Mulți dintre noi ne împuținăm la suflet și ne descurajăm atunci când duhovnicul ne oprește pentru o vreme de la Sfânta Împărtășanie.
Am avut prilejul să cunosc unele persoane, care fiind oprite de la sfintele taine de către un preot, au alergat la altul mai milostiv, să le facă pogorământ. Această cerere nu ar fi spre vătămare, dacă persoana care s-a mărturisit, s-ar cunoaște că este nevinovată și nu are ceva vrednic de oprire.
Dar în cazul când cineva este vinovat de păcate grele și caută să precupețească mărturisirea, atunci își adună prin asta osândă peste osândă. Căci nesocotind sfatul unui preot, care îți dorește mântuirea și alergând la altul, care este mai nepăsător, aceasta înseamnă că faci precupeție cu Taina cea mare a Pocăinței. Mai sunt și unii, care nici pe cel care îl sfătuiește nu-l ascultă și nici pe altul nu întreabă, ci își dezleagă singuri canonul și se împărtășesc fără să aibă blagoslovenia cuvenită. Pe unii ca aceștia n-are cine să-i plângă și îi ajunge fără zăbavă mânia lui Dumnezeu, căci ei cu bună știință se fac defăimători de cele sfinte, cum spune Cuviosul Nicodim Aghioritul.
După toate acestea îți grăim ție, frate, că se cuvine să păzești cu dinadinsul depărtarea de Împărtășire, câți ani va rândui duhovnicul tău. Pentru că depărtarea aceasta, la cei căzuți în păcate grele, este o împlinire de canon a tuturor canoanelor. Și această depărtare de Împărtășire este nevoie la cei vinovați de păcate, și trebuie socotită această depărtare ca o temelie a Pocăinței celei adevărate.
Pentru că de vei îndrăzni să te împărtășești în acești ani, prin aceasta te faci ca un al doilea Iudă. Și de vei sili pe duhovnic să te ierte, atunci te arăți prin aceasta că nu ai pocăință, ci te afli că ești un silnic, adică ești un tiran, care silești Legile cele dumnezeiești și Canoanele Sfintelor Soboare și ale Sfinților Părinți. Atunci dumnezeiasca Împărtășire nu-ți este spre iertare, ci spre osândă și mai multă muncă. Și pentru ca să înțelegi aceasta mai bine, primește această pildă: precum un om care are răni la trup, merge de se arată la doctor și primește de la dânsul poruncă să pună cutare plasture la răni și pe lângă aceasta să nu bea vin, să nu mănânce anumite bucate, căci altfel nu i se vindecă rănile; în acest chip și tu frate, ai avut răni gândite, adică duhovnicești la sufletul tău (adică păcatele).
Arătându-te la duhovnic, acesta ți-a rânduit să pui plasture la răni, care este canonul postirii, al mâncării celei uscate, al metaniilor, al milostivirii și al Rugăciunii. Deci, dacă nu vei asculta sfatul lui, ci vei lua cele oprite, adică Sfintele Taine, atunci rănile tale nu se vindecă și păcatele nu se curățesc, ci dimpotrivă, mai cumplite și mai mari se fac. Dar nu numai atât, ci și moarte sufletească și trupească îți pricinuiește această neascultare, precum zice dumnezeiescul Pavel: „Pentru aceasta mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți răposează, adică mor sufletește. Și aceasta zice Sfântul Apostol, pentru că unii fiind nevrednici, se împărtășesc și din cauza aceasta ajung bolnavi, neputincioși și mulți dintre ei mor. Noi știm că toți oamenii se îmbolnăvesc trupește și nimeni nu este scutit de neputință și de moarte. Însă boala și neputința precum și moartea celor care se fac vinovați de Trupul și Sângele Domnului, nu sunt obișnuite, ca la toți oamenii. De obicei la aceștia bolile și neputințele sunt mai mult sufletești, dar se răsfrâng și asupra trupului. La ei vine boala pe neașteptate și fără să aibă vreo pricină firească. Îi ajunge de multe ori paralizarea sau boală grea la creier. Mai toți au mereu fiori de frică, neastâmpăr și sunt cu ideea că îi urmărește cineva și îi persecută. Întocmai cum spune la Sfânta Scriptură despre Cain. Acela s-a făcut vinovat de sângele fratelui său, iar cel care îndrăznește la Sfintele Taine, fără să aibă blagoslovenie, se face vinovat Trupului și Sângelui celui scump al Domnului. Iată pentru ce Sfinții Părinți îi aseamănă pe aceștia cu vânzătorul Iuda Iscarioteanul.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul; Hrană duhovnicească