Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Cele 24 de vămi ale văzduhului

cele 24 de vami ale vazduhului
Distribuie

Cele 24 de vămi ale văzduhului sunt în strânsă legătură cu judecata particulară a fiecărui suflet. Învățătura despre vămile văzduhului este foarte veche în Biserica Ortodoxă. În istorisirea vieții Maicii Domnului aflăm că mai înainte de Adormirea sa, ea s-a rugat Fiului ei, cerând între altele, ca El să n-o lase a o vătăma stăpânirea gheenei… să n-o lase a vedea pe stăpânitorul întunericului și înfricoșările lui, în ceasul ieșirii sale; ci El s-o primească în mâinile Sale cu care s-o ducă la cer, desigur pentru a nu mai vedea grozăviile acelea prin vămile văzduhului.

Sfânta Teodora istorisește cuviosului Grigore despre cele suferite la moartea sa și despre drumul prin vămile văzduhului spre locașurile cerești:

VAMA ÎNTÂI – A VORBIRII ÎN DEŞERT Mergând noi de pe pământ la înălțimea cerului, ne-au întâmpinat la început duhurile văzduhului de la întâia vamă, la care se întreabă păcatele și cuvintele omenești cele deșarte, nebune și fără de rânduială, și îndată am stat acolo. Apoi ne-a scos multe cărți, în care erau scrise toate cuvintele vorbite din tinerețile mele. De am vorbit vreodată ceva fără treabă și fără socoteală, iar mai ales de am grăit cuvinte de rușine sau am făcut deșertăciuni și râs în tinerețile mele, precum este obiceiul tinerilor. Am văzut acolo scrise toate cuvintele mele cele nebunești, vorbele necurate, cântecele lumești fără de rușine, strigările fără de rânduială, râsurile și hohotele și mă mustrau cu aceasta, că îmi arătau vremile, locurile, persoanele, când, unde și cu cine m-am îndeletnicit la vorbe deșarte și am mâniat pe Dumnezeu prin cuvintele mele, nesocotind că este păcat, nici nu m-am mărturisit la părintele meu duhovnicesc, nici nu m-am pocăit

Văzând acestea, am tăcut ca o mută, neavând ce răspunde duhurilor viclene, pentru că mă biruiau cu adevărat și mă miram în mine cum nu s-a uitat de dânșii acel lucru care era trecut de atâta mulțime de ani, pe care eu demult îl uitasem și după aceea nici în minte nu l-am cugetat vreodată; iar ei mi le puneau înainte, ca și cum astăzi le-aș fi grăit, întrebându-mă despre toate cu de-amănuntul și-mi aduceam aminte de toate, că așa au fost. Apoi, tăcând și rușinându-mă, tremuram de frică, iar Sfinții Îngeri care mă duceau, împotriva acelor păcate ale mele, au pus unele din faptele cele bune pe care le făcusem mai pe urmă și, neajungând acelea, au împlinit din darurile Cuviosului Părintelui meu Vasile și m-au răscumpărat. Iar de acolo am mers mai departe.

VAMA A DOUA – A MINCIUNII Ne-am apropiat de altă vamă, ce se chema a minciunii, la care se întreba de tot cuvântul mincinos; iar mai ales, de călcarea jurământului, de chemările numelui Domnului în deşert, de mărturia mincinoasă, de neîmplinirea făgăduinţelor făcute către Dumnezeu, de mărturisirea păcatelor ce se face neadevărată şi de altele asemenea ca acelea mincinoase. Iar duhurile vămii aceleia erau iuţi şi sălbatice, tare mustrau şi întrebau; când ne-am oprit, Îndată au început a ispiti cu de-amănuntul şi am fost vădită pentru două lucruri mici, că mi s-a întâmplat a minţi, nesocotind aceea ca păcat, şi că de multe ori, de ruşine, nu mă mărturiseam cu adevărat înaintea părintelui meu cel duhovnicesc. Iar călcări de jurăminte şi mărturii mincinoase şi altele asemenea ca acelea, n-au aflat în mine, cu darul lui Hristos. Însă, pentru minciunile care se aflaseră la mine, dănţuiau şi voiau să mă răpească din mâinile celor ce mă duceau; dar Sfinţii Îngeri, punând împotriva acelor păcate unele din faptele mele cele bune şi mai multe din darurile părintelui meu, m-au răscumpărat şi am mers mai sus fără primejdie.

VAMA A TREIA – A OSÂNDIRII, a CLEVETIRII și a JUDECĂRII APROAPELUI După aceea am ajuns la altă vamă, care se cheamă a osândirii şi a clevetirii. După ce ne-am oprit acolo, am văzut cât de greu păcat este a osândi pe aproapele şi cât de mare rău este a cleveti pe cineva, a osândi, a defăima, a huli, a batjocori şi a râde de păcatul străin, iar pe ale tale a nu le vedea. Pentru că pe unii ca aceştia cumpliţii întrebători îi cercetau ca pe nişte antihrişti, care au răpit mai înainte cinstea lui Hristos şi s-au făcut judecători şi pierzători celor de aproape ai lor, fiind singuri vrednici de mii de osândiri. Dar în mine, prin darul lui Hristos, n-au aflat mult acolo, pentru că mă păzeam cu dinadinsul în toate zilele vieţii mele să nu osândesc pe nimeni, nici să clevetesc, nici să râd de cineva, nici să hulesc pe cineva; însă, uneori, din întâmplare auzind pe alţii osândind, sau clevetind, sau râzând de cineva, mă plecam spre dânşii puţin cu mintea, sau din nepază adăugam la acelea câte o vorbă; dar îndată mă întorceam, căindu-mă în sine, şi aceea mi s-a pus în osândire, ca clevetire, de întrebătorii aceia. Deci şi de acolo răscumpărându-mă Sfinţii Îngeri cu darul Cuviosului Vasile, au mers împreună cu mine mai sus.

VAMA A PATRA – A LĂCOMIEI și a BEŢIEI Am trecut la altă vamă, care se numeşte lăcomia pântecelui. Şi îndată au alergat asupra noastră acele duhuri necurate, bucurându-se ca de o dobândă aflată de ei. Şi am văzut chipurile duhurilor foarte necurate, care închipuiau în sine pe iubitorii de desfătări şi pe nesăţioşii cu pântecele şi pe urâţii beţivi, dintre care unii se arătau că poartă vase şi căldări cu mâncăruri, iar alţii, pahare şi ulcioare cu băuturi; dar se vedea hrana şi băutura aceea gunoi necurat şi întinare. Deci se arătau diavolii a fi ca nişte îmbuibati şi beţi, ca cei ce cântă din cimpoi şi din toate instrumentele, după asemănarea cârciumarilor şi a benchetuitorilor, bătându-şi joc de sufletele păcătoşilor celor duşi la vama lor. Aceia, ca şi câinii înconjurându-ne şi oprindu-ne, îndată mi-au adus aminte de toate păcatele mele. Adică ce am mâncat în taină vreodată, sau am mâncat peste măsură şi trebuinţă, sau de dimineaţă ca dobitocul am mâncat fără rugăciune şi fără semnul Sfintei Cruci. Apoi, de câte ori am mâncat în sfintele posturi mai înainte de obişnuita pravilă bisericească, sau mai înainte de masă, sau din neînfrânare am gustat ceva, sau la masă peste măsură m-am săturat.

Asemenea şi beţiile mele toate mi le arătau, punându-mi înainte paharele şi vasele din care m-am îmbătat şi numărul paharelor băute, zicându-mi: „Atâtea pahare ai băut în cutare vreme, la cutare benchet şi nuntă cu acei oameni. Iar în altă vreme şi în alt loc, cu atâtea pahare te-ai îmbătat până la nesimţire şi iarăşi în alt loc şi vreme, atâtea sticle ai umplut de vin sau de altă băutură; şi atât de mult ai benchetuit cu muzică şi jocuri, plesnind, cântând și sărind, încât abia ai fost adusă la casa ta, slăbită de beţia cea fără măsură”. Apoi îmi arătau şi acele pahare cu care uneori în zile de post de dimineaţă am băut până la îmbătare şi nu le socoteam ca păcat, nici nu mă pocăiam şi pe alţii îi atrăgeam la mese şi beţii, sau în zile de praznic şi în Duminici, mai înainte de Sfânta Liturghie, am băut undeva un pahar. Pe toate acelea şi alte plăceri şi beţii ale mele mi le puneau înainte, îmi luau seama şi se bucurau, ca şi cum mă aveau în mâinile lor şi în fundul iadului vrând să mă ducă.

Iar eu tremuram, văzându-mă mustrată de toate acestea şi neavând ce să răspund împotrivă. Dar Sfinţii Îngeri, scoţând destule din darurile Cuviosului Vasile – adică rugăciunile Sfinţilor şi slujbele Bisericii şi milostenia – împotriva acelora au pus pentru mine răscumpărare. Iar diavolii, văzând răscumpărarea mea, au făcut tulburare, zicând: „Amar nouă! Am pierdut osteneala noastră! A pierit nădejdea noastră!” Şi aruncau în văzduh hârtiile pe care le aveau scrise asupra mea. Iar eu, văzând acestea, mă înveseleam şi ne-am dus de acolo fără primejdie.

Mergând, Sfinţii Îngeri vorbeau între ei, zicând: „Cu adevărat, mare ajutor are sufletul acesta, de la plăcutul lui Dumnezeu, Vasile. Şi, dacă nu i-ar fi ajutat cu ostenelile şi rugăciunile lui, multă primejdie ar fi răbdat, trecând aceste ispitiri din văzduh”. Iar eu, luând îndrăzneală, am zis către Sfinţii Îngeri: „Stăpânii mei, mi se pare că nimeni nu ştie, din cei ce trăiesc pe pământ, ce se face aici şi ce îl aşteaptă pe sufletul cel păcătos după moarte”.

Sfinţii Îngeri mi-au răspuns: „Au doar nu mărturisesc pentru acestea Dumnezeieştile Scripturi, care totdeauna se citesc în biserici şi se propovăduiesc de sfinţii slujitori ai lui Dumnezeu? Însă cei ce s-au împătimit spre pământeştile deşertăciuni, nu bagă în seamă de aceasta şi, socotind că îmbuibarea şi beţia din toate zilele le este desfătare, mâncând în toate zilele fără saţ, îmbătându-se fără frică de Dumnezeu, având pântecele în loc de Dumnezeu, nici nu gândesc la viaţa ce o să fie, nici nu-şi aduc aminte de Scriptura care zice: Amar vouă, celor ce vă săturaţi acum, căci veţi flămânzi, şi celor ce vă îmbătaţi, că veţi înseta. Pentru că ei socotesc că sunt basme cele din Sfânta Scriptură şi petrec fără grijă, cu dansuri benchetuind şi în toate zilele, ca şi bogatul cel din Evanghelie, veselindu-se luminat.

Însă câţi dintr-înşii sunt milostivi şi înduraţi şi fac bine săracilor şi scăpătaţilor şi ajută pe cei ce le trebuie ajutor, aceia cu lesnire câştigă de la Dumnezeu iertare de păcatele lor şi trec vămile fără supărare pentru milostenia lor. Pentru că Scriptura zice: „Milostenia izbăveşte din moarte şi acoperă mulţime de păcate. Cei ce fac milostenie şi dreptate se vor îndestula de viaţă, iar cei ce nu se sârguiesc să-şi cureţe păcatele cu milosteniile, acelora nu le este cu putinţă să scape de aceste întrebări; căci îi răpesc aceia pe care i-ai văzut, întunecaţi la chip, boierii vămilor şi, muncindu-i cumplit, îi pogoară în chinurile iadului şi-i ţin în legături până la Înfricoşata Judecată a lui Hristos. Deci, nu ţi-ar fi fost cu putinţă să treci acestea, de n-ai fi câştigat răscumpărarea din dăruirile Cuviosului Vasile.

VAMA A CINCEA – A LENEVIRII Astfel vorbind, am ajuns la altă vamă, ce se cheamă a lenevirii, unde se cercetează toate zilele şi ceasurile cele petrecute în zadar şi se opresc cei ce mănâncă osteneli străine, iar ei nu vor să lucreze, precum şi cei care sunt plătiţi şi după datorie nu lucrează. Se mai cercetează acolo şi cei ce nu se îngrijesc de lauda lui Dumnezeu, se lenevesc în zile de praznic şi Duminicile să meargă în biserică la Utrenie, la Dumnezeiasca Liturghie şi la celelalte slujbe ale lui Dumnezeu. Trândăvia şi neîngrijirea se cercetează acolo şi fiecare mirean ori duhovnic cu de-amănuntul se întreabă de lenevire şi de nepurtarea de grijă pentru sufletul său. De aceea mulţi de acolo se duc în prăpastia iadului. Acolo şi eu fiind mult întrebată, nu mi-ar fi fost cu putinţă să mă eliberez de datoriile păcatului aceluia, de nu ar fi împlinit neajungerea mea dăruirea Cuviosului Vasile, prin care, răscumpărându-mă, m-am izbăvit cu darul lui Hristos

VAMA A ŞASEA – A FURTULUI Urcându-ne de acolo tot mai sus în văzduh am ajuns la vama furtului; vameşii-draci ai acelei vămi încearcă acolo cu de-amănuntul sufletele despre feluritele păcate ale mituirilor, răpirilor şi înşelătoriilor, pe ascuns sau pe faţă. La vama aceea se face foarte mare cercetare, sufletelor ce trec pe acolo, de au furat: oameni, fecioare, femei, copii, dobitoace, păsări, bani, lucruri, haine, alimente… de au înşelat pe alţii cu ceva, de şi-au însuşi avere străină cu jurăminte false, mincinoase şi cu viclenii sau de au găsit ceva şi n-au dat înapoi, ori au împrumutat bani, haine etc., şi nu le-au dat înapoi celui ce le-a făcut bine cu ele, sau cu diferite viclenii şi ponegriri au despuiat de pace și cinste pe aproapele, îndurerându-l până la sacrificiu şi în sfârşit, orice furtişag se cercetează acolo cu multă asprime şi amănunţime. La această vamă, deşi ne-am împiedicat puţin, am trecut, nedând mult acolo, pentru că nu s-au găsit în mine furtişaguri, afară de care se făcuseră în copilăria mea foarte puţine, şi acelea din necunoştinţă şi nepricepere, am trecut fără să dăm mult.

VAMA A ŞAPTEA – A IUBIRII DE ARGINT Trecând prin văzduh tot mai sus am ajuns la vama avariţiei, a iubirii de argint sau a zgârceniei. Acolo era mai multă negură şi ceaţă decât la celelalte vămi, prin care trecuserăm. Precum socotesc, acele duhuri rele îşi formează înnegurarea aceea din adâncul pământului, din care îşi fac locuinţele în înălţime, unde şed şi cercetează pe iubitorii de argint, pe zgârciţi şi pe mâncătorii sângelui aproapelui lor.

Însă, Milostivul Dumnezeu acoperindu-mă, în viaţa mea nu m-am îngrijit de multă avere, nici n-am fost iubitoare de argint şi de agonisit multe averi. Eu în viaţă mă îndestulam cu cele pe care mi le trimitea Domnul mulţumindu-mă. Deci, nu eram lacomă sau avară, ba încă, din cele ce aveam, împărţeam cu osârdie şi cu bucurie săracilor şi lipsiţilor de cele de trebuinţă. Pentru aceasta am trecut uşor şi repede prin vama aceasta.

VAMA A OPTA – A CAMETEI Mergând mai sus şi lăsând pe vameşii draci de la vama zgârceniei am ajuns la vama ce se cheamă a cametei şi a vicleşugului. Acolo se cercetează toţi cei care-şi dau argintul sau banii lor cu camătă, agonisindu-şi dobândă necurată, precum şi lacomii şi cei care ţin în casele lor lucruri străine, ca pe ale lor. Acolo întrebătorii vameşi m-au cercetat cu de-amănuntul de felurite părţi ale acestui păcat în faţa acelei înfricoşate privelişti mi-au apărut în minte cuvintele Dumnezeieştilor Scripturi: „De vei împrumuta bani fratelui tău sărac, din poporul Meu, să nu-l strâmtorezi şi să nu-i iei camătă… să nu dai cu camătă fratelui tău; nici argint, nici pâine, nici nimic din câte se obişnuiesc de cămătari a le da cu dobândă”. Neavând cu ce să mă învinuiască, mă acuzau numai de vicleşug, că am amăgit pe cineva şi am luat din ale lui; dar fiindcă n-au putut dovedi acestea temeinic, scrâşneau cu dinţii lor infernali asupra mea, înfricoşându-mă. Noi însă am plecat de acolo mai sus, mulţumind lui Dumnezeu.

VAMA A NOUA – A NEDREPTĂŢII Urcându-ne noi şi de acolo tot mai sus, am ajuns la vama nedreptăţilor şi a păcatelor strigătoare la cer: asuprirea săracilor, a văduvelor şi a orfanilor, oprirea plăţii slugilor şi a lucrătorilor; defăimarea părinţilor trupeşti şi duhovniceşti. Acolo se cercetează cu de-amănuntul toţi judecătorii cei nedrepţi care judecă pe plată, mită şi care părtinesc celor vinovaţi, iar pe cei nevinovaţi îi osândesc. Acolo se mai cercetează şi oprirea de plată a lucrătorilor pământului şi cei ce vând cu lipsă şi fac cumpene şi măsuri nedrepte cu care neguţătoresc, ca şi orice lucru făcut cu nedreptate se cercetează acolo. Atunci mi-au apărut înaintea ochilor sufleteşti, hotărârile Dumnezeieştilor Scripturi: „Cel ce face nedreptate îşi urăşte sufletul său… Nedrepţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu… Când judecaţi să nu căutaţi în faţa oamenilor, să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare, să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu este cel ce face dreptate…”. Iar noi, cu darul lui Hristos, am trecut şi de acea vamă, rară primejdie, dând ceva.

VAMA A ZECEA – A ZAVISTIEI Trecând şi de vama nedreptăţilor, am urcat tot mai sus, pe necunoscuta şi fioroasa cale a văzduhului şi am ajuns la altă vamă care se numeşte a zavistiei şi a duşmăniei. Acolo se cercetează toţi cei care s-au zavistuit unii pe alţii, vrăjmăşiile, urâciunea, neiubirea de fraţi şi de aproapele; cu feluritele răutăţi ce izvorăsc din aceste păcate ucigătoare de suflet Asemenea şi această vamă am trecut-o fără să mai dăm ceva, pentru că n-am zavistuit pe nimeni niciodată în viaţa mea. Și măcar că întrebau vameşii aceia despre ura de fraţi, neiubirea de aproapele, şi de felurite răutăţi ce izvorăsc din acestea, însă, cu îndurările Domnului nostru Iisus Hristos, în toate cercetările acelea m-au găsit nevinovată, fără numai mânia diavolilor celor ce scrâşneau asupra mea am văzut-o şi nu m-am temut de dânşii, ci ne-am dus mai sus, bucurându-ne.

VAMA A UNSPREZECEA – A MÂNDRIEI De acolo, călătorind noi tot mai în sus în văzduh am ajuns la vama mândriei şi a fiicelor ei: iscodirea, trufia, slava deşartă, lauda, iubirea de sine, obrăznicia, înălţarea cu mintea, pregetarea în facerea binelui, mărturisirea făţarnică, lepădarea de dreapta credinţă cu trecerea la eresuri şi superstiţii, voia slobodă, obişnuinţa în păcate, neascultarea de părinţii trupeşti şi sufleteşti în toate cele ce ei îi învaţă după Dumnezeu… unde, cu mândrie, duhurile rele cercetează sufletele. Acolo se cercetează cu dinadinsul dacă cineva n-a dat datorita cinste părinţilor, tatălui şi mamei, asemenea preoţilor şi celor mai bătrâni şi celor mai mari rânduiţi de Dumnezeu şi puşi întru stăpânire, şi de câte ori nu i-au ascultat pe dânşii și celelalte lucruri de mândrie şi cuvinte în deşert. Eu însă în viaţă fiind slujnică săracă şi neavând a mă mândri cu unele ca acestea, am trecut printre acei draci îngâmfaţi, dând ceva foarte puţin, deoarece am fost foarte smerită, cinstind pe părinţii trupeşti, dar mai ales pe părinţii mei duhovniceşti.

VAMA A DOUĂSPREZECEA – A MÂNIEI ŞI A IUŢIMII Urcându-ne de acolo tot mai sus pe treptele văzduhului, am ajuns la vama mâniei şi iuţimii. Arapii aceia mă cercetau aspru şi amănunţit despre feluritele laturi ale păcatului mâniei şi iuţimii. Acolo era o mulţime mare de draci, foarte sălbatici şi fioroşi, iar în fruntea lor era un boier drăcesc înfricoşător, care poruncea cu mânie şi iuţime celor din jurul său. Aceia fiind umflaţi de mânia, iuţimea şi răutatea lor, se muşcau unii pe alţii ca fiarele sălbatice şi neîmblânzite, tulburându-se şi ţipând groaznic, spăimântând totul din jurul lor. Ajungând noi în mijlocul lor, se repezeau asupra noastră cu feţele lor însângerate de mânie şi iuţime demonică, mă cercetau, punându-mi înainte toate păcatele mele făcute cu mânia şi iuţimea mea, cât am trăit pe pământ. Ori de câte ori m-am mâniat, iuţit, tulburat şi am ţipat la cineva cu cuget rău şi cu privire sălbatică. Chiar şi pentru cele din dragoste sfântă, vrând a-l atrage pe cineva din păcate şi a-l pune în bună rânduială, de m-am tulburat cu iuţime şi mânie asupra lui, ori de l-am amărât sau de l-am bătut, ori m-am pornit asupra cuiva cu mânie, ţinând în minte răutatea, am fugit amărâtă, ocărând şi îngrozind… Toate acestea mi le-au arătat pe rând, însă n-au dobândit ce doreau şi aşa am mers înainte bucurându-mă întru Domnul, acoperit fiind sufletul meu păcătos cu rugăciunile părintelui meu Vasile.

VAMA A TREISPREZECEA – A POMENIRII DE RĂU După acestea ne-au stat înainte vama pomenirii de rău, la care cu nemilostivire se întreabă cei ce ţin în inimile lor răutate asupra aproapelui şi cei ce răsplătesc rău pentru rău. De acolo cu multă mânie duhurile cele rele aruncă sufletele în tartar. Dar milostivirea Domnului şi acolo m-a acoperit, pentru că n-am ţinut răutate spre nimeni, nici n-am ţinut minte răul pentru supărările ce mi s-au făcut mie, şi mai ales n-aveam răutate asupra celor ce mă vrăjmăşeau şi după puterea mea arătam dragoste spre dânşii răsplătind răul cu binele. Şi cu nimic nu m-au găsit a fi datoare la vama aceea, de aceea se tânguiau diavolii că plecam liberă, din cumplitele lor mâini. Şi iarăşi ne-am dus mai departe, veselindu-mă întru Domnul.

Și am întrebat pe sfinții îngeri ce mă duceau, grăind: „Rogu-mă vouă, stăpânii mei, spuneți-mi de unde știu aceste înfricoșate stăpâniri ale văzduhului toate faptele cele rele ale tuturor oamenilor, care trăiesc în toată lumea, precum și pe ale mele, că nu numai pe cele făcute la arătare, ci și cele din taină le vădesc?”

Sfinții îngeri mi-au răspuns, zicând: „Tot creștinul de la Sfântul Botez primește de la Dumnezeu pe îngerul său păzitor, care, nevăzut păzind pe om, îl povătuiește ziua și noaptea spre tot lucrul bun, în tot timpul vieții lui, până la ceasul morții, și scrie toate lucrurile cele bune făcute de dânsul în viața aceasta, pentru care omul poate să câștige de la Domnul milă și veșnică răsplătire întru cereasca împărăție. Asemenea și întunecatul diavol, cel ce dorește ca pe tot neamul omenesc să-l tragă la a sa pierzare, pe unul din viclenele duhuri aproape îi pune. Acesta, în urma omului umblând, îi pândește lucrurile lui cele rele din tinerețe, la care îl și cheamă prin mesteșugirile sale, adică orice rău ar face omul.

Apoi, ducându-se la vămi, duce acolo păcatele omului, pe tot cuvântul scriindu-l la vama ce i se cuvine aceluia; și în acest chip sunt știute de boierii văzduhului toate păcatele tuturor oamenilor din toată lumea. Iar după ce sufletul se desparte de trup și la Ziditorul său se sârguiește a se sui întru cele cerești, atunci viclenii aceia îl opresc pe el, arătându-i în scris păcatele lui. De are sufletul mai multe fapte bune decât păcate, nu-l opresc, iar dacă vor afla întru el păcate mai multe, îl opresc la o vreme și-l închid în temnița nevederii de Dumnezeu și-l miluiesc după cât puterea lui Dumnezeu îi lasă pe dânșii să-l miluiască, până ce acel suflet cu rugăciuni și cu milosteniile celor de aproape ai săi primește răscumpărare.

Iar dacă vreun suflet s-ar arăta atât de păcătos și urât de Dumnezeu, încât să nu aibă nădejde de mântuire, ci veșnică pieire îl așteaptă, pe acela atunci îndată il pogoară întru adâncime. Al lor este Iocul cel gătit spre veșnica muncă și acolo îl ține până la a doua venire a Domnului, iar după aceea are să se muncească veșnic cu trupul împreună cu dânșii, în focul gheenei. Însă și aceasta s-o știi, că pe această cale se suie și primesc cercetare numai acei care sunt luminați cu credința în Hristos și cu Sfântul Botez, iar necredincioșii păgâni, slujitorii de idoli, saracinii și toți cei înstrăinați de Dumnezeu, aici nu vin, pentru că, încă fiind în trup, sunt îngropați în iad cu sufletele lor și când mor, îndată, fără cercetare, sufletele acelora le iau diavolii, ca pe o parte a lor, și-i duc jos în prăpastia gheenei”.

VAMA A PAISPREZECEA – A UCIDERII Acestea grăind către mine Sfinţii Îngeri, am intrat la vama uciderii. Acolo vameşii aceia cercetează cu de-amănuntul pe creştini de păcatele grele ale uciderilor şi mai ales uciderea de prunci în pântece, apoi tâlhăria, otrăvirea, uciderea fără voie, îndemnarea la ucidere, la sinucidere şi uciderea sufletească şi toată rana, toată lovirea, oriunde, pe spate sau peste cap, ori palmă peste obraz sau grumaz, sau lovirea din mânie, cu armă, cu lemn, cu piatră, toate acestea cu de-amănuntul se întreabă şi în cumpănă se pun. Ci noi şi acolo puţin dând, am trecut cu bine.

VAMA A CINSPREZECEA – A VRĂJITORIEI Am trecut la vama vrăjilor, a fermecătoriei, şoptirilor şi chemării diavolilor. Şi erau duhurile acelea asemenea cu jivinile cele cu patru picioare, cu scorpiile, cu şerpii, cu viperele şi cu broaştele şi straşnică şi urâtă era vederea acelora, dar acolo nimic nu s-a aliat la mine, cu darul Domnului meu, şi am trecut îndată, nedând nimic. Duhurile acelea mâniindu-se asupra mea ziceau: „Vei veni la locurile cele de desfrânare, vom vedea de vei scăpa de acolo”.

Pornindu-ne în sus, am întrebat pe Sfinţii Îngeri care mă duceau: Stăpânii mei, oare toţi creştinii trec pe la vămile acestea? Nu este oare cu putinţă vreunui om să treacă pe aici fără întrebare şi fără frica aceasta ce se face la vămi? Sfinţii Îngeri mi-au răspuns: „Nu este altă cale pentru sufletele credincioşilor celor ce se suie la cer toti trec pe aici; dar nu toți se cercetează precum tu; fără numai cei asemenea cu tine păcătoşi, care n-au făcut desăvârşit mărturisire a păcatelor, ruşinându-se şi tăinuindu înaintea părinţilor duhovnici faptele cele de ruşine. Pentru că dacă cineva cu adevărat și-ar mărturisi toate faptele sale cele rele, i-ar părea rău şi s-ar căi de relele cele făcute, apoi păcatele acelora nevăzut se şterg de dumnezeiasca milostivire. Şi când un suflet ca acela trece pe aici, întrebătorii aceştia din Vămile Văzduhului, deschizându-şi cărţile, nimic nu mai află scris într-însele asupra lui şi nu pot să-i facă nici o supărare, nici să-l îngrozească, şi se suie sufletul la scaunul Dumnezeirii, ca să se închine şi să se răsplătească cu fericirea veşnică în Cereasca Împărăţie.

Dacă tu ai fi făcut desăvârşită mărturisire de toate păcatele tale şi după dezlegare ai fi făcut pocăinţa din destul, n-ai fi suferit nişte groaznice şi înfricoşate cercări ca acestea la Vămile Văzduhului. Aceste cercetări le pătimesc acei care neguţătoresc spovedania, părăsindu-și duhovnicul lor şi mergând la altul, aceia care spun la un duhovnic unele păcate și la altul altele, fără de nevoie și fără de binecuvântarea celui dintâi şi mai iscusit. Cei care fac astfel ca să nu pară a fi prea păcătoşi înaintea duhovnicului lor bun, iscusit şi luminător, pentru a nu li se da canon greu, părându-li-se că dacă merg pe ascuns la altul şi mărturisindu-se, vor fi iertaţi, sunt nişte curvari sau preacurvari spirituali. Aceştia necurățindu-se de păcatele lor, nu vor avea cale liberă de trecut Vămile deci care n-au cu ce plăti, cad în adânc şi în muncile iadului. Însă ție ţi-a ajutat aceea, că de mult ai încetat a păcătui de moarte şi cu fapte bune ţi-ai petrecut ceilalţi ani ai vieţii tale; dar mai ales ţi-au ajutat rugăciunile Cuviosului Părinte Vasile, căruia i-ai slujit cu osârdie”.

VAMA A ŞAISPREZECEA – A DESFRÂNĂRII Astfel vorbind, am ajuns la vama desfrânării, la care se cercetează tot felul de desfrânări, şi nălucirea păcatului desfrânării cea cu mintea, şi zăbovirea gândului într-acel păcat, şi învoirea cu necuratele şi pătimaşele atingeri. Iar stăpânul vămii aceleia şedea pe scaunul său, îmbrăcat în haină necurată, cu spume de sânge stropită, cu care acela ca şi cu porfiră împărătească se împodobea şi mulţime de diavoli stăteau înaintea lui. Aceia, văzându-mă ajungând acolo, mult s-au mirat cum am ajuns până la dânşii şi, scoţându-mi scrise faptele cele desfrânate ale mele, mă mustrau, arătându-mi persoanele cu care am greşit în tinereţile mele şi vremea când am greşit, ori noaptea, ori ziua, şi locurile în care păcatul acela l-am făcut cu cineva şi nu aveam ce să răspund, fără numai tremuram de frică şi mă umpleam de ruşine.

Iar Sfinţii Îngeri grăiau pentru mine către diavoli: „S-a părăsit de lucrurile desfrânaţii de mulţi ani, şi de atunci în curăţie şi în înfrânare a petrecut pustniceşte”. Răspuns-au diavolii: „Şi noi ştim că de mult a părăsit păcatul, ci cu adevărat nu s-a mărturisit înaintea duhovnicescului ei părinte, nici n-a luat de la dânsul cuviincioasa poruncă spre pocăinţă de păcate, pentru aceasta este a noastră. Deci, ori lăsaţi-ne-o nouă şi vă duceţi, ori o răscumpăraţi cu fapte bune!” Şi puseră Sfinţii Îngeri multe din lucrurile mele, iar mai mult din darurile Cuviosului Vasile, şi abia m-am izbăvit de primejdia aceea cumplită şi ne-am dus.

VAMA A ŞAPTESPREZECEA – A PREADESFRÂNĂRII Apoi am ajuns la vama marii desfrânări, numită şi preadesfrânare sau adulter, unde se cercetează păcatele celor ce petrec în căsătorie, dar credinţa însoţirii unul cu altul nu o păzesc, nici nu-şi feresc patul lor curat, asemenea şi silirile la desfrânare. Aici se cercetează şi persoanele cele sfinţite şi dăruite lui Dumnezeu, ce şi-au făgăduit fecioria şi curăţia lui Hristos şi n-au păzit-o de căderile în desfrânare groaznică.

La acea vamă şi eu mult m-am arătat a fi datoare şi vădită am fost la o mare desfrânare. Şi acum necuratele duhuri şi nemilostivii cercetători voiau să mă răpească din mâinile Îngerilor şi să mă pogoare în fundul iadului. Iar Sfinţii Îngeri, certându-se mult cu dânşii şi toate ostenelile mele şi nevoinţele pe care le făcusem aducându-le după aceea la mijloc, abia m-au răscumpărat, nu atât cu ale mele fapte bune, pe care le-au pus acolo până la cea mai de pe urmă, cât mai ales din darurile Părintelui meu Vasile, din care, foarte mult scoţând, au pus în cumpănă împotriva fărădelegilor mele şi, luminându-mă, ne-am dus mai departe.

VAMA A OPTESPREZECEA – A SODOMIEI și A GOMORIEI Urcând, ne-am apropiat de vama marilor nelegiuiri, la care se cercetează păcatele desfrânării cele peste fire, bărbăteşti şi femeieşti, şi împreunarea cu diavolii şi cu animalele necuvântătoare, amestecările de sânge şi alte păcate mai necurate făcute în taină, pe care este ruşine a le şi pomeni. Mai marele vămii aceleia se vedea mai rău decât toţi diavolii cei înfricoşaţi, iar slugile lui era într-acel chip negrăit şi având nespusă mânie şi înfricoşare. Aceia, ieşind mai degrabă împotriva noastră ne-au împresurat: dar, cu mila Domnului, neaflând nimic în mine, au fugit cu ruşine, iar noi bucurându-ne, ne-am dus. Şi grăiau către mine Sfinţii Îngeri: „Ai văzut, Teodora, înfricoşatele vămi ale desfrânării. Deci, să ştii că mai nici un suflet nu le trece fără supărare, de vreme ce toată lumea zace în răutatea smintelilor şi toţi oamenii sunt iubitori de desfătări şi de desfrânare, iar gândul omului atârnă spre rele din tinereţile lui şi abia unii se feresc de necurăţiile desfrânării, dar puţini sunt cei ce-şi omoară poftele trupului. Deci puţini trec vămile acestea cu libertate şi cei mai mulţi, venind aici, îndată pier; pentru că diavolii cumpliţi ai păcatelor desfrânării răpesc sufletele celor desfrânaţi şi le trag în iad, cu amar muncindu-le. Şi se laudă boierii de la vama desfrânării, zicând: «Noi singuri mai mult decât cei de la celelalte vămi umplem gheena iadului». Iar tu, Teodora, să mulţumeşti lui Dumnezeu, că iată acum ai trecut acele cercări, cu rugăciunile Părintelui tău Vasile. Și de acum nu vei mai vedea rele, nici frică”.

VAMA A NOUĂSPREZECEA – A EREZIEI După aceasta am ajuns la vama ereziei, unde se cercetează falsele raţionamente asupra adevăratei Credinţe Ortodoxe, lepădarea de dreapta Credinţă Ortodoxă, hulirea, blasfemia… Acolo se întreabă gândurile nedrepte şi socotelile strâmbe faţă de Credinţa Creştinească, depărtările de drept măritoarea mărturisire a adevăratei credinţe, neîndeplinirea făgăduinţelor şi îndatoririlor creştineşti, îndoirea în credinţa, hulele asupra Sfinţeniei şi altele asemenea acestora.

În vremea minuţioaselor cercetări, pe care mi le făceau arapii infernali ai acestei vămi, mi-au apărut în minte luminoasele hotărâri Divine, însoţite de sfaturile apostoleşti şi părinteşti din Dumnezeieştile Scripturi şi din cărţile Bisericeşti: „Păziţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi îmbrăcaţi în piei de oi; iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După faptele lor îi veţi cunoaşte”. „Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu mă primiţi pe Mine. De va veni altul (Antihrist) în numele său, pe acele îl veţi primi”. „Mă tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit pe Eva cu vicleşugul său, aşa să se strice şi înţelegerile voastre de la credinţa în Hristos. Că de ar propovădui cel ce vine, pe un alt Iisus, pe care n-am propovăduit, sau de aţi lua alt duh, care n-aţi luat, sau altă Evanghelie, care n-aţi primit, bine l-aţi suferi (MT 7,15; Ioan 5,43; 2 Cor. 11,3-4).

Dar acea vamă am trecut-o fără ispitire, pentru că în viaţă având şi păzind dreapta Credinţă, nu m-am aflat vinovată. Şi aşa de acolo am mers înainte, apropiindu-ne de porţile cereşti.

VAMA A DOUĂZECEA – A ZGÂRCENIEI Apoi ne-au mai întâmpinat duhurile cele rele ale vămii cetei de pe urmă, care este a nemilostivirii, cruzimii şi a împietririi inimii. Întrebătorii vămii aceleia erau amarnic de iuţi şi stăpânul lor drăcesc era foarte cumplit, suflând cu nemilostivire şi mare iuţime, asemenea focului infernal. Acel boier drăcesc se mai arăta foarte uscat şi obosit, ca de o lungă şi mare boală, plângându-se singur de răutatea lui, gemând ca un bolnav de patima nemilostivirii. Acolo fără de milă se cercetează sufletele nemilostivilor. Şi de s-ar afla cineva de multe nevoinţe săvârşitor, de posturi şi de rugăciuni, şi dacă acela a păzit curăţia, de a avut înfrânarea trupului său, dar a fost neîndurat şi nemilostiv, închizându-şi milostivirile sale dinspre aproapele, acela de la acea vamă se duce în jos şi întru adâncul iadului se încuie şi nici nu câştigă milă în veci. Dar noi, cu darul lui Hristos, am trecut şi acea vamă fără primejdie, ajutându-mi pretutindeni rugăciunile Cuviosului Vasile, cel ce a dăruit multe din lucrurile sale bune pentru răscumpărarea mea.

VAMA DOUĂZECI ŞI UNA – A IDOLATRIZĂRII ȘI A CREDINŢELOR DEMONICE Trecând şi prin vama aceea, după multe cercetări şi groaznice înfricoşări, de acolo am suit mai sus pe calea văzduhului şi am ajuns, însoţită de Îngeri, la vama a 21-a, a slujirii de idoli sau a idolatriei şi a feluritelor credinţe deşarte, superstiţii satanice şi drăceşti, credinţe băbeşti, jocuri… Vameşii draci ai acelei vămi, cu şeful lor drăcesc, aveau chipurile lor asemenea idolilor neamurilor păgâne: asiatice, egiptene… prin care au înşelat sumedenie de lume în cursul vremurilor. Unii aveau cap de bou, ca baal, alţii cap de lup, alţii cap de crocodil şi alte chipuri de brezai, capre, turcă, şi de felurite jivini şi târâtoare, după chipul molilor din trecut şi de astăzi. Ei năvălesc asupra mea ca mulţimea haitelor de sălbăticiuni din toate părţile. Ei caută şi cercetează mult catastifele lor, dar neaflând nimic contra mea, am trecut îndată şi prin acea vamă, cu Darul şi cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, şi cu rugăciunile Cuviosului meu Părinte Vasile.

VAMA A DOUĂZECI ŞI DOUA – A SULEMENIRILOR Plecând mai departe am ajuns la vama acelora care se sulimenesc, fâcându-şi faţa albă şi rumenă, ca să se arate frumoase, şi să-i tragă pe tineri spre pofta curviilor, şi a acelora care se împodobesc cu feluri de podoabe şi cu flori, şi cu miresme se ung, şi dracii acelei vămi erau mârşavi şi foarte grozavi şi urâţi, arătându-se ca şi cum ar fi femei sulimenite, şi cu feluri de podoabe pe capetele lor, şi alţii cu mulţime de flori împodobiţi şi ieşea o mare putoare de la dânşii, şi alţii se arătau cu cutii, cu dresuri, cu păhăruţe pline de scârnăvii. Şi dacă m-au văzut, că sunt femeie au alergat asupra noastră urlând şi zbierând ca nişte fiare’ sălbatice, repezindu-se să mă răpească din mâinile Sfinţilor Îngeri, şi făcând chipuri curveşti şi măscăriciuni, şi cercându-mă foarte cu de-amănuntul, una câte una, de m-am sulimenit, şi m-am dus la biserică sulimenită şi în ce zi m-am sulimenit, şi de câte ori, sau de m-am spălat cu gând să mă fac mai albă, să plac celor ce mă vor vedea, sau de m-am uns cu niscaiva miresme şi unsori mirositoare, pentru pofta curviei, nelăsându-mă după cum m-a făcut Dumnezeu. Şi se mirau dracii cum am ajuns până la acea vamă, şi eu tremuram de frică şi fiind femeie săracă, n-am făcut, nici nu ştiu să mă fi dres vreodată şi la unele m-am aflat vinovată şi se repezeau dracii să mă răpească, din mâinile Sfinţilor Îngeri şi dând Sfinţii Îngeri din cele ce mi-a dăruit Sfântul Vasile, am scăpat şi de la această blestemată vamă, şi strigau dracii şi scrâşneau cu dinţii, şi se lăudau că vor umple iadul de femeile care se sulimenesc şi se împodobesc.

Și ducându-ne vorbeau sfinții îngeri între dânșii, vezi de la această vamă nu scapă nici una din femeile acelea care se sulimenesc şi se împodobesc ca să se arate frumoase, că le răpesc dracii de la această vamă şi le aruncă jos în iad, fiindcă ele socotesc că n-ar fi păcat, şi este mai mare decât curvia, că dă sminteală celor ce le vor vedea, şi răpesc pe tineri, asemânându-se dracilor.

VAMA A DOUĂZECI ŞI TREIA – A FUMATULUI Mergând înainte am ajuns la vama acea, unde sunt opriţi aceia, care fumează tutun sau trag tabac, şi erau draci păzitori ai acelei vămi, foarte grozavi şi plini de fum şi cu negură acoperiţi, şi toţi erau cu lulele şi cu tabachere şi slobozeau fum din nările lor ca dintr-un cuptor. Plini de iuţime infernală dracii aceia afumaţi, fumători, au alergat înaintea noastră şi văzându-mă că sunt femeie s-au dezamăgit.

Cercetându-mă cu de-amănuntul n-au aflat în mine păcatul acesta, pentru că eu nu fumasem, nici nu umblasem cu ţigări sau să fi greşit cu ceva. Dracii acelei vămi se lăudau tare, că vor umple iadul de acei ce fumează tutun sau trag tabac. Noi însă, cu darul lui Dumnezeu am trecut această vamă blestemată, nesupăraţi, fără să dăm ceva acelor vameşi.

La vederea vameşilor acelora ce suflau asupră-mi cu duhoarea puturosului fum de tutun, mi-am reamintit de învăţăturile Divine din Sfintele Scripturi: „Pentru ce cheltuiţi argintul vostru nu pentru hrană şi osteneala voastră nu pentru saţiu?” (Is. 55,2).

Şi ducându-ne, vorbeau Sfinţii Îngeri, că la această vamă se opresc toţi acei, care fumează tutun şi trag tabac, fiindcă toată lumea s-a dedat după această buruiană, după cum a zis şi Proorocul Isaia. De la această vamă se opresc şi se aruncă jos, în iad, toţi fumătorii şi fumătoarele, fiind de prisos şi netrebnică firii omeneşti, această rea obişnuire şi dare sau bir satanic al tutunului sau al tabacului!

VAMA A DOUĂZECI ŞI PATRA – A SIMONIEI Ducându-ne înainte am ajuns la vama simoniei. Acolo se cercetează arhiereii care iau plată pe cele sfinte, vânzând darul Duhului Sfânt pe bani. Dracii acelei vămi erau foarte fioroşi şi grozav de mari, ca nişte uriaşi. Feţele lor erau întunecate ca cerneala neagră, ca tăciunele, îngâmfaţi şi plini de mândrie. Ei se arătau îmbrăcaţi în odăjdii ca arhiereii, ţinând pungi cu bani în mâinile lor. Alţi draci se arătau că dau bani la cei îmbrăcaţi ca arhiereii. Dracii aceia se lăudau tare că vor umple iadul cu arhiereii care iau bani sau alte daruri pe hirotonii şi cu aceia care dau bani să se facă diaconi şi preoţi, fălindu-se că îi aruncă jos în iad, la un loc cu Simon Vrăjitorul (F. Ap. 8,18-24). La vederea fioroaselor chipuri infernale ale acelor vameşi, mi-am adus aminte de cuvintele Dumnezeieştilor Scripturi: „…Lepra lui Neeman să se lipească de tine în veci…” (4 Împ. 5). Ajungând noi la această vamă şi văzându-mă că sunt femeie, ne-au lăsat de am trecut fără supărare şi fără nici o dare.

Nicodim Măndiță, Vămile văzduhului

Distribuie