Păgâneasca hulă e foarte urâtă lui Dumnezeu. Creatorul lumii universale și al fiecăruia dintre noi este vrednic a fi lăudat pururea de glasuri cuvioase, pentru dragostea Lui cea mare și nemărginită față de lume și mai ales față de noi oamenii.
Precum lauda și slavoslovia este cea mai plăcută lui Dumnezeu și mai de folos faptă decât toate faptele oamenilor, și se cuvine nu numai noi, zidirile cele cuvântătoare, ci și cele necuvântătoare și nesimțitoare, să laude și să slăvească pe Dumnezeu, după cum zice David: „Toate stelele și lumina, soarele, luna, munții, lemnele, păsările și celelalte zidiri…” tot așa, cea mai urâtă faptă și cea mai rea fărădelege și mai înfricoșată decât toate fărădelegile și asemenea diavolului, este hula, pe care cutează a o zice mai mult diavolii, decât oamenii.
Ce vom putea spune despre această cumplită hulă, care se face cu atâta nerușinare! Mă minunez foarte mult și mă mir cum suferă pământul și celelalte stihii pe cel hulitor! Cum de nu se ridică asupra Iui să-l omoare! O! Vai de nemulțumirea ta, hulitorule! Toate făpturile cerești și pământești laudă pe Ziditorul! Îl măresc îngerii, soarele și luna, marea și râurile, copacii și toate rodirile lui. Și tu, omule, care ai luat din mila Lui și necuprinsa Sa bunătate, atâtea faceri de bine și daruri. Cel ce te-ai cinstit după chipul și asemănarea Lui, adică pentru ca să-L lauzi și să-I mulțumești de toate ale Lui bunătăți, tu cutezi, fără de minte ce ești, să-L blestemi, să-L înjuri cu atâta nerușinare!
Care om s-a aflat vreodinioară în lume, atât de fără de minte și nedrept, să blesteme și să hulească pe Prietenul și Făcătorul său de bine? Fiarele cele sălbatice și neascultătoare își potolesc mânia și asprimea lor și se fac blânde și cu bună priință către făcătorii lor de bine și tu te faci și decât fiarele mai fără de minte! Socotește-te, tu cel fără de minte, cine ți-a făcut atâtea bunătăți? Cine ți-a dăruit atâtea daruri și haruri, precum Stăpânul Hristos și Ziditorul tău!? Cine te-a iubit pe tine atâta și din adânca ta pieire te-a mântuit? Încât nici tată, sau prieten iubit al tău nu a făcut vreodinioară și nici nu poate să facă, atâtea câte a făcut pentru tine Acest preacredincios Prieten al tău. Cum dar, nu te rușinezi, nemulțumitorule, de atâta neomenie ce arăți față de Unul ca Acesta, bogat Dătător și Făcător de bine?
Cine a cutezat vreodată să defaime și să ocărască pe stăpânul său, care-l hrănește în toate zilele și îl îmbracă? Ce zic eu, în toate zilele? Numai odată să te ospăteze, sau să te îmbrace cineva, pomenești pururea binele lui, și-l lauzi pretutindenea și vorbești bine pentru el, ca să nu te arăți către dânsul nemulțumitor. Și pe Stăpânul Hristos, Domnul domnilor, Care, câte bunătăți săvârșești, ale Lui faceri de bine sunt spre slujba și petrecerea ta, pentru care nu numai că nu mulțumești, ci Îl și hulești, o, prea nebunule!
Pâinea care o mănânci, vinul și bucatele cele de multe feluri, pământul ce te ține și te hrănește, marea, cerul ce te acoperă, soarele ce te încălzește și îți luminează și plinește pământul; îngerii care te păzesc și toate celelalte zidiri, văzute și nevăzute, ale cui făpturi sunt? Ale Celui întru-tot-puternic Stăpân, pe care-L blestemi, hulești și înjuri tu, prea nerușinatule, pe care lucruri le-a făcut pentru dragostea ta, să-ți slujească ție, nemulțumitorule.
Deci, ce suflet și inimă ai, de îți deschizi gura ta cea întru tot spurcată și pornești limba ta cea blestemată spre ocara unui Stăpân ca Acesta, întru totul miluitor? De te va ațâța mânia inimii și obiceiul tău cel rău, hulește pe acel vrăjmaș și pârâș al tău, diavolul, care îți pricinuiește pururea pagube, iar nu pe Mântuitorul și Izbăvitorul tău, Care a răbdat patimi și moarte pentru tine, nici pe sfinții care-ți ajută și se sârguiesc pentru mântuirea ta. Nu huli, nici înjura Biserica ori cele sfinte dintr-însa, că acelea toate spun tainic, în cor, slava Iui Dumnezeu. Socotește, rogu-te, când ești fără de patimă, ca să pricepi greutatea acestei fărădelegi și cu câtă asprime se pedepsește hula, în Scriptura cea veche, cât și în cea nouă, ca s-o urăști și să te temi de dânsa („Mântuirea păcătoșilor” o. c. pg.34-36).
Deșteaptă-te din somnul acestui urâcios și groaznic păcat, creștine, și te va lumina Hristos. Luptă-te din răsputeri ca să scapi din ghearele Satanei, care te ține legat cu lanțurile acestui groaznic păcat. Când vezi că nu reușești, roagă-te fierbinte lui Dumnezeu, cere Bisericii și altor creștini ca să se roage pentru dezrobirea ta, și așa Dumnezeu îți va ajuta și te vei salva.
„Cheamă-Mă pe Mine – zice Dumnezeu – în ziua necazului tău și Eu te voi scăpa și tu Mă vei proslăvi” (Ps. 49, 16)
protos. Nicodim Măndiță; Despre păcatul înjurăturilor