Frate, știi tu care este înțelesul cuvântului pe care l-ai auzit de la Stăpânul nostru Iisus: „Amin, amin zic vouă, de nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor?” (Matei 18, 3). Acest cuvânt ne umple de teamă, căci a fost rostit cu jurământ: „Amin, amin zic vouă”; că El Însuși este Aminul. De aceea Apostolul zice: „Fiindcă nu avea pe nimeni mai mare decât El, S-a jurat pe Sine Însuși, zicând: „Cu adevărat, binecuvântând, Te voi binecuvânta” (Evrei 6, 13). Să înțelegem bine cuvântul și să cugetăm la el în toată vremea cu frică și cu cutremur, ori de câte ori vrăjmașul ne ațâță împotriva aproapelui, sau când cineva ne rănește, ne ocărăște sau ne defaimă, sau când cineva se ceartă cu noi, nevoind să asculte, sau când necurata mânie ne chinuie, căutând vreun rău făcut de aproapele, ca să ne întunece sufletul cu pornire și cu ură.
Deci, dacă ceva din acestea se iscă în sufletul nostru, să ne grăbim a ne aduce aminte de cuvântul Stăpânului: „Amin, amin zic vouă, de nu vă veți întoarce și de nu veți fi ca pruncii, nu veți intra întru împărăția cerurilor” (Matei 18, 3). Cine nu se va teme, auzind acest cuvânt? Sau ce înțelept, dorind să-și mântuiască sufletul, nu va arunca de la inimă toată ocara pe care o spune aproapelui său? Sau cine, temându-se de gheenă, nu va lepăda toată ura de la inimă, ca să nu fie izgonit afară din Împărăție? Căci cuvântul rostit de Mântuitorul este hotărât: „Dacă nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra întru împărăția cerurilor”. Greu este acest cuvânt pentru cei ce țin la voia lor, pentru cei ce iubesc lumea, pentru cei ce nu cunosc darul Sfântului Duh, căci dacă acesta ar veni peste ei, ar uita tot răul, și i-ar învăța, potrivit cu darurile Sale, în locul mâniei, blândețea; în locul vrăjmășiei, pacea; în locul lașității, răbdarea; în locul urii, dragostea, căci așa sunt cei ce s-au învrednicit de nașterea cea din nou.
Dar care este lucrarea pruncului? Pruncul, dacă îl lovești plânge și este vesel cu cei ce se bucură de el. Dacă îl ocărăști, nu se supără, și când îl lauzi nu se mândrește. Dacă cinstești pe altul mai mult decât pe el, nu este invidios. Dacă îi iei lucrurile lui, nu se tulbură, dacă-i dăruiești ceva, nu ia aminte. Nu se judecă cu nimeni, nu se ceartă din pricina lucrurilor sale, nu urăște pe nimeni. Dacă este sărac, nu se întristează; dacă este bogat, nu se înalță. Dacă vede o femeie, nu o poftește. Plăcerea sau neliniștea nu-l chinuie. Nu judecă pe nimeni, nu invidiază pe nimeni. Nu se laudă cu cele ce nu știe, nu râde de înfățișarea aproapelui, nu vrăjmășuiește pe nimeni, nu se fățărnicește, nu caută slava acestei lumi, nu umblă după bogății, nu-i place să poruncească, nu-i încrezut, nu-i certăreț, nu e stăpânit de patimi, nu se tulbură pe nimeni. Dacă îl despoi, nu se supără, nu ține la voia sa, nu se teme de foame sau de răufăcători, nici de animale sălbatice, nici de război. Dacă se întâmplă prigoană, el nu se tulbură. Așa este cel despre care Domnul a zis: „Dacă nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 18, 3).
Să ne grăbim, deci, a tăia de la inimă ce ne-a zis marele Apostol și să o aruncăm pentru a ajunge la măsura pruncului. Căci cei ce au avut grijă și și-au tăiat-o de la sufletul lor, au ajuns la sfânta bărbăție și la desăvârșire.
cuviosul Isaia Pustnicul; Asketiconul