Un oarecare om din Constantinopol era foarte milostiv, încât și pe ulițele cetății umblând, mergea după el mulțime de săraci. Iar el se făcea ca și cum i-ar alunga, însă punea în mâinile lor milostenie. Și făcea aceasta vrând să se ascundă de oameni.
Deci, unul din prietenii lui, credincios, l-a întrebat cum s-a făcut milostiv. Și i-a spus lui: Când eram mic, ca de zece ani, și am intrat în biserică să mă rog, am văzut un bătrân duhovnic învățând poporul și spunând despre milostenie: „Cel ce dă săracului pune în înseși mâinile lui Hristos.” Iar eu am auzit și nu am crezut pe cel ce învăța, căci gândeam: „Eu am auzit că Hristos stă în cer, de-a dreapta Tatălui; deci, cum Se află pe pământ, precum învață acesta, ca să ia ceea ce se dă săracilor?” Acestea gândind eu, m-am dus la casa mea și am văzut, mergând, un sărac în haine rupte, iar deasupra capului său era chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Și cum mergea săracul acela pe calea sa, iată un om milostiv l-a întâmpinat și i-a dat o pâine. Și cum a întins mâna cel ce dădea pâinea, am văzut chipul Mântuitorului, Care Și-a întins mâinile Sale spre mâna celui ce dădea pâinea, pe care a luat-o și l-a binecuvântat pe acela.
Aceasta văzând-o, am crezut că cel ce dă săracului dă, cu adevărat, lui Hristos.
Încă și acum văd același chip stând deasupra capului săracilor, și pentru aceasta sunt cuprins de frică și fac milostenie după putere, cât pot.
din cartea: Fapte de milostenie