Mântuitorul Iisus Hristos ne învață că în vremurile de apoi se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși (Matei 24, 5 ). Iar Sfântul Apostol Pavel ne spune că, înainte de sfârșitul lumii, va veni Antihrist – omul păcatului și fiul pierzării – care se va împotrivi lui Dumnezeu și se va înălța mai presus de ce este sfânt și dumnezeiesc și prin lucrarea diavolească va face tot felul de semne și minuni mincinoase ( II Tesaloniceni 2, 3 ). În aceste timpuri „unii se vor depărta de la credință, luând aminte la duhurile cele înșelătoare și la învățăturile demonilor” ( I Timotei 4, 1 ).
Prin mijlocirea și cu puterea diavolească și vrăjitorească, spiritiștii, hipnotizatorii, yoghinii, teozofii, bioenergeticienii și cei ce se ocupă cu magia, fac și false minuni, încât:
– mișcă unele corpuri grele fără să le atingă;
– de exemplu, ridică o masă, deschid o ușă ș.a.;
– produc fenomene de presiune: sunete, lovituri;
– modifică greutatea corpului uman;
– ridică de la pământ un corp uman și-l fac să plutească în văzduh (levitație);
– determină apariții luminoase, corpuri luminoase, imagini luminoase,…;
– înlesnesc întâlniri și convorbiri cu cei morți;
– fac să apară scrieri fără intervenția omului pe hârtie, plicuri închise, ș.a.;
– ghicesc în cărți, cafea, horoscop…;
– fac să se producă forme, fenomene din care rezultă existența OZN-urilor, extratereștrilor;
– realizează vindecări prin intermediul biocâmpurilor.
Acestea sunt false minuni, iar toți cei care lucrează cu diavolul și cei care au parte de aceste lucruri, sunt în afara Bisericii lui Hristos și vor fi pedepsiți cu diavolii, colaboratorii lor, în Iadul cel veșnic. Căci nu prin ispitirea lui Dumnezeu și prin iscodirea puterilor puse de Dumnezeu în om se fac minunile, ci prin credința neîndoită către Dumnezeu și cu ajutorul și lucrarea Duhului Sfânt se fac adevăratele minuni.
Minunile dumnezeiești se fac numai în numele lui Iisus Hristos și prin Biserica lui Hristos, căci Biserica este „Stâlp și temelie a adevărului” ( I Timotei 3, 15 ).
Vindecare prin biocampuri nu este pacat, pt ca ele fac parte din om
[…] cu ochi trupești; îndoielnicii vor să pipăie rănile Domnului; cei slabi în credință caută minuni; sectele părăsesc Biserica, răstălmăcesc dogmele credinței și vestesc altă Evanghelie; cei […]