Dum. feb. 28th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Ce se întâmplă cu sufletul timp de 40 de zile după moartea omului?

Sfântul Macarie Alexandrinul din convorbirea cu Îngerii Domnului ne comunică despre situația Sufletului în cele 40 de zile după ieșirea lui din trup.

„Îndată după moarte – zice el – Sufletul despărțit de trupul său, locuiește două zile pe pământ. Însoțit de Îngeri el vizitează locurile pe unde a umblat și avea obiceiul de a face binele.

Umblă împrejurul casei, unde s-a despărțit de trupul său și rămâne uneori lângă sicriul unde zace trupul său neînsuflețit.

A treia zi și vămile. De la moarte, sufletul creștinesc, după urmarea Mântuitorului Care a înviat a treia zi, trebuie să se suie la cer pentru a se închina Ziditorului său.

Pentru aceasta ziua a treia se marchează printr-un parastas, care au putință, și prin dumnezeiasca Liturghie, pomană, rugăciuni și milostenii, cu dorința ca și sufletul repauzatului să fie iertat de păcate și trecut la viața veșnică cu aleșii Domnului în Împărăția lui Dumnezeu.

Ziua aceasta are o legătură spirituală cu Învierea Domnului, Care a dat viață și a pus temelia fericitei învieri. În ziua a treia când se înmormântează trupul repauzatului, sufletul trebuie să se suie la cer, după hotărârea Ziditorului: „Țărână se va întoarce în pământ precum a fost, iar Sufletul ( duhul ) se întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat.” (Ecl. 12, 7 )

Sufletul trece prin vămi a treia zi. Spațiul foarte mare de aer care desparte pământul de ceruri, Biserica Luptătoare de Biserica Triumfătoare, e plin de îngeri căzuți, care aleargă în zbor căutând pe cine să înghită (1 Petru 5, 8 ).

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne istorisește că îngerii căzuți au fost izgoniți din locuința lor cerească ( Apoc. 12, 7-8 10 ). Dumnezeiasca Scriptură și Sfânta Tradiție ne spun că locuința lor e în văzduh (Iov 17, 22; Lc. 22, 35; Ioan 14, 30; ș. a. ).

Sfântul Apostol Pavel îi numește: „duhurile răutății răspândite în văzduh„; iar pe căpetenia lor, „domnul puterii văzduhului„.

Porțile Raiului, închise după greșeala protopărinților noștri Adam și Eva și străjuite de Heruvim, cu sabia de flacără vâlvâietoare și de un înger rău care s-a așezat în calea Raiului ( Fac. 3, 2; Ps. 103; Efs. 25, 18-22; Evr. 9, 5 ), au fost deschise pentru totdeauna de Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul ( Apc. 21, 25 ).

Acolo însă numai sufletele drepților se pot sui până la acea înălțime și se învrednicesc a intra în Rai, adică în Împărăția lui Dumnezeu. Spațiul cel mare de la pământ la ceruri este divizat în 24 de vămi, opreliști, tribunale, în care se cercetează amănunțit Sufletele Creștinilor prinse de moarte nepregătite pentru trecerea în veșnicie.

În tribunalele ( vămile ) acestea, îngerii cei luminați iau apărarea sufletelor creștinești și aduc la mijloc credincioșii și faptele lor în cele bune.

Îngerii răi, dracii însă, acuză sufletele de păcatele făcute cu gândul, cu cuvântul și cu lucrul.

Ochiul lui Dumnezeu-Omul, Care-i prezent în toată vremea și în tot locul, deci și la acele tribunale din văzduh, judecă drept și hotărăște locul fiecăruia după faptele sale. Prin vămile sau tribunalele acestea trec fără nici o piedică sau oprire sufletele pregătite, drepte, sfinte; dar sufletele nepregătite se opresc acolo și se cearcă cu deamănuntul.

Cele ce au multe fapte bune cu care să se plătească, merg la Împărăția lui Dumnezeu; iar cei ce nu au cu ce se plăti cad în osîndă.

După ce sufletul creștinesc s-a închinat înaintea Domnului Dumnezeu a treia zi, este trimis cu îngerii ca să viziteze Raiul, locurile fericiților, în timp de șase zile.

Acolo în Rai sufletul vede frumusețile, bucuriile și fericirea mare a Sfinților. Acolo vede el și pe unii din: rudele, prietenii și cunoscuții săi, veselindu-se în acea minunată frumusețe, odihnă, fericire și se bucură mult.

În acel timp sufletul se dojenește, se mâhnește și se mustră pe sine că n-a făcut mai multe fapte bune, că n-a fost mult mai binecredincios și osârdnic în facerea binelui și cu mai multă vrednicie să fi urmat Mântuitorului Hristos Dumnezeu-Omul.

Totuși, văzând cum numai o clipă a fericirii din ceruri îl face să uite toate: necazurile, suferințele, mâhnirele, tulburările, înfricoșările, grozăviile și primejdiile vieții de pe pământ, preamărește pe Dumnezeu Care i-a ajutat a suferi toate și a se folosi.

Dacă însă e păcătos, se tulbură groaznic că și-a pierdut vremea vieții în credințe deșarte și în lenevirea de a face fapte bune, pentru care și-a pierdut dreptul la Împărăția lui Dumnezeu și fericirea veșnică, sortindu-se muncilor iadului.

În ziua a noua, sufletul pleacă cu îngerii din Rai și merge a doua oară de se închină Domnului Dumnezeu.

Biserica, rudele și prietenii repauzatului fac și a noua zi: parastas, pomenire, rugăciuni și milostenie pentru ușurarea și iertarea păcatelor și odihna sufletului repauzatului, ca Dumnezeu să-l numească și pe el cu cele nouă cete îngerești.

După acestea Domnul Dumnezeu trimite îngerii cu sufletul repauzatului în iad ca să-l viziteze. Timp mai îndelungat de 30 de zile umblă Îngerii buni cu sufletul prin iad, unde vede grozăviile feluritelor munci ale sufletelor păcătoase.

Acolo vede el suferințele groaznice ale păcătoșilor. Acolo aude: plânsul, țipetele, gemetele și scrâșnirile dinților celor osandiți. Acolo vede felurite chinuri și greutăți cu care diavolii torturează sufletele păcătoșilor căzuți în stăpânirea lor.

Acolo vede sufletul pe unii din părinții, frații, surorile, soțiile și pe multe din rudeniile, prietenii și cunoscuții lui muncindu-se și pentru aceasta se mâhnește groaznic. Umblând din loc în loc prin subteranele iadului tremură de frică și groază, temându-se ca nu cumva să fie și el osândit și torturat în acele înfricoșate locuri de muncă veșnică.

În a patruzecea zi, după toate acestea, sufletul e dus iarăși de Îngeri la închinare înaintea Domnului Dumnezeu.

Biserica, rudele, prietenii și cunoscuții îi fac și în ziua aceasta a 40-a de la ieșirea sufletului din trup, iarăși: pomeniri, rugăciuni și milostenii, pentru ușurarea, iertarea păcatelor și odihna sufletului repauzatului lor, pentru a-l învrednici veșnicei viețuiri fericite cu drepții.

În ziua aceasta a patruzecea, văzându-se rezultatele de la vămi și binefacerile făcute în ziua a treia, a noua și a patruzecea pentru ușurarea sufletului, Dreptului Judecător Iisus Hristos Dumnezeu-Omul săvârșește judecata particulară și hotărăște starea sufletului la fericire sau la muncă, în Rai ori în iad, până la ziua Judecății Universale.

Starea aceasta în care s-a așezat fiecare suflet după cum s-a aflat în judecata particulară, nu-i definitivă, pe veșnicie. Ea e impusă schimbării.

De pildă unele suflete s-au îngrijit de sine, au intrat în Rai, dar au lăsat pe pământ urmași răi crescuți, lipsiți de învățătura și spiritul creștinesc. Păcatele acelora trag de Sufletele acestea în jos.

Alții grijindu-se și lucrând întins la luminarea și creșterea cât mai creștinească a urmașilor lor ( fii, fini, slugi… ), i-a prins moartea nepregătiți, au căzut la vămi și la judecata particulară s-au rânduit în iad, în muncă. Credincioșia, viețuirea creștinească însă și faptele bune ale acestora, prin care se preamărește Dumnezeu ( Matei 5, 16 ), îi ridică pe cei osândiți provizoriu și-i suie în Rai.

Timp de patruzeci de zile Mântuitorul după Învierea Sa cu trupul luat din Maica Sa pururea Fecioară, cu care a activat, S-a jertfit, a murit, S-a îngropat și a Înviat glorificat. S-a arătat Apostolilor Săi încredințându-i de Învierea Sa și învățându-i a face apostolat; pentru aceea îi trece și pe suflet prin judecata particulară ca să vadă și să se lămurească cât mai bine cui a slujit și ce loc i se cuvine după felul activității lui omenești de pe pământ.

Mântuitorul după lucrarea mantuirii oamenilor în mijlocul pământului ( Ps. 73. 12-13; 1 Împ. 2, 9 ), prin viața, moartea și Învierea Sa, puse coroană activității Sale, prin înălțarea cu trupul Său la ceruri în a patruzecea zi după Înviere.

Așa și sufletele repauzațilir ieșite din lumea asta trecătoare, primesc în a patruzecea zi după moarte hotărârea judecății particulare după faptele lor: pedeapsă ori recompensă. Precum Mântuitorul după a patruzecea zi după Învierea Sa „S-a înălțat la ceruri și a șezat de-a dreapta lui Dumnezeu așteptând până ce va pune pe vrăjmașii Săi așternut picioarelor Lui” ( Matei 22, 43 ); așa și sufletele creștinești a cărora soartă a fost hotărâtă în judecata particulară, rămân în starea aceea rânduită: la Rai ori la iad ( cu posibilitatea de schimbare ) până la Judecata Universală.

Așadar din cele arătate vedem că: sufletul după ieșirea și despărțirea sa de trup, locuiește încă două zile pe pământ, a treia zi se suie prin vămile văzduhului și merge de se închină lui Dumnezeu. Șase zile merge prin Rai, după care a noua zi iarăși merge de se închină lui Dumnezeu. Apoi treizeci de zile merge prin iad, de unde iarăși vine și se închină lui Dumnezeu.

„Dumnezeu – scrie Sfântul Ioan Damaschin – prin milostivirea Sa va mântui făptura mâinilor Sale, afară de sufletele din numărul osândiților, ce sunt vădite că au lepădat adevărata credință, pentru care partea stângă a cumpenei ridică prea mult pe partea dreaptă.

Oamenii luminați de Dumnezeu ne încredințează că la cea mai de pe urmă răsuflare a omului, faptele sale sunt puse în cumpănă. După această judecată particulară în a patruzecea zi după ieșirea din trup, i se hotărăște provizoriu sufletului, locul în Rai ori în iad până la Învierea obștească și judecata Universală.