Întruparea Fiului lui Dumnezeu și venirea Sa în lume îi încurajează destul de mult pe păcătoși să se pocăiască. Căci de dragul cui a venit Hristos în lume? De dragul păcătoșilor! Cu ce scop? Ca să-i mântuiască!
O, cât de scumpă este în ochii Domnului mântuirea noastră! El Însuși, pentru mântuirea noastră, a păcătoșilor, a venit în lume. Auziți voi, cei păcătoși, și înțelegeți: Însuși Dumnezeu a venit în lume pentru mântuirea noastră, și a venit luând chipul nostru! Cu adevărat, este o taină mare a credinței! Dumnezeu S-a arătat în trup! „Doamne, ce este omul că Te-ai făcut cunoscut lui, sau fiul omului că-l socotești pe el?” (PS. 143, 3). Cu adevărat minunată este bunătatea lui Dumnezeu față de om, minunată este și lucrarea Sa! Pe acestea, prevăzându-le prorocul, cu frică și cu cutremur a strigat: „Doamne, auzit-am glasul Tău și m-am temut, înțeles-am lucrurile Tale și m-am înspăimântat” (Avac. 3, 2).
Iar noi, păcătoșii, să ne aducem aminte de această lucrare măreață a lui Dumnezeu, făcută de dragul nostru, și să ne pocăim: să ne aducem aminte cum S-a născut pentru noi din Fecioară; cum a fost prunc; cum a fost hrănit cu laptele matern; că Cel nevăzut S-a făcut văzut; că Cel fără de început a primit să aibă început și S-a arătat în scutece ca un prunc; că Cel de neatins S-a făcut cu putință de atins și Cuvântul S-a făcut trup; să nu uităm că, pe când încă era prunc, a scăpat prin fugă de ucigătorul rege Irod; cum a trăit și a călătorit pe Pământ; cum a trecut dintr-un loc în altul; cum S-a nevoit de dragul mântuirii noastre; cum a stat în compania păcătoșilor Cel neapropiat de heruvimi și de serafimi; cum, având cerul tron și pământul așternut picioarelor Sale și trăind în lumina cea neapropiată, a ajuns să nu aibă loc unde să-Și plece capul; cum, bogat fiind, a sărăcit, ca pe noi, cei săraci, să ne îmbogățească; cum Cel ce Se îmbracă cu lumina ca și cum ar fi o haină S-a îmbrăcat cu haine stricăcioase ca să ne dea de mâncare Trupul și Sângele Său; cum S-a hrănit cu pâine pământească; cum Cel atotputernic S-a făcut neputincios, tuturor dându-le tărie; cum, în locul cinstei și slavei cuvenite Lui, a fost hulit, luat în derâdere și ponegrit de cei fără de lege; cum a suferit; cum a obosit; cum S-a întristat; cum a plâns; cum I-a fost frică; cum a fost vândut și trădat de ucenicul cel nemulțumitor; cum a fost părăsit de ceilalți ucenici; cum a fost legat și dus la judecată; cum a fost judecat de cei fără de lege; cum a fost batjocorit, lovit și îmbrăcat în haina rușinii, fiind luat în derâdere ca un rege: „Bucură-te, regele iudeilor” (In 19, 3); cum a fost încununat cu cunună de spini, fiind bătut cu o trestie peste cap; cum a auzit din partea gloatei: „Răstignește-L! Răstignește-L!” (In 19, 6), și cum a fost dus împreună cu doi răufăcători la răstignire, între doi tâlhari fiind răstignit Fiul lui Dumnezeu și murind cu moarte de cruce.
Toate acestea le-a făcut Fiul lui Dumnezeu de dragul mântuirii noastre! O, păcătoșilor! Am pierdut prin Adam mântuirea și toată fericirea noastră, dar Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prin bunăvoința Tatălui Său ceresc, ne-a întors astfel comoara pierdută. Să ne gândim chiar noi, niște păcătoși, — oare nu Sângele lui Hristos, vărsat de dragul mântuirii noastre, și toate pătimirile Domnului strigă către noi să ne pocăim, ca să nu ne lipsim de mântuirea cea veșnică?
Nimeni nu se poate mântui fără pocăință! Totuși, ticălosul păcătos nu se îngrijește de acestea. Dumnezeul Cel iubitor de oameni a arătat o pronie atât de frumoasă în ceea ce îl privește pe păcătos, numai ca acela să se pocăiască și astfel să se mântuiască. Dar păcătosul nu se gândește la aceasta. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne pune în fața ochilor deșertarea Sa, în Evanghelie, ca să poată veni în lume, ne arată sărăcia, smerenia benevolă și profundă, eforturile, suferințele, necazurile, întristările, pătimirile și moartea Sa, chiar moarte de cruce, și îi spune păcătosului: „Omule, toate acestea le-am pătimit și le-am răbdat numai de dragul tău și al mântuirii tale. Tu însă nu te îngrijești de mântuirea ta. Ești neglijent, căci nu vrei să te căiești și să te speli de păcatele tale prin Sângele Meu, înviind duhovnicește”.
Dar păcătosul, deși aude tristul și preadulcele glas al lui Iisus în Evanghelie, rămâne în continuare împietrit. Hristos îi promite să nu-Și mai aducă aminte de păcatele și de fărădelegile lui atunci când păcătosul se va întoarce Ia El. Dar păcătosul rămâne surd și orb. Hristos îl cheamă la Sine și îi promite pace, dar păcătosul nu ia aminte. Continuă să se petreacă neîndreptat precum a și fost, trăiește în fărădelegi precum a și trăit, face fapte rele precum a și făcut, iubește mai mult întunericul, ca și în trecut, urăște lumina, așa cum a urât-o dintotdeauna și, din pricina aceasta, nu mai vine la lumină, rămânând împreună cu diavolul, stăpânitorul, împăratul întunericului.
O, bietule păcătos, trezește-te și vino-ți în fire! Că de nu te vei întoarce, însuși Sângele lui Hristos vărsat pentru tine va striga împotriva ta, cerând răzbunare. Ascultă ce spune prorocul lui Dumnezeu, ce îți zice ca din partea lui Dumnezeu: „Mustra-te-voi și voi pune înaintea feței tale păcatele tale” (PS. 49, 22). Cu alte cuvinte, toate faptele, cuvintele, gândurile, planurile și toate inițiativele tale rele vor pleca împreună cu tine în veacul viitor, iar la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos vor fi date în vileag și vei primi pentru ele răsplata cuvenită. Dacă tot nu vrei acum să te pocăiești cu folos pentru tine — căci așa, prin harul lui Dumnezeu te poți mântui —, atunci te vei căi în veacul viitor, dar va fi prea târziu și inutil. „Deșteaptă-te, cel ce dormi, și te scoală din morți si te va lumina Hristos” (Efes. 5, 14). Să fie peste noi toți binecuvântarea lui Dumnezeu în vecii vecilor! Amin.
Sfântul Tihon din Zadonsk; Scurte cuvinte de învățătură