Harul Duhului Sfânt este puterea mântuitoare a lui Dumnezeu, energia dumnezeiască necesară pentru desăvârșirea duhovnicesc-morală a omului. Harul Duhului Sfânt reprezintă o energie divină ce există în mod real („energie” în greacă „putere lucrătoare”), dăruită de Domnul Iisus Hristos Bisericii Sale în urmă cu aproape două mii de ani. El rămâne până în zilele noastre în Biserica Sobornicească și Apostolească, care a păstrat curăția învățăturii de credință.
Atunci când Domnul nostru Iisus Hristos a ieșit să propovăduiască Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, El ne-a dat o poruncă nouă — porunca iubirii. „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul” (Ioan 13, 34). Aceste cuvinte au fost adresate poporului, care de mulți ani trăia după Legea Veche primită de la Dumnezeu prin prorocul Moise: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Deodată, acest popor a auzit cuvintele neașteptate ale Mântuitorului: „Ați auzit că s-a zis: «Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău.» Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc” (Matei 5, 43-44).
Oamenii aveau nevoie de confirmări, pentru a crede că nu erau simple absurdități, că Iisus a fost trimis cu adevărat de Dumnezeu și era învestit cu „puteri depline” de a vorbi în numele Lui. Hristos le-a oferit oamenilor confirmările necesare. Istorisirile evanghelice abundă în descrieri ale nenumăratelor minuni săvârșite de Domnul Iisus Hristos: vindecări ale bolnavilor incurabili, mersul pe apă, săturarea a cinci mii de oameni cu cinci pâini, învierea morților și multe altele.
Înțelegând că pentru săvârșirea acestor fapte mai presus de fire este nevoie de o forță supranaturală, oamenii ÎI întrebau pe Iisus cu ce putere săvârșea minunile, iar Iisus mărturisea că le făcea cu puterea Tatălui Său. În Evanghelia după Luca este scris: „putere ieșea din El și-i vindeca pe toți„! (Luca 6, 19). Această putere era harul Duhului Sfânt. Este foarte important să înțelegem că întrucât toate minunile săvârșite de Domnul nostru Iisus Hristos au fost reale (altminteri, dacă lumea n-ar fi văzut bolnavi vindecați, morți înviați, dacă 5000 de oameni nu s-ar fi săturat din bucățile rupte din cinci pâini, cine L-ar mai fi ascultat și urmat pe Hristos?), harul Duhului Sfânt este de asemenea absolut real.
În plus, este important să înțelegem că harul Duhului Sfânt nu este o simplă energie „de serviciu” lipsită de personalitate. Dumnezeu Însuși ne-a descoperit că „Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8). Reiese că harul Duhului Sfânt este o putere a iubirii dumnezeiești.
Trimițându-Și ucenicii la propovăduirea Evangheliei, ca aceștia să-și poată întări cuvintele prin mărturia faptelor minunate, Mântuitorul Iisus i-a înzestrat cu însușirea de a fi purtători ai harului, dăruindu-le puterea de a face minuni și de a transmite această aptitudine altor oameni.
Împrăștiindu-se prin toată lumea pentru propovăduirea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu, apostolii vindecau bolnavi, alungau duhuri necurate, înviau morți. Prin predici și minuni, ei converteau la credința în Domnul cel Înviat mii de noi creștini.
În orașe și sate ei adunau obști — mici Biserici. Alegându-i pe cei mai vrednici, puneau peste ei mâinile, se rugau, transmițându-le puterea harului Duhului Sfânt, necesară pentru săvârșirea serviciilor religioase.
În Biserica Ortodoxă energia divină transmisă prin Taina Hirotoniei lucrează de aproape două mii de ani (cuvântul „hirotonie” se traduce din greacă prin „punerea mâinilor”).
Cum se manifestă lucrarea reală a harului Duhului Sfânt în Biserică? În multe feluri. Să luăm ca exemplu una dintre cele mai des oficiate ierurgii — sfințirea cea mică a apei.
După scufundarea întreită a Sfintei Cruci și rugăciunea preotului, care în numele credincioșilor Ii cere lui Dumnezeu pogorârea Duhului Sfânt, apa obișnuită își schimbă proprietățile: nu se strică, ci își păstrează gustul proaspăt de apă tocmai scoasă mai mulți ani. Credincioșii care beau agheasmă cu credință și stropesc cu ea locuințele primesc vindecare a neputințelor și alungare a lucrării puterilor vrăjmașului.
Pe vremuri, înverșunata propagandă atee încerca să explice că această minune se datorează ionilor de argint, afirmând că pentru sfințirea apei se folosesc în mod obligatoriu vase de argint, cruci de argint etc. Nu este adevărat!
În zilele noastre puține biserici păstrează vase și cruci de argint, deoarece aproape tot argintul Bisericii a fost jefuit în anii puterii sovietice de către luptătorii împotriva religiei.
De aceea, apa se sfințește și în vase de inox sau aramă, în găleți din zinc sau emailate, din plastic sau orice alt material. Mai mult decât atât, de Bobotează există tradiția de a sfinți apa râurilor, lacurilor și a celorlalte rezervoare de apă. Nu trebuie să fii foarte bine școlit pentru a înțelege că apa nu poate să-și mențină proprietățile în mod firesc timp de câteva ore într-o copcă în care s-a băgat o cruce preț de câteva clipe, chiar dacă aceasta este de argint.
Totodată, sfințirea apei în cadrul Tainei Botezului se săvârșește doar cu mâna preotului. Cu toate acestea, această apă are toate proprietățile agheasmei.
Iată unul dintre cele mai grăitoare exemple ale lucrării harului Duhului Sfânt în Biserică, deși sfințirea apei nu este o Taină.
pr. Alexandru Torik; Mic ghid pentru creștinul începător