Semnul Fiului Omului va apărea pe cer la cea de a doua venire a Mântuitorului și va fi văzut de toată lumea. Aceștia se vor umple de groază și de frică, se vor bate în piept și se vor tângui.

Semnele venirii Dumnezeului nostru vor fi foarte zguduitoare și înspăimântătoare. Dreapta credință se va stinge aproape cu totul de pe pământ. Oamenii vor ajunge la cel mai de pe urmă grad de stricăciune. Antihrist, satana întrupat, va veni și va înșela pe oameni, prin mincinoasele lui învățături anticreștinești, prin semne și minuni false și prin prigonirile credincioșilor care s-ar mai afla tăinuiți pe undeva. Popoarele aproape se vor distruge prin războaie interne și externe. Bolile cumplite, molipsitoare și foametea, vor pustii pământul. Cutremure puternice de pământ vor distruge și vor înghiți orașe și sate întregi. Echilibrul lumii se va slăbi și se va rupe, vânturile și uraganele se vor dezlănțui, distrugând totul din calea lor. Soarele nu va mai da, decât niște slabe luciri sinistre și încruntate. Luna nu va mai străluci. Stelele vor cădea din cer, trăsnetele și fulgerele vor sclipi izbucnind furioase din toate părțile.

Apele oceanelor, mărilor, iazurilor, fluviilor, râurilor… vor ieși din hotarele lor cu mugete îngrozitoare, înălțându-se spre cer. Munții și dealurile se vor ciocni, vulcanii se vor înfuria vărsând șiroaie puternice de flăcări. O ploaie puternică de pucioasă cu foc va îneca pământul și tot ce se găsește pe suprafața lui va deveni în acel moment prada flăcărilor ce vor arde pământul, ca pe o oală sau cărămidă, cincisprezece coți de jur-împrejur, pe unde au călcat picioarele oamenilor păcătoși. Nu va mai rămâne din frumusețile și așezările omenești, decât o grămadă uriașă de moloz și cenușă fumegândă. Pământul va deveni atunci un fioros mormânt foarte puțin luminat, de o slabă lumină a stelelor ce se sting în căderea lor. Atunci pământul se va acoperi peste tot cu un întuneric mare, cum a fost înainte de crearea luminii și a lumii, asupra întregii naturi va domni o adâncă tăcere posomorâtă.

După toate acestea — Se va arăta Semnul Fiului Omului pe cer, și vor plânge toate neamurile pământului, și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu mărire multă. Ce semn al Fiului Omului va fi acela care se va arăta pe cer, așa fel ca să-l vadă toată lumea? Nu ni se spune nici in Sfânta Evanghelie. Semnul acesta profetizat, semn bine cunoscut, semn care prin excelență caracterizează pe Fiul Omului, este Semnul Sfintei, cinstitei și de viață purtătoarei Cruci. Acesta e semnul Dumnezeiesc al Crucii, care s-a arătat pe cer împăratului Constantin cel Mare. Este Dumnezeiescul semn al Crucii care în ziua pogorârii Duhului Sfânt, s-a arătat pe cer în plină lumină, în culorile curcubeului, mai luminată decât soarele, deasupra cetății Ierusalimului.

La întrebarea multora: Ce este acela Semnul Fiului Omului, care se va arăta pe cer? Răspunde Sfântul Ioan Gură de Aur: Atunci se va ivi Semnul Fiului Omului pe cer — adică Crucea, Care va fi mai luminoasă decât soarele — deoarece soarele se va întuneca și se va ascunde, iar crucea se arată. Ea nu s-ar putea observa, dacă n-ar fi mai luminoasă decât razele soarelui. Așa înțeleg și mărturisesc și alți Sfinți Părinți

La întrebarea pe care și nouă ne-o pun mulți, privitor Ia arătarea acestui semn, le răspundem următoarele: Noi, din Sfânta descoperire cunoaștem, știm și mărturisim, că acesta va fi un Semn în mod deosebit. Domnul zice: „Atunci se va arăta pe cer Semnul Fiului Omului„. Ce semn va fi acesta, nu ni se spune. Dar atâta știu că va fi un semn, pe care toți îl vor cunoaște, că este Semnul Fiului Omului. Semnul Fiului Omului este de obicei Crucea Sa. De aceea, cei mai mulți exegeți se gândesc la o Cruce mai deosebită care se va arata atunci pe cer. Apariția acestui Semn, care pentru Domnul a însemnat încheierea tuturor chinurilor și suferințelor pe care le-a îndurat pentru noi oamenii aici pe pământ, va umple inimile celor credincioși de sentimente de cea mai adâncă recunoștință față de Domnul, care a hotărât, ca și chinurile noastre de pe acest pământ, să ia acum sfârșit. Adânc mișcați de iubirea pe care Domnul o poartă aleșilor Săi până la sfârșit, ei vor vărsa multe lacrimi de mângâiere și de bucurie.

Cu totul alta însă va fi atitudinea celor necredincioși. Aceștia se vor umple de groază și de frica pedepselor grele, care vor veni în curând asupră-le, pentru că Semnul care li s-a arătat pe cer, le va aminti mai clar decât altădată, că ei au avut în viață aceasta o atitudine necuviincioasă și nerecunoscătoare și cu rea voință au călcat poruncile Lui. „Atunci toate semințiile pământului se vor bate în piept (tânguindu-se)„. Domnul zice: „toate semințiile pământului” pentru că până atunci toate popoarele pământului vor fi avut ocazia ca să audă cuvântul Evangheliei. Dar pentru că n-au vrut să-l primească, sau pentru că n-au știut să se folosească destul de bine de timpul care le stătea la dispoziție pentru a-și asigura mântuirea pe care le-a adus-o Domnul, „ele se vor tângui„. Deci, atunci vor plânge toate semințiile pământului, cele iudaicești, tânguindu-și nesupunerea lor. Încă și toți cei ce cugetă cele pământești, deși creștini fiind, vor plânge. Că seminții ale pământului se numesc cei ce sunt lipiți de cele pământești. Însă atunci va fi prea târziu pentru ca să mai poată repara ceea ce au neglijat timp atâta de îndelungat. Căci imediat după ce se va fi arătat acest Semn pe cer „vor vedea pe Fiul Omului, venind pe norii cerului cu putere și mărire multă„. Printre neamurile pământului, plângând la apariția Crucii pe cer, vor figura și oamenii care vor fi încă vii la sfârșitul lumii (1 Tes. 4, 17, comp. Apc. 11, 3-12′, Ioan 12, 26).

Mântuitorul, vrând să-i folosească și ajute pe oameni, stabilește o comparație: între potopul universal din vremea lui Noe și a doua venire a Sa, rostind următoarele: „Dar cum era în zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului. Așa precum în zilele de dinaintea potopului: mâncau, beau, se însurau și se măritau, până în ziua în care Noe a intrat în corabie, și n-au știut până ce a venit potopul și i-a luat (înecat, nimicit) pe toți; așa va fi și venirea Fiului Omului” (Mt. 24, 37-39). Prin aceasta El vrea a trezi pe creștini și a-i face să înțeleagă prin arătarea celor petrecute în timpul potopului universal apropiata venire a judecății: particulare apoi a celei generale, și deci necesitatea de a se pregăti cât pot mai bine și serios.

Oamenii din vremea lui Noe înștiințați de venirea potopului, timp de 100-120 de ani, cât s-a lucrat la construirea corabiei n-au ținut seamă, până ce, fără de veste au năvălit asupră-le puhoaiele apelor și i-a pierdut pe toți; așa va surprinde pe omenirea necredincioasă, urgiile Divine cu sfârșitul lumii și a doua venire a Domnului.

Ziua și ora aceea, deoarece nu se poate fixa, îi va surprinde pe mulți și îi va găsi nepregătiți. Și iată, așa se vor repeta zilele lui Noe. La timpul său, corabia, pe care și-o făcuse Noe, sus în vârful muntelui, departe de mare, mărturisea tuturor, în graiul tăcut, că în curând va veni un potop foarte mare de apă, care va amenința omenirea cu moartea. Totuși nimeni dintre oamenii de atunci nu a vrut să dea faptului acestuia atenția cuvenită. Mâncau, beau, se însurau, se măritau, fără nici o grijă, continuau să ducă o viață plină de desfătăciuni și păcătoșenii! Trăiau așa chiar până în ziua când au văzut că Noe a intrat în corabie. N-au înțeles rostul corabiei până în ziua când a venit potopul și i-a înecat pe toți. Așa – zice Domnul va fi și la a doua venire a Sa. Mulți oameni nu vor înțelege până în sfârșit, rostul semnelor mari, care se vor produce. Și așa se va face, că ziua Domnului îi va surprinde pe mulți și îi va găsi nepregătiți. Cei nepregătiți se vor prăbuși cu mare jale și țipete îngrozitoare în muncile iadului.

Din cuvintele acestea ale Domnului, nu rezultă, după cum susțin unii exegeți, că după vremurile de necazuri, care vor fi Premergătoare veniri Domnului, va urma un timp de pace și de liniște (împărați puși de îngeri, stăpânind zeci de ani în multă pace și fericire), timp dorit de mulți oameni pentru desfătări și înmulțirea păcatelor, pe care l-ar întrebuința rău, dedându-se unei vieți ușuratice și păcătoase și uitând să se mai gândească la faptul că, peste un timp scurt vine Domnul. Înțelesul cuvintelor de mai sus ale Domnului este mai vârtos acela, că, concomitent cu necazurile pe care le vor suferi cei buni, cei răi, nevrând să dea nici o atenție semnelor mari care se vor face, se vor deda unei vieți destrăbălate. Și atunci aceștia se vor pierde, cum s-a pierdut omenirea păcătoasă de pe timpurile lui Noe, care n-a înțeles rostul corabiei, pe care și-o făcuse acesta (1 Tes. 5, 3). Deci, spre adeverirea nemincinoaselor Lui cuvinte, pune pe cele ce s-au făcut în zilele lui Noe. Că precum atunci unii socoteau batjocură pregătirea corabiei, până ce a venit primejdia și i-a pierdut pe toți; așa și acum, unii batjocoresc cuvintele despre sfârșit, dar de năprasnă va veni pierzarea.

Nicodim Măndiță; Despre înfricoșata judecată