Cândva un monarh i-a întrebat pe doi închinători:
– Citiți imnul acatist al Maicii Domnului? Sau sunteți leneși?
– Încercăm, dar nu în fiecare zi.
– De ce? Chiar așa de greu e? Ca la sapă în vie? Dumnezeu ne dă în această viață câte zece minute de o sută patruzeci și patru de ori pe zi. Ei, oare nu puteți și voi să oferiți Maicii Domnului un zece minute? Maica Domnului a promis: „Oricine mă salută în fiecare zi îl voi saluta și eu la fel, și nu doar că-l voi apăra și-l voi păzi în această viață, ci, când i se va apropia clipa morții, îi voi fi tovarășă și apărătoare în călătoria veșnică, apărându-l la Judecata Fiului meu„.
– Într-adevăr, aveți dreptate! Cunosc oameni care de îndată ce au început acest bun obicei viața li s-a schimbat din temelii, i-au lăsat orice neliniște, deznădejdea, depresia, lupta și nesiguranța. Iar acum sunt cu totul alți oameni. Unii l-au învățat chiar pe de rost și-l spun în șoaptă de-a lungul zilei.
– Ați văzut? De aceea o să vă povestesc acum o întâmplare folositoare pe care am citit-o într-o carte mai veche unde vorbește despre importanța covârșitoare a Imnului Acatist către Maica noastră.
„Un om pe nume Ioanis a căzut pradă patimilor și a ajuns tâlhar și căpetenie a unei bande de vreo sută de tâlhari, însă avea mare evlavie la Maica Domnului, și în fiecare dimineață și seară spunea Imnul Acatist al Maicii Domnului.
Voind Preabunul Dumnezeu să-l scape pentru această evlavie pe care o avea la Maica Domnului, îl trimite la el pe un acest sfânt, pe care de îndată ce tâlharii l-au văzut, l-au și prins. Le zice ascetul:
– Vă rog să mă duceți la căpetenia voastră, pentru că am să vă zic un cuvânt spre binele vostru.
L-au dus, deci, la căpetenie și i-a spus:
– Strigă-i pe toți voinicii tăi să vină ca să vă spun ceva.
Căpetenia i-a strigat și s-au adunat cu toții. Le zice ascetul:
– Nu mai e nimeni să vină?
– Mai este, zice, un bucătar. Îi spune ascetul:
– Strigă-l să vină. Și când a venit bucătarul, acesta nu putea să-l privească pe acest, ci își tot întorcea fața în altă parte. Atunci ascetul îi spune bucătarului:
– În numele Domnului nostru Iisus Hristos îți poruncesc să-mi spui cine ești și cine te-a trimis aici și ce vrei să faci? Răspunde bucătarul și-i zice:
– Eu sunt mincinos și întotdeauna spun minciuni. Dar acum, că m-ai legat cu numele lui Hristos, nu pot altfel decât să spun adevărul. Deci, eu sunt diavol, și m-a trimis aici mai-marele meu să-l înșel pe căpitanul ăsta și să-l pândesc să-l prind într-o bună zi, când nu va citi Acatistul Maicii Domnului, și să-l pot arunca în iad. Și sunt până acuma paisprezece ani de când îl pândesc și nu a fost nicio zi în care să nu citească << Îngerul cel mai înainte stătător >>. Atunci zice ascetul:
– Îți poruncesc în numele Sfintei Treimi să te faci nevăzut și să nu-i mai ispitești pe creștini.
Și îndată diavolul s-a făcut nevăzut, pierind ca fumul”.
[…] Să ne gândim ce ar fi făcut dacă ar fi fost nevoie cu adevărat de vin. Să ne gândim ce-ar fi făcut atunci când L-ar fi rugat Maica Sa pentru ceva serios, mult mai serios decât vinul. Să ne gândim ce ar fi făcut dacă L-ar fi rugat pentru sufletele noastre. Iată, Biserica îi cântă Maicii Domnului: „Știm bunătățile tale, știm că orice vrei vei dobândi.” Toate sunt în mâna Maicii Domnului, rugăciunea ei este poruncă. […]