. Dacă ne rugăm cu rugăciuni scurte și dese, este mai ușor să ne concentrăm atenția și să ne îndreptăm gândul spre Dumnezeu.
Cea mai adâncă smerenie și înfrângerea inimii sunt cele mai importante condiții ale rugăciunii. Rugăciunea trebuie să fie profundă, nu superficială. Dumnezeu îi aude numai pe cei care Îl cheamă din toată inima.
Sfântul Ioan de Kronstadt spune că atunci când te rogi trebuie să simți rugăciunea cu inima. El spune că deseori este numită rugăciune ceea ce deloc nu este rugăciune; a venit la biserică, a stat puțin în picioare, s-a uitat la icoane sau mai întâi la oameni, la fețele, la îmbrăcămintea lor și zice că s-a rugat lui Dumnezeu; a stat acasă în picioare în fața icoanei, a dat din cap de mai multe ori, a rostit niște cuvinte învățate pe de rost fără să le înțeleagă și să le simtă și zice că s-a rugat lui Dumnezeu, deși cu mintea și cu inima nu s-a rugat deloc, ci a fost undeva în alt loc, cu alte lucruri și persoane, nu cu Dumnezeu.
Sfântul Paisie Aghioritul ne învață că rugăciunea care nu se face cu inima este doar pentru gândul nostru și nu ajunge departe. Când omul se roagă, trebuie să se simtă ca un copil mic, iar pe Dumnezeu trebuie să-L perceapă ca pe un Tată iubitor. Și să știe că orice I-ar cere, Acela îi va dărui, dacă este spre folosul lui.
Atunci când te rogi trebuie să o faci cu atenție ca să coboare harul lui Dumnezeu în sufletul tău. Sfântul Simeon Noul Teolog spune clar că nimeni nu poate să Îl slăvească pe Dumnezeu prin cuvântul lui, ci harul lui Hristos, care s-a sălășluit în el, acesta Îl slăvește și Îl laudă pe Dumnezeu și se roagă înlăuntrul omului. Iar semnul că harul lui Dumnezeu a coborât în suflet este că acesta se roagă cu frică și cu evlavie și că stă în bună rânduială, având multă atenție față de cele pentru care se roagă. Atenția trebuie să fie în așa fel legată de rugăciune și nedespărțită de ea, cum este trupul legat de suflet și nedespărțit de el.
Această stare trebuie să o ai în permanență atunci când te rogi. Părintele Arsenie Papacioc ne povățuia zicând că: nu împlinirea unui tipic de rugăciuni zilnic este un motiv de liniștire a sufletului, că, adică, ți-ai împlinit datoria zilei pentru mântuirea ta. S-ar putea spune: tipic, tipic șt la inimă nimic. Important este altceva, mai ușor, încă: o prezență tainică, permanentă a inimii tale. Aceasta te aprinde. Vorbești simplu, pe limba și nevoia ta. Și atunci, când va veni ora de rugăciune, va fi făcută cu mai multă plăcere, că inima ta va fi pregătită și eliberată.
Cuvânt de Folos