mar. apr. 20th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Care este modelul tău: Hristos sau Iuda?

Distanța dintre bine și rău este mare, dar distanța dintre ridicarea noastră și căderea noastră este mică. Există o icoană vestită în toată lumea, pictată de un mare pictor, Leonardo da Vinci. Pictorul acesta mare a găsit de cuviință să picteze „Cina cea de Taină”, luând modele. Desigur, pentru Sfântul Apostol Petru a ales ca model un om pe care l-a căutat, l-a plătit, care avea chelie, părul alb, mai în vârstă, cum era Sfântul Apostol Petru. L-a pus acolo pe scaun să stea și el picta. Și în câteva săptămâni, în câteva luni, făcea chipul lui. La icoana aceasta „Cina cea de Taină”, a lucrat 12 ani. E o icoană imensă, cât un perete, n-avem noi perete așa de mare cât e icoana asta. Și a fost foarte greuu să-i găsească pe aceștia, pe Apostoli (modele pentru ei). Pe Iisus l-a găsit foarte repede, adică pe tânărul (modelul) care să arate cu față blindă, stând la masă. Desigur câteva luni, aproape un an a durat până a pictat chipul lui Iisus. Dar icoana nu se mai sfârșea. De ce? Pentru că nu-l găsea pe omul după care să-l picteze pe Iuda! A umblat prin taveme. prin cârciumi, pe sub poduri, prin canale, doar-doar o găsi unul care să arate la față în felul acesta, care să exprime toată viclenia, toată nememicia, toată prostia, tot, tot.

În sfârșit, a găsit unul. Cu câțiva gologani sau o țuică ce i-o fi dat, a acceptat și venea zilnic și stătea pe scaun și el îl tot picta în icoană. La un moment dat, după câteva zile, a văzut că omul pe care-l căutase atâta timp, plângea. Și s-a mirat: cum un nememic, un bețiv (cine știe câte rele făcuse), cum de plângea acesta!? Și l-a întrebat: „De ce plângi?” Și n-a vrut să spună. Dar până la urmă i-a spus: „Pictore, acum 12 ani, tot eu am stat pe scaunul acesta când l-ai pictat pe Hristos!” Auziți, cum decăzuse el; tot el fusese model și pentru Hristos și acum era model pentru Iuda. Așa ajunsese, în halul acesta ajunsese; și dându-și seama, stând așa pe scaun cum îl punea pictorul să stea, cu punga în mână și gata să plece, cum e în icoană, i-a venit să plângă.

Va să zică, binele de rău, lumina de intuneric, este foarte deosebită. Dar trecerea noastră în lumină sau în întuneric, urcușul nostru către bine sau coborâșul nostru către rău, este la o distanță foarte mică. Este ca și când am merge pe creasta unui munte, pe marginea unui munte, pe marginea unei prăpăstii. Putem să facem Ia stânga sau la dreapta. Putem să ne ducem în prăpastie, sau să ne ducem la loc șes. Distanța e de câteva secunde, fracțiuni de secundă. Distanța e de câțiva centimetri să te duci în prăpastie sau să mergi acolo unde nu este pericol.

Aceștia suntem și noi, aceeași, ne află întotdeauna pe marginea unei prăpăstii și ne stă în putere să alegem dreapta sau stânga, să alegem binele sau răul, să alegem liturghia sau somnul, să alegem postul sau îmbuibarea, să alegem rugăciunea sau discoteca, să alegem înjurătura sau Psaltirea. Foarte ușor se poate lăsa un om de înjurat: a înjurat o dată. se așează în genunchi și citește toată Psaltirea, apot își vede de treabă și dacă iar înjură, iar o mai citește. În câteva săptărnâni nu va mai înjura, dar pentru asta trebuie să vrea și mai ales să nu aștepte trecerea timpului.

Aceasta este o problemă căci dacă omul nu este atent rămâne fără cer, fără mântuire, fără rai, De ce? Pentru că mântuirea noastră se săvârșește în timp, cât suntem în timp (respectiv în trup). Dupâ ce nu mai e timp nimic nu mai putem face. Ceilalți de după noi mai fac ei ceva pentru noi, cu zgârcenie, cu lene sau cu dragoste, nu știm asta. Mai fac câte o colivă și câte o pomenire pentru noi, dar noi nu mai putem face nimic în lumea de dincolo, când a venit rnoartea. Și observați că moartea vine la diferite vârste: în copilărie, în tinerețe, la maturitate, la bătrânețe. Venind moartea la diferite vârste, pentru noi cei ce vedem moartea la diferite vârste, vedem oamenii, vedem coșciuge mergând către cimitir, mai mici, mai mari, oameni bogați, săraci, copii, bărbați, femei, toate acestea sunt dovezi că viața noastră este trecătoare. Văzând acestea, nu avem nici o scuză să nu înțelegem.

Nicolae Tănase; Tinerii la răscruce