Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor asemenea: Acest verset este atât de scurt, pe atât are mai înaltă și mai desăvârșită învățătură pentru mântuirea sufletelor omenești. În această Evanghelie se cuprinde toată mântuirea omului, pe scurt, căci ea ne învață iubirea de vrăjmași. Nici un învățător de lege de mai înainte n-a adus în lume o învățătură așa de desăvârșită pentru mântuirea oamenilor, ca cea cuprinsă în cuvântul Evangheliei, care zice: iubiți pe vrăjmașii voștri. Această poruncă este dată de însăși înțelepciunea și Cuvântul lui Dumnezeu, de Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru noi păcătoșii și pentru a noastră mântuire.
Noi ne gândim că este cu neputință a se duce la îndeplinire cu lucru învățătura acestei Evanghelii. Dar nu este așa. Nu este așa.
Bunul și Preasfântul Mântuitor niciodată n-a spus vreo învățătură în lume care să nu se poată împlini de oameni. Căci El, fiind Dumnezeu desăvârșit, știe adâncul neputinței firii omenești.
Și cum a început El să învețe această învățătură a iubirii de vrăjmași? Prin cuvintele: Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor asemenea. Iată cât de mare adevăr și cât de mare dreptate se găsește aici.
Omule, vrei tu ca altul să-ți fure lucrul tău? Sau să te ocărască, sau să te necinstească, sau să se răzbune, sau să-ți facă alt rău? Deci, dacă nu vrei, nu fă nici tu la altul! Eu nu vreau ca altul să mă vorbească de rău; deci nu trebuie să-l bârfesc nici eu! Eu nu vreau ca altul să mă dușmănească; deci nu trebuie să-l dușmănesc nici eu!
Eu nu vreau ca altul să-mi fure din grădina mea sau din via mea; deci nu fur nici eu de la altul! Eu n-aș vrea ca cineva pe copilul meu să-l batjocorească în public; să nu fac nici eu așa. Eu n-aș vrea niciodată, când mă duc undeva să mă treacă cineva cu vederea, ci aș vrea să-mi zică bună ziua, să mă cinstească și să-mi dea atenție; deci să fac și eu tot așa!
Iată măsura dreaptă pe care n-o poate tăgădui nimeni; ce voiesc să-mi facă altul, să-i fac și eu lui, și atunci se păstrează caldă toată dragostea de aproapele și dreptatea lui Dumnezeu.
După ce a arătat Mântuitorul această dreptate și această cumpănă a Evangheliei, a trecut la o învățătură și mai desăvârșită. Adică să iubim nu numai pe prieteni, ci și pe oricare om, fie chiar și pe vrăjmași. Căci auzi ce zice: Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, dar ce este vouă? Și păcătoșii fac același lucru. Și dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce dar este vouă? Că și păcătoșii dau cu împrumut, ca să primească înapoi întocmai; adică aceia dau împrumut, dar cu împrumut, ca să primească înapoi întocmai cât dau.
Se spune în continuare la paragraful de mai sus al Evangheliei: iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut fără să nădăjduiți ceva în schimb, și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun și cu cei nemulțumitori și răi.
Acela ne-a spus să facem altora ceea ce vrem să ni se facă nouă. Iar aici a spus ceva mai înalt. A spus nu numai atât, ci să faci bine celui care te urăște, să iubești pe acela care te dușmănește pe tine. Și Apostolul ne învață în chip asemănător, sfătuindu-ne că nu se biruiește răul cu rău, ci răul se biruiește cu binele.
Dar noi păcătoșii zicem: Cum să binecuvintez sau cum să-l iubesc pe acela care mă ocărăște și mă bate și mă vatămă și pururea mă prigonește? Cum să-i fac eu bine aceluia? Deci zicem că este cu neputință aceasta. Că nu pot eu să-l mai iubesc pe acela care mi-a dat o palmă, sau m-a ocărât, sau mi-a luat ceva, sau m-a batjocorit, sau m-a vorbit de rău față de altul.
Da, așa este! Noi nu putem, pentru neputința noastră. Dar să nu credeți că lucrul este în orice fel cu neputință. Lucrul este cu putință prin Dumnezeu, Care ne stă pururea în ajutor, dacă noi ne silim. Cu puterea noastră nu putem face nimic bun. Dar cu puterea lui Dumnezeu, toate se pot. Căci zice Mântuitorul: Toate sunt cu putință celor ce cred.
Dacă porunca aceasta înaltă n-ar fi împlinit-o nimeni în Legea Darului și nici mai înainte de ea, am putea socoti această învățătură peste putință. Păgânii și alte popoare necreștine spun că este cu neputință să iubim pe cel ce ne face rău. Dar noi nu avem dreptul să zicem aceasta!
Iată că în Legea Veche David iubea pe Saul, și când auzea că acesta a căzut la pământ, că îl muncea duhul cel necurat, David mergea la vrăjmașul său Saul, la Saul care-l prigonea și căuta să-l omoare, se ducea și-i cânta psalmi. Și duhul cel rău, auzind puterea psalmilor, se ducea de la Saul, care se liniștea.
Dar când se scula de jos, Saul întreba unde-i David și punea mâna pe suliță să-l omoare. Și de trei ori a lovit cu sulița în perete, socotind să-l omoare pe David, pe doctorul lui. David îl făcea sănătos, izbăvindu-l de dracul care-l muncea fără odihnă, iar el se lupta cu binefăcătorul lui, ca să-l omoare.
Dar David și-a arătat dragostea față de vrăjmașul său și altă dată. Când dormea Saul în pustiul Zif și oștirea lui dormea cu dânsul, David a găsit pe Saul în peșteră, unde dormea. Și Abisai, un general din oastea lui David îl sfătuia: Acum Dumnezeu a dat pe vrăjmașul tău în mâinile tale; îngăduie-mi deci să-l pironesc de pământ cu sulița.
Dar auzi ce spune David: Să nu-l ucizi, căci cine va ridica mâna asupra unsului lui Dumnezeu și va rămâne nepedepsit? Că Saul era uns ca împărat.
S-a dus David la Saul și i-a tăiat numai o bucată din haină, ca să știe că a fost aproape de el. Și i-a cruțat viața, zicând: Mă tem de Dumnezeu să fac rău celui ce vrea să-mi ia viața!
Și așa David, înainte cu vreo mie de ani de Legea Darului, a împlinit această Evanghelie, adică a iubit pe vrăjmașul său. Saul îl căuta cu 4000 de ostași pe David în toate părțile Palestinei ca să-l omoare, să-i ia viața, iar acela, când l-a avut în mâna lui, i-a cruțat viața spunând: „Nu, Doamne ferește! Nu-i voi face rău, că este unsul Domnului”. Vezi dragoste de vrăjmași împlinită înainte de Legea Darului?
Dar Moise nu tot așa a făcut? Poporul cârtea împotriva lui și se răzvrătise împotriva lui Dumnezeu, abătându-se la idolatrie. Iar când i-a spus Dumnezeu: Eu mă uit la poporul acesta și văd că este popor tare la cerbice. Lasă-Mă dar acum să se aprindă mânia Mea asupra lor, să-i pierd! Moise a zis: O, Doamne, rogu-mă acum, de vrei să le ierți păcatul acela, iartă-l; iar de nu, șterge-mă și pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris. Adică vreau să mor mai bine eu, decât să piară poporul, cu toate că ei m-au amărât și au cârtit împotriva mea și puțin a fost să nu mă ucidă cu pietre la Rafidin, pentru că i-am scos din Egipt.
Iată cum această poruncă evanghelică, care ne pare cu neputință nouă, păcătoșilor, au împlinit-o alți aleși ai lui Dumnezeu, cu mii de ani înainte de venirea Mântuitorului în lume!
Dar Arhidiaconul Ștefan, ușa mucenicilor, cea dintâi oaie a lui Hristos care a mers în urma Lui, cum a murit? Aceia îl ucideau cu pietre, iar el, făcând rugăciuni, a îngenunchiat și când îl loveau cu bolovanii, văzând că se sfârșește, a zis cu glas mare: Doamne Iisuse, primește duhul meu și nu le socoti lor păcatul acesta. Și zicând acestea a adormit. Și așa sluga cea bună s-a dus după Stăpânul Hristos.
Vedem multe pilde și în Vechiul și în Noul Testament, care dovedesc că mulți aleși ai lui Dumnezeu au împlinit această Evanghelie cu desăvârșire, încă din vechime.
Apostolii ce spun? Când erau huliți și prigoniți, răspundeau prin vorbe de bine și mângâiere. Și nici unul nu se răzbuna cu rău, ci biruiau răul cu binele. Deci și ei împlineau această poruncă a Evangheliei.
Iar Mântuitorul nostru Iisus Hristos a împlinit-o mai înainte de toți cei din Legea Darului. Căci atunci când era pe Sfânta Cruce răstignit, se ruga pentru aceia care îi băteau cuie în mâini și picioare și zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac! Deci Mântuitorul și cu fapta ne-a învățat că putem să iubim pe vrăjmași.
Dumnezeu, dacă n-ar face acest lucru cu oamenii și cu popoarele de pe fața pământului, n-ar mai fi nici un om pe tot pământul. Oare cum plouă El peste toate popoarele pământului care n-au cunoscut pe Dumnezeu? Cum plouă El peste creștinii, care numai cu numele sunt creștini, și-L răstignesc în toată clipa cu fărădelegile lor? Îl înjurăm, Îl batjocorim, Îl hulim, ne abatem de la credință la ură; cum plouă peste noi?
Ar trebui să plouă numai în grădina celui ce-L cinstește pe El; ar trebui să răsară soarele numai pentru cei drepți, iar la ceilalți, la păcătoși, să fie întuneric.
Dar nu este așa! Dumnezeu, fiind prin fire prea bun și prea milostiv, răsare soarele Său și peste cei buni și peste cei răi și plouă și peste drepți și peste nedrepți.
Dacă Dumnezeu s-ar judeca cu oamenii și dacă ar aduce mânie în toate zilele pentru păcatele noastre, ar trebuie să stăm mereu fără să răsară soarele și fără să avem picătură de apă pe fața pământului, pentru că toți și în toată vremea suntem vrăjmașii lui Dumnezeu, pentru că nu împlinim poruncile Lui, și-L urâm și ne împotrivim voii Lui.
Dar Dumnezeu nu face așa și nu ține socoteală de păcatele noastre. În bunătatea Lui cea nemărginită, acoperă cu mila și dragostea Sa toate neputințele, răutățile și fărădelegile lumii.
Dar poate va zice cineva: „Dumnezeu poate face aceasta, pentru că este Dumnezeu Atotputernic, dar eu sunt om și după legea firii eu nu pot să-l iubesc pe cel ce mă urăște”.
Da, nu putem noi, dar poate Dumnezeu. Și noi, dacă ne rugăm Lui și dacă rămânem întru El, putem face pururea acest lucru. Căci zice: Rămâneți întru Mine și Eu întru voi… căci fără de Mine nu puteți face nimic. Dacă ne rugăm Preasfântului și Preabunului Dumnezeu, El ne ajută și nouă ca să iubim pe cei ce ne urăsc, să facem bine celor ce ne fac rău, să binecuvântăm pe cei ce ne vatămă pe noi.
Dacă Dumnezeu a făcut aceasta, fiind fără de păcat, noi păcătoșii nu trebuie să ne iubim unul pe altul și să ne purtăm sarcina unul altuia?
Zice Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Dar poate nu poți să iubești pe vrăjmașul tău când te simți nedreptățit de dânsul; poate aceasta nu o poți face deocamdată. Dar măcar taci, răbdă și roagă-te lui Dumnezeu. Măcar nu te răzbuna pe el și măcar în suflet poartă cu înțelegere neputința acestuia în vremea lui de tulburare. După aceea te vei ruga cu lacrimi lui Dumnezeu și-ți va da ție dar și putere să-l iubești din toată inima pe cel ce ți-a făcut rău. Dar întâi și întâi te roagă!”
Sunt cinci feluri de iubiri. În Evanghelie se vorbește de dragostea de Dumnezeu și de iubirea aproapelui. Sfântul Maxim spune că sunt cinci feluri de iubiri și din cele cinci, două sunt bune, una mijlocie și două sunt de lepădat.
Cele două bune sunt: Să iubim pe Dumnezeu din toată inima și din tot sufletul și din toată puterea, iar pe aproapele să-l iubim ca pe noi înșine.
O altă iubire este dragostea cea firească, pe care o au părinții pentru copii și copiii pentru părinții lor, din dragostea pe care o au frații și surorile și rudeniile după trup între ei, adică de origine firească. Aceasta nu este de condamnat, adică nu trebuie să o ocolim, dar nici să câștigăm mare lucru din ea, fiind firească și sădită de Dumnezeu în om.
Apoi mai sunt două feluri de iubiri: cea trupească, când cineva iubește cu patimă pe altcineva; și cea însoțită cu iubirea de argint, când cineva iubește pe altul că îi dă bani sau îi dă altă avere. Acestea sunt pătimașe și sunt de lepădat.
Ba chiar și cea de mijloc este de condamnat atunci când este exagerată.
Ne spun Sfinții Părinți: „Caută la firea ta, omule, și, dacă voiești să-ți facă altul bine și să-i fie milă de tine, când ești tulburat și ispitit și necăjit, să-ți fie și ție milă de altul, deopotrivă cu tine. Și el este om, și el este ispitit, și el are necazuri, și el are diavoli care îl asupresc, și el are patimi înăuntru și în afară!” Deci să nu-l urăști, că și tu mâine vei avea aceleași încercări! Și așa vom învăța dragostea de aproapele, dacă vom socoti cele ale firii, că suntem adică de o fire cu dânsul.
Dar să privim spre noi și spre porunca Evangheliei de astăzi. Dacă noi nu numai că nu iubim pe cei ce ne fac rău, nu numai că nu binecuvântăm pe cei ce ne blestemă, nu numai că nu dăm cu împrumut la aceia de la care trebuie să nu ne gândim să luăm înapoi, ci chiar căutăm să ne răzbunăm numaidecât asupra celui ce ne-a făcut rău, atunci nu mai suntem fiii lui Dumnezeu, ci fiii urgiei și ai mâniei lui Dumnezeu! Căci avem în mintea noastră gândul de a ne răzbuna pe cel ce nea făcut rău.
Atunci nu mai este Duhul lui Dumnezeu în noi și nici nu mai este dragostea lui Iisus Hristos în inimile noastre. Ci suntem niște tâlhari, niște ucigași de bună voie, chiar dacă n-am făcut ucidere, odată ce pândim să ne răzbunăm cu răutate asupra fratelui și căutăm să dărâmăm slava lui, sau cinstea lui, sau orice din ale lui care sunt date de Dumnezeu. Suntem ucigași mai înainte de a face ucideri. De ce? Căci ucidem slava și cinstea lui, averea lui și altele ca acestea.
De aceea bine a spus Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: Cel ce urăște pe fratele său, ucigaș de om este! Chiar dacă n-a ucis cu mâna sau cu bățul, dar cu gândul îl urăște și caută să se răzbune și pândește pe fratele său să-i facă vreun rău.
El este un ucigaș în inima sa și de îl va găsi moartea așa, vai și amar! Că ucigaș este și cu ucigașii va avea parte. Dacă a murit cineva întunecat la inimă și nu a iertat pe fratele său, nu poate să primească iertare în ziua judecății și în ceasul morții. Căci zice Domnul: De nu vom ierta din inimă greșelile fratelui nostru, nici Tatăl nostru cel din cer nu ne va ierta nouă greșelile noastre!
De aceea să ne fie milă unul de altul; să purtăm sarcina unul altuia, ca să împlinim legea lui Hristos, adică legea dragostei care ne poruncește iubirea de vrăjmași.
Pe toți să-i miluim, pe toți să-i iertăm pentru dragostea lui Hristos.
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 8