După cum este cunoscut de toți, Taina cea Sfântă a Pocăinței este alcătuită din două părți principale și anume: Căința inimii și Mărturisirea păcatelor. La un loc cu mărturisirea este socotit și canonul, care completează lucrul mărturisirii. Pocăința nu este deplină, dacă nu este urmată de împlinirea canonului rânduit de preot. Deci, putem spune că regula canonului este completarea mărturisirii și zăvorul Pocăinței.
Mulți dintre creștinii de azi nu pot înțelege ce rost are canonul de la mărturisire. Unii își dau cu părerea că prin împlinirea canonului omul își răscumpără iertarea păcatelor. Cu alte cuvinte, ei socotesc canonul ca o despăgubire sau ca un fel de plată pentru păcate. Alții socotesc canonul ca o pedeapsă sau taxă de ispășire pentru vinovăția păcatelor. Sunt apoi și alții, mai nepricepuți, care cred că prin canon se răzbună preotul asupra celor vinovați, iar alții, din multă nesimțire, nu dau nici o atenție la rânduiala canonului, zicând că este ceva numai de formă sau numai o scornitură’ a preotului.
Toate părerile acestea sunt greșite și aduc mare pagubă pentru mântuire. După învățătura Sfinților Părinți și după predaniile Bisericii, canonul de la mărturisire nu înseamnă nici răsplată sau despăgubire pentru păcate, nici pedeapsă pentru vina greșelilor, nici armă de răzbunare pentru slujitorii Bisericii și nici formă goală sau născocire, cum cred unii. Canonul face parte din taina cea sfântă a Pocăinței și este ca o rețetă pe care o recomandă doctorul la cel bolnav.
Cel care a fost vătămat de răutatea păcatului este asemenea cu un om rănit, care are nevoie de îngrijirea doctorului. După ce lecuiește pe cel rănit, doctorul îi rânduiește și o anumită dietă pentru ca să fie păzit de infecție sau de inflamație. Chiar dacă se închide rana și chiar dacă se tămăduiește bolnavul, tot mai este nevoie de pază și de întărire. Tot asemenea și duhovnicul, după ce îi citește molitfa de iertăciune, sau înainte de molitfă, îi rânduiește o dietă la cel mărturisit, care se numește canon.
De aici putem cunoaște că nu se dă iertare în schimbul canonului, căci împlinirea canonului urmează după molitfa de iertăciune pe care o citește preotul.
Darul iertării la taina mărturisirii nu se dă pentru canon, ci din mila cea nemăsurată a lui Dumnezeu. Să nu creadă cineva că prin canon își acoperă vina păcatelor sau că el dă prețul de răscumpărare pentru păcate. Vina păcatelor noastre a plătit-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin pentru Sfintele toți oamenii Lui Patimi. și pentru Însă totdeauna, nu primesc aducându-Se iertare decât pe Sine numai jertfă, cei binecredincioși, care fac pocăință curată. Toate jertfele noastre și toate canoanele nu au nici un preț, fără Jertfa cea mare a Domnului.
Un singur păcat a săvârșit strămoșul Adam și după el, vreme de cinci mii cinci sute de ani, toți Drepții, toți Patriarhii și toți proorocii din Legea Veche, n-au putut să răscumpere păcatul moștenit de la Adam. Dacă pentru o singură greșeală n-au putut să plătească toți aleșii cei din veac ai lui Dumnezeu, atunci cum să ne bizuim noi, păcătoșii, că vom plăti numai prin canon toată vina greșelilor noastre, care sunt mult mai grele ca ale lui Adam.
Numai jertfa cea negrăită a Mântuitorului acoperă mulțimea păcatelor noastre, dacă avem credință și mărturisire curată. Căci prin rana Lui, noi toți ne-am vindecat, cum grăiește Sf. Biserică. În privința aceasta, mulți se înșală, punându-și nădejdea în canonul care îl împlinesc voinicește, iar la mărturisire nu au deplină umilință și de multe ori osândesc pe cei mai slabi, care nu pot împlini canonul, ca ei, cu metanii până la pământ.
Dar să știe toți că nu numai metaniile și închinăciunile sunt socotite drept canon. Ar însemna că numai cei voinici la trup se mântuiesc. Dar să știm că toți oamenii au canon. Atât cei voinici cât și cei slabi, atât monahii, cât și preoții și patriarhii au canonul lor. Canonul este de mai multe feluri și se rânduiește după puterea și înlesnirea fiecăruia. La unii, duhovnicul rânduiește să facă metanii mari sau închinăciuni, la alții le rânduiește post mai îndelungat, unora le poruncește să nu mănânce carne și să nu bea vin, iar pe alții îi oprește de a se împărtăși cu Sfintele Taine, pentru o vreme oarecare sau pentru toată viața. La unii le rânduiește să facă mai multe rugăciuni sau milostenii, pe unii Îi îndeamnă să citească mai mult din cărți sfinte, pe mireni îi oprește de a merge la teatru sau la petreceri, pe unii îi îndeamnă să-i sfătuiască Pe cei neștiutori, iar la alții le poruncește să păzească mai mult tăcerea. Toate aceste rânduieli pe care le dă duhovnicul la mărturisire poartă numele de canon, adică dietă duhovnicească.
Iată ce scrie Cuviosul Nicodim Aghioritul în Sfătuirea către Duhovnic: „Nu uita, duhovnice, de a sfătui pe cei păcătoși ca să nu-și pună nădejdea în canon, nici să nu creadă că numai prin canon sau prin îndreptarea lor vor dobândi iertarea păcatelor de la Dumnezeu!” Nicidecum, căci aceasta este o părere greșită a ereticilor. Păcatul fiind o răutate nemărginită, care aduce ocară lui Dumnezeu, Celui nemărginit, nu este cu putință să se dezlege numai prin faptele sau îndreptările omului. Căci, după graiul Sfântul proroc Isaia: „Toți ne-am născut cu întinăciune, ca o cârpă lepădată este toată dreptatea noastră”.
Să avem toată încredințarea că luăm iertarea păcatelor prin mila cea nemăsurată a lui Dumnezeu, prin răscumpărarea săvârșită de către Fiul lui Dumnezeu, prin moartea Sa și prin sângele Său cel vărsat pe Cruce și apoi prin sârguința noastră. Cum zice și Sf. Apostol Pavel: „Nu prin lucrurile pe care întru dreptate le-am făcut noi, ci după a Lui milă ne-a mântuit pe noi” (Tit 3, 25).
Iar în cartea I a Sf. Apostol și Evanghelist Ioan zice: „Sângele lui Hristos ne curățește pe noi de tot păcatul”. Aceasta se adeverește și prin cuvintele pe care însuși Dumnezeu le rostește către SÎ Prooroc Isaia, zicând: „Eu sunt care șterg fărădelegile tale, pentru Mine!” adică prin milostivirea Mea.
Deci, nu canonul sau faptele noastre șterg păcatele, ci darul lui Dumnezeu împreună cu sârguința noastră. Canonul este pentru pază și semnul prin care ne aducem aminte totdeauna de păcatele ce am făcut.
Despre aceasta ne lămurește și Sf. Ioan Gură de Aur zicând: „Nu .pentru ca să-ți muncești gândul tău, ci ca să îți înveți sufletul tău să nu zburde la patimi și să nu cadă iarăși în aceleași, și pe lângă aceasta, pentru ca să cunoști cu adevărat, prin aducerea aminte, darul cel mare pe care l-ai primit de la Dumnezeu, iertându-ți atâtea păcate, precum și Pavel își aducea aminte totdeauna că a prigonit Biserica” (Cuvântarea 38-a la cartea I către Corinteni).
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul; Hrană duhovnicească