Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Ce zice Dumnezeiasca Scriptură despre înjurătorii celor sfinte?

Injuratori de cele sfinte
Distribuie

Omenirea pentru viețuire, dezvoltare, înmulțire și folos vremelnic și veșnic, pururea trebuie a avea pe Dumnezeu înaintea ei, în orice vreme și în orice loc și tot ceea ce face, să facă după voia și rânduiala pusă de Dumnezeu. De asemenea, cuvintele fiecăruia vor trebui să fie după Dumnezeu, că altfel cade rău. „Din vorbele sale – zice Sfânta Scriptură – se va prinde păcătosul. Înjurătorul și trufașul vor pieri la fel. Nu-ți învăța gura ta a jura și a numi pe Cel Sfânt nu te obișnui. Că precum sluga care adeseori se cercetează, multe bătăi ia; așa și cel ce jură și pururea numește pe Cel Sfânt, de păcat nu se va curăți. Bărbatul care jură mult, se va umple de fărădelege și nu se va depărta de la casa lui biciul (cu cât mai mult dar, vor fi pedepsiți înjurătorii celor sfinte, celor dumnezeiești!) Se va umple de rele casa lui. Este grai care lucrează deopotrivă cu moartea, să nu se afle acesta întru moștenirea lui Iacob (în Israilul cel Nou, adică în poporul creștinesc)… Cu vorba cea fără de cumpătare nu-ți obișnui gura, că întru aceea este cuvântul păcatului… Omul care se obișnuiește cu cuvinte de înjurătură, în toate zilele sale nu se va înțelepți” (Is. Sirah 23, 7, 13, 15-19); Din gura omului ies: binecuvântarea sau blestemul (2 Lege 11, 26), dulceața sau otrava (Iac. 3, 10), îndreptarea sau osânda (Mt. 12, 27) , viața sau moartea noastră (2 Lege 30, 19).

Hulitorii în Vechiul Testament erau uciși cu pietre

Dumnezeu, Făcătorul cerului și al tuturor făpturilor văzute și   nevăzute, pe cât a fost și este de bun, blând și mult-milostiv cu cei ce-L proslăvesc pe El în duh și în adevăr, cu atât a fost și este aspru cu cei ce hulesc numele Lui, cele dumnezeiești și cele sfinte ale Sale.

Înjurăturile de cele sfinte, în Vechiul Testament, erau socotite ca niște păcate foarte grele, vrednice de moarte, fiindcă se calcă și se vatămă a treia poruncă din Decalog. Însuși Domnul Dumnezeu a dat poruncă aspră împotriva acestui păcat. A poruncit ca adunarea israeliților să ucidă cu pietre pe hulitorii sau pe înjurătorii celor sfinte.

Să nu iei în deșert numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert numele Lui” (leș. 20, 7).

Satana cu întunecatele sale spirite rele, viclene și mincinoase, a îndemnat pe unii din israeliți ca să nesocotească porunca aceasta, cu scopul infernal de a răsturna buna rânduială a lui Dumnezeu și creșterea spre desăvârșire a poporului Său israelit. Satana cu infernalele sale spirite ale iadului, a lucrat împotriva lui Dumnezeu spre a-L supăra. Satana, hulitorul infernal, a învățat pe unii din israeliți a huli și a blestema numele lui Dumnezeu. Atunci Dumnezeu, pentru a dezrădăcina răul din poporul Său, a dat poruncă alesului Său Moise, ca pe hulitori să-i pedepsească cu moartea, să-i ucidă cu pietre. Una din astfel de pedepse groaznice o vedem scrisă în Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului Testament spre învățătura și reculegerea din acest groaznic păcat a multor înjurători a celor sfinte și dumnezeiești.

Și a ieșit feciorul unei israelitence și acesta era fecior de egiptean între fiii lui Israel, și s-a certat în tabără cel din israeliteancă cu un israelitean. Și feciorul din femeia israeliteancă hulind numele Domnului și blestemând, l-au adus pe el la Moise. Mama lui se numea Salomit, fata lui Davri din seminția lui Dan. Și l-au pus pe el în temniță ca să-l judece cum va porunci Domnul.

Și a grăit Domnul către Moise, zicând: „Scoate afară din tabără pe cel ce a blestemat și toți cei ce l-au auzit să pună mâinile pe capul lui și să-l ucidă cu pietre toată adunarea. Și grăiește fiilor lui Israel și zi către dânșii: omul care va blestema pe Dumnezeu, păcat va avea. Iar care va huli numele lui Dumnezeu, cu moarte să se omoare, cu pietre să-l ucidă toată adunarea lui Israel, ori venetic, ori moșnean, când hulește numele Domnului, să moară” (Levitic 24, 10-16).

Aceasta este o puternică dovadă despre greutatea și grozăvia acestui satanicesc păcat al înjurăturilor (sudalmelor) de cele dumnezeiești și sfinte. Păcatul acesta e atât de urâcios și nesuferit înaintea lui Dumnezeu, încât Însuși El, Care-i nemărginit în milostivire, a hotărât în Vechiul Testament, ca hulitorii să fie pedepsiți aspru, groaznic, cu moartea publică prin ucidere cu pietre. Hulitorii erau pedepsiți cu o astfel de moarte înfricoșată în Vechiul Testament, după cum am văzut.

Această înfricoșată judecată în poprul israelit era hotărâtă, rânduită și lăsată de Însuși Dumnezeu. Pedeapsa aceasta vedem că se aplica și în timpul împăraților poporului israelit. Cu o astfel de groaznică și înfricoșată moarte a fost ucis și Navute, în urma pârii (nedrepte, mincinoasă, pusă la cale de înrăutățita, idolatra și lacoma împărăteasă Izabela), cum că hulise pe Dumnezeu și pe împăratul.

Păcatul acesta greu și blestemat, a fost și în timpul dreptului Iov, că femeia lui, scârbită groaznic pentru nefericirea și mizeria în care căzuse soțul ei, i-a zis: „Tu ții mereu la statornicia ta în credință! Blesteamă, hulește pe Dumnezeu și mori!” Dar nu numai în aceste locuri ale Dumnezeieștii Scripturi a Vechiului Testament se vorbește despre acest păcat și urmările lui groaznice; ci și în alte multe locuri, sub felurite forme. În multe locuri se dă la iveală această înfricoșată nelegiuire cu numele ei.

În Vechiul Testament nelegiuirea aceasta era pedepsită cu moartea; în vremurile acestea, însă deși nu mai ucide nimeni pe înjurători – fiindcă Mântuitorul, în Legea harului, a rânduit să se dea vreme păcătoșilor pentru a se pocăi – totuși, cei ce înjură cele dumnezeiești, cele sfinte, se ucid ei înșiși. Ei înșiși prin greutatea păcatului acestuia înfricoșat și grozav de urâcios înaintea lui Durnnezeu și a aleșilor Săi, își fac mult rău, cad și se prăbușesc în judecata și moartea sufletească. Moartea aceasta este ruperea lor, prin păcatul urâcioaselor înjurături, de la Dumnezeu, Care-i viață și izvorul etern al tuturor bunătăților, și Care a venit să mântuiască pe cei păcătoși, și asocierea lor la hule cu Satana și spiritele infernale, rele, viclene, care iubesc și fac minciuna, căzute în moartea de a doua, în osânda veșnică,

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a arătat tuturor clar, că cei ce hulesc împotriva lui Dumnezeu Duhul Sfânt, nu vor fi iertați în veci.

Frați creștini, care ați căzut în haosul acestui groaznic păcat, treziți-vă, deșteptați-vă, reculegeți-vă și părăsiți-vă de această urâcioasă și groaznică nelegiuire, până când mai aveți vreme, ca nu cumva să vă prindă moartea împovărați, să vă prăbușească în iad, în ghearele celui pe care l-ați slugărit până acum. Faceți roduri vrednice de pocăință și sperăm că Milostivul Dumnezeu vă va ajuta a lucra în restul vieții la ușurarea, mântuirea și fericirea vremelnică și veșnică a sufletelor frățiilor voastre.

Urâcioasele înjurături de cele sfinte în Noul Testament

Iisus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt, a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși, să caute pe cei pierduți, să adune în staulul Său pe cei robiți și să lumineze lumea spre a cunoaște și a-L preaslăvi pe Creatorul ei, spre a trage la Sine pe toți cei ispitiți de Satana în slujbele lui, din care fac parte și înjurăturile.

Urâciunea și grozăvia înjurăturilor este așa de mare încât numai a o pomeni cineva – așa cum se zice – e înfiorătoare, scârboasă, plină de rușine și de nesuferită frică, credincioșilor. Părinții mei, tata și mama – fie iertați și fericiți pururea – când eram copil și Ie spuneam cum înjurau copiii pe uliță, nu mă sufereau nici să-mi deschid gura pentru a le spune cuvintele acelea, ale blestematelor înjurături de cele sfinte. Astăzi, văd eu bine că părinții bine-credincioși, înțelepți și temători de Dumnezeu, sunt cu adevărat îngerii luminați și luminători ai copiilor lor.

Deși în Noul Testament n-am aflat să fi fost cineva pedepsit pentru înjurături de cele dumnezeiești și sfinte, dar cum am zis, a rămas osândirea cu moartea din Vechiul Testament, însă nu cu moartea trupească ca atunci; ci cu moartea sufletească. Hulitorii în timpul când înjură cele dumnezeiești, cele sfinte, sunt omorâți sufletește de păcatul acesta groaznic. Aceasta reiese din cuvintele Mântuitorului Care zice in Dumnezeiasca Sa Evanghelie: „Oricine va huli asupra Duhului Sfânt, nu are iertare în veac; ci de păcat veșnic va fi vinovat„.

O, oamenilor, cum vă pogorâți voi din lumină în întuneric! Cum vă aruncați voi din fericire în nefericire vremelnică și veșnică!? Cum vă lăsați voi să vă scoată Satana din minți și să vă bage slugi la el, pentru a huli, împreună cu el și spiritele lui infernale, pe Dumnezeu, Hristos, Duh, Precistă, Cruce, Biserică și cele sfinte, cele dumnezeiești? Cum nu vă veniți în fire și nu simțiți voi pe cine înjurați și ce înjurați? Cum nu vă înfricoșați voi când înjurați pe Dumnezeu, Hristos și cele dumnezeiești? Au doară prin această nelegiuire necinstiți pe un om de rând? Sau pe un împărat pământesc? Nu. Prin această satanicească nelegiuire, voi necinstiți, huliți pe Cel mai presus de cinste; pe Judecătorul a toată lumea, pe Universalul Ziditor al tuturor celor văzute și nevăzute, pe Domnul domnilor, pe Împăratul împăraților, pe Cel mai înainte de veci, pe care-L laudă heruvimii, îl slăvesc cu frică serafimii cei cu câte șase aripi și înfocați cu focul dragostei dumnezeiești, la a Cărui voie se supun toate stihiile, cerul, pământul, marea cu toate cele dintr-însele, pe Acela de Care se cutremură iadul și înaintea Căruia se pleacă tot genunchiul, al celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesubt.

Vedeți, oamenilor robiți de această satanicească nelegiuire, față de ce mărire universală, nemărginită și veșnică, huliți voi, care nu sunteți altceva decât niște viermișori neputincioși? Vai ce orbire! Ce prăbușire groaznică! Ce răutate infernală! Ce pornire satanică! Niște boțuri de pământ cu ochi și gură, să cuteze a înjura pe Dumnezeu, cele dumnezeiești, cele sfinte! O, oamenilor hulitori, orbiți și ispitiți de Satana ca să huliți, dimpreună cu el și spiritele infernale, pe Dumnezeu, Cortul (Biserica, dimpreună cu cele dumnezeiești, cele sfinte), și cu cei ce locuiesc (în cer) într-însul, reculegeți-vă și părăsiți-vă de acest groaznic păcat. Deschideți-vă ochii și vedeți că prin această nelegiuire infernală voi vă agonisiți de munci fără de număr și fără de sfârșit.

În Noul Testament vedem că Mântuitorul a mai arătat și lăsat încă un cuvânt de pedeapsă grea pentru hulitori, care în nesocotința lor vorbesc multe netrebnicii și deșertăciuni, printre care se răsfață și urâcioasa nelegiuire a înjurăturilor de cele dumnezeiești, de cele sfinte. „Cel ce nu este cu Mine -zice El – împotriva Mea este și cel ce nu adună cu Mine, risipește”. Drept aceea, zic vouă: „Orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată oamenilor… Oricine va fi zis vreun cuvânt de rău împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. Ori faceți pomul bun și rodul lui bun, ori faceți pomul rău și rodul lui rău; căci tot pomul se cunoaște după rodul lui. Pui de năpârci (vipere), cum veți putea să grăiți cele bune, când voi sunteți răi? Căci din prisosința inimii grăiește gura. Omul bun scoate cele bune din comoara cea bună a inimii lui; dar omul rău scoate cele rele din comoara cea rea a inimii lui. Vă spun, că pentru orice cuvânt deșert pe care îl vor grăi oamenii, vor da socoteală de el în ziua judecății. Căci din cuvintele tale te vei îndrepta și din cuvintele tale vei fi osândit” (Mt. 12, 30-37).

Între mulțimea cuvintelor deșarte, nesocotite, pe care oamenii le scot din gura lor, sunt desigur și urâcioasele înjurături de cele dumnezeiești, de cele sfinte. În cuvintele acestea de mai sus ale Mântuitorului se vede înfierată și osândită și mai mult hula sau înjurăturile de cele dumnezeiești, de cele sfinte. În ziua judecății se va cere cont de tot cuvântul deșert pe care îl vor grăi oamenii. Oare ce      vor face atunci oamenii cei ispitiți de Satana în slujba lui, ca să înjure numele lui Dumnezeu, cele dumnezeiești, cele sfinte?!

Vai de nesocotiții hulitori, care nu se vor părăsi de păcatul acesta înfricoșător al înjurăturilor, că pentru toate înjurăturile care le vor ieși din gură, vor fi judecați și osândiți în munca veșnică. Vai! Ce vor răspunde ei în ziua cea mare a judecății??? Fraților! Folosiți-vă de Taina Spovedaniei, împlinirea canonului, de pocăință, îndreptare și împărtășirea cu Dumnezeieștile Taine, ca să scăpați de pedeapsa groaznică a hulitorilor și în veacul acesta și în cel viitor. De ziua de azi atârnă osândirea ori mântuirea fiecărui om păcătos. Orice zi a fiecăruia din noi, e o blagoslovenie de sus, e o mare bogăție dumnezeiască, e mâna lui Dumnezeu care ne-o întinde să ne tragă la mântuire. Să ne folosim de ea, ca să ne putem bucura în veci. „Împărăția lui Dumnezeu se silește, și silitorii o răpesc pe dânsa” (Mt. 11, 12; Lc. 16, 16).

Nicodim Măndiță; Despre păcatul înjurăturilor

Distribuie