Pentru cea mai mare parte dintre noi, în practica duhovnicească, duhovnic ori părinte duhovnicesc este preotul, alături de care cei care se numesc fiii lui duhovnicești pășesc pe calea mântuirii. Însă, din moment ce nu este doar un om de rând, ci și preot, el săvârșește în primul rând Tainele Bisericii. În al doilea rând, el, ca păstor, năzuiește să îl ajute pe fiul său duhovnicesc ca în sufletul acestuia să se înrădăcineze cele ale duhului și însușirile morale ale vieții după Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.
Duhovnicul caută cu blândețe și dragoste să arate, în spiritul tradiției, fiilor săi duhovnicești că trebuie să descopere ei înșiși duhul acesteia și să-l cultive în sufletul și în viața lor. Aceasta însă, în practica obișnuită.
Este o mare fericire pentru un creștin să întâlnească un duhovnic vrednic, care să-și asume în fața lui Dumnezeu răspunderea pentru viața duhovnicească a „ucenicului” său, să se roage pentru el, să-i urmărească sporirea duhovnicească, să-l călăuzească în toate întâmplările vieții, îndrumându-l pe calea virtuții, care să-l ducă spre viața veșnică.
Un creștin care are duhovnic se bucură de un mod de a rezolva problemele cotidiene cu totul diferit de oamenii „lumii acesteia”, care trăiesc fără credință, în afara Bisericii, orbecăind prin întunericul ignoranței în ceea ce privește sensul duhovnicesc al lucrurilor și fenomenelor vieții.
Atunci când acești oameni întâmpină probleme, care sunt consecința propriilor păcate, sunt nevoiți să le rezolve, bazându-se pe propria rațiune, experiență de viață și sfatul unor persoane străine de cele duhovnicești, asemenea lor. De regulă, în asemenea situații, problemele fie rămân fără soluție, fie rezolvarea lor atrage alte nenorociri.
Așa se întâmplă, pentru că pricina tuturor nenorocirilor omului se află în depărtarea sufletului de Dumnezeu, în nesocotirea poruncilor Lui, în lipsa armoniei sufletești, ca urmare a păcatelor acumulate de-a lungul vieții.
Oamenii „lumii acesteia”, care întâmpină probleme de viață, încearcă să le rezolve de unii singuri sau, și mai rău, aleargă la „vecini” vrăjitori și vraci. Rezultatul este inevitabil unul trist.
Un creștin trăitor, care caută să păzească poruncile Domnului, năzuiește să aibă conștiința curată și pace în suflet. Iată de ce evenimentele vieții exterioare nu-i distrug armonia interioară, ci contribuie la o desăvârșire și mai mare a duhului; la fel precum focul și apa călesc fierul, transformându-l în oțel trainic.
Atunci când întâmpină vreo problemă de viață, creștinul ortodox merge după sfat la duhovnic, știind că nu cere răspuns unui om, oricât de drept și iscusit ar fi acesta, ci lui Dumnezeu, Care vede credința lui și-i trimite sfatul și binecuvântarea necesare prin intermediul duhovnicului.
Având binecuvântarea duhovnicului pentru un anumit demers, creștinul trece cu încredere la înfăptuirea lui. El primește binecuvântarea ca pe o ascultare, iar Domnul îi dă negreșit ajutorul Său.
De ce este nevoie ca un creștin să fie călăuzit de sfaturile unui duhovnic? Avem Sfânta Evanghelie, care este cuvântul lui Dumnezeu, avem o mulțime de cărți scrise de părinți iscusiți în cele duhovnicești, avem biserica, unde putem învăța din predicile preoților, există multă informație religioasă de tot felul, care se vinde la pangare. Putem citi, asculta, învăța și aplica totul în practica vieții religioase… Dar! Cunoaștem oare mulți șoferi care să fi învățat să conducă de unii singuri, fără un instructor? Oare viața duhovnicească autentică e mai ușor de învățat decât a conduce o mașină?
Un duhovnic nu trebuie să vorbească despre ceea ce nu a experimentat ori nu a trăit, nici despre ceea ce nu știe. Mergem la duhovnic ca să-l întâlnim pe acela care ne conduce către porțile Împărăției lui Dumnezeu. Dar dacă el nu a fost acolo, nu ne poate da nimic. Acest lucru trebuie să-l gândească fiecare duhovnic, fiecare preot către care mergem la mărturisire. Oare orice slujitor al Domnului are posibilitatea să-i spună oricărui om ceea ce este necesar? Nu, desigur, se întâmplă ca preotul să mărturisească ori, pur și simplu, preotul la care omul vine pentru o discuție duhovnicească să-l asculte pe acesta, să înțeleagă ce spune, dar să nu aibă nici un răspuns pentru el. Într-o astfel de situație preotul trebuie să fie onest cu fiul său duhovnicesc: «Tot ceea ce mi-ai spus înțeleg, dar nu știu ce să-ți răspund. Mă voi ruga pentru tine. Roagă-te și cere și tu lui Dumnezeu ca El să-mi ierte lipsa de cercare, că nu pot să-ți ajut și să-ți slujesc la această întâlnire a noastră, că nu pot să spun nimic.»
Duhovnicul nu intră prin explicații lungi în viața fiilor duhovnicești. Pur și simplu, el îi iubește, suferă profund pentru ei. Iar simplul fapt că îl doare sufletul îi face să pășească împreună pe calea mântuirii. Astfel, părintele duhovnicesc caută să-i conducă pe fiii săi către Hristos.
Fără duhovnici nu ne putem sfinți viața pe pământ. Îi vei găsi în Biserică, unde Duhul Sfânt îl pune să îndrume turma lui Hristos. Roagă-L pe Domnul să-ți dăruiască un duhovnic bun la vreme potrivită, care-ți va spune un cuvânt mângâietor chiar și fără să-i ceri. Duhul lui Dumnezeu îl va învăța ce se cuvine să-ți spună și vei auzi de la el ceea ce este plăcut lui Dumnezeu.
Străduiește-te să ai toată viața un părinte duhovnicesc, să-i descoperi păcatele și gândurile, neputințele și ispitele, folosește-te de sfaturile lui ca să dobândești lesne Împărăția cerurilor.