Cele mai frumoase cugetări despre moarte

● Să ne aducem aminte neîncetat de moarte, dacă este posibil. Astfel se naște în noi depărtarea de griji și de orice deșertăciune, păzirea minții, rugăciunea neîncetată, nepătimirea trupului și îndepărtare de păcat.

● „Există moarte chiar și în suflet, care din fire este nemuritor… De aceea și Domnul Hristos i-a numit morți pe cei care trăiesc în deșertăciunea acestei lumi… Domnul i-a numit morți pe cei care pe de o parte trăiesc trupește, dar pe de alta sunt morți sufletește… Despărțirea sufletului de Dumnezeu este moartea sufletului, și aceasta este adevărata moarte, cea sufletească”, ne spune Sfântul Grigorie Palama.

● „Această lume este ca o închisoare. Când trebuie omul să se bucure? Când intră în închisoare sau când este eliberat din ea…? Mie mi se pare… că atunci când iese din închisoare. Atunci trebuie să se bucure”, ne învață Sfântul Cosma Etolianul.

● „Oarnenii lumii sau lumești se feresc de amintirea morții, ca să nu renunțe la preferințele și la pofta pe care o au față de lucrurile pământești, căci dacă sunt lipiți de acestea le pare rău dacă urmează să le părăsească (să renunțe la ele)!” (accentuează Sfântul Nicodim Aghioritul)

● „Moartea este viața fără Hristos.’ (Sfântul
Ignatie Teoforul)

● „Cu cât omul se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, cu atât el se apropie mai mult de moarte. Pentru că viața este Dumnezeu, iar lipsa vieții este moartea”, ne învață Sfântul Vasile cel Mare.

● „Moartea nu este despărțirea sufletului de trup, ci despărțirea sufletului de Dumnezeu.” (Sfântul Chiril al Alexandriei)

● „Adevărata moarte se află în inimă; omul dinlăuntru este cel care este ucis, Așadar, cel care s-a mutat din moarte la viață, acesta trăiește cu adevărat veșnic și nu moare’ , ne spune Sfântul Macarie Egipteanul.

● „Cred că nu este corect ca sfârșitul vieții actuale să îl numim moarte. Ar trebui să spunem că este izbăvire de stricăciune, liniștea de după tulburare, împrăștierea întunericului, odihnă după eforturi și strădanii. Într-un cuvânt, moartea este ștergerea tuturor relelor”, ne spune cu siguranță Sfântul Maxim Mărturisitorul.

● Este bine ca întotdeauna să cugetăm atent Ia cuvintele Apostolului că: „mor în fiecare zi”, pentru că dacă noi trăim ca și cum am muri în fiecare zi, atunci nu vom păcătui.

● Când era pe punctul de a muri, Avva Arsenie cel Mare plângea. Frații i-au spus: „Părinte, și tu te temi? ” El le-a spus: „Cu adevărat vă spun că frica de acum pe care o simt niciodată nu s-a îndepărtat de mine de când am devenit monah”, și spunând aceasta a adormit în Domnul.

● Când Avva Sisoe cel Mare, diamantul pustiei, era în ultimele clipe ale vieții lui și în timp ce avea o descoperire dumnezeiască minunată, a spus:

– Vine Avva Antonie.

– Iată, ceata Apostolilor și a profeților.

– Cu cine vorbești, părinte?

– Sfinții îngeri vor să mă ia, și eu îi rog să mă mai lase, să mă pocăiesc, a spus el lăcrimând.

– Tu nu ai nevoie de alt timp de pocăință, i-au spus ei, pentru că te-ai pocăit în întreaga ta viață.

– Fraților, nu știu să fi pus deja vreun început de pocăință.

Apoi fața lui a strălucit ca soarele, zicând: „Domnul meu și Dumnezeul meu, slavă Ție!”, și a murit.

● Valoarea vieții o cunoaște cu adevărat numai cel care se gândește permanent la veșnicie.

● De când creștinii au încetat să se mai gândească la lumea cealaltă au încetat să mai fie folositori acestei lumi.

● Amintirea morții și frica de Dumnezeu ne vor duce în Rai. „Să avem moartea în fața ochilor noștri, și mintea să o avem în inimă”, ne sfătuiește isihastul părinte Cleopa Ilie din România. Același părinte ne spune că: „moartea vine ca un control neașteptat al unei comisii de control și majoritatea dintre noi nu avem registrele proprii în regulă.”

● Pururea pomenitul și înflăcăratul Sfântul Ieromonah Papulakos spunea: „Fiecare dintre noi are trei prieteni în viața sa și se jertfește pentru ei. Primul este averea noastră, al doilea este familia noastră și rudele noastre, iar al treilea sunt faptele iubirii (creștine). Însă când vom pleca din lumea aceasta și ne vom prezenta la instanța Dreptului Judecător, pe de o parte primul nostru prieten, averea noastră, va rămâne rece, nemișcată, la locul ei, indiferentă față de soarta noastră. Al doilea prieten, care este reprezentat de rudele și de prietenii noștri, desigur va fi tulburat, va veni la mormântul nostru, însă neputând să treacă dincolo de el, va pleca și ne va uita repede. Și va rămâne al treilea prieten, desigur dacă avem un asemenea prieten, care este reprezentat de faptele iubirii. Acesta va veni împreună cu noi la judecată și va pleda în favoarea noastră.”

● Biserica noastră Ortodoxă cântă în cadrul slujbei înmormântării și următoarele învățături înțelepte și demne de luat aminte: „Deșertăciuni sunt toate cele omenești. Câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăția, nu ne însoțește mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier…”

„Să aflu și eu calea prin pocăință; eu sunt oaia cea pierdută; cheamă-mă, Mântuitorule, și mă mântuiește.”

„Fericită este calea în care mergi astăzi, suflete, că s-a gătit ție loc de odihnă.”

● Viața nu se termină la mormânt, ci de acolo începe.

● Este un lucru cunoscut și mai mult decât sigur pentru noi toți că vom muri, poate chiar în clipa următoare, poate mâine sau poimâine. Este necunoscut nouă când vom muri, însă este foarte sigur că fiecare bătaie a inimii noastre este și un pas spre mormânt.

● Este nevoie de o pregătire permanentă pentru a fi întotdeauna gata de moarte, adică noi să o așteptăm și să ne familiarizăm cu ea, pentru că ea constituie poarta spre veșnicie, fiind de ajuns să murim pocăiți (în stare de pocăință), cu un sfârșit creștinesc al vieții noastre. Tot ceea ce ni se pare împărătesc aici, acolo (în veșnicie) este doar un început de zori de zi. Primii creștini numeau foarte bine ziua morții lor drept ziua lor de naștere.

● Este bine să cugetăm dimineața la faptul că este posibil până seara să nu mai fim în această viață, iar seara așa să spunem: probabil că nu vom mai apuca zorii zilei următoare.

De aceea, după ce vom înțelege că este scurtă trecerea vieții noastre pe pământ, să o trăim în pocăință și în ferire de păcat, așa cum se cuvine.

● Să punem în valoare timpul foarte prețios al vieții noastre trecătoare pe pământ, lucrând cu sârguință faptele mântuirii noastre și apoi… Dumnezeu să ne ajute.

● Cercetarea problemei morții este cea mai frumoasă lecție a vieții noastre. Cu ce îți este de folos să le știi pe toate și să ignori moartea și viața viitoare?

● Avva Evagrie spunea: „Nu uita niciodată de ieșirea ta din lumea cea pământească, și sufletul tău nu va greși.”

● Cel care reușește să își spună lui însuși în fiecare zi: astăzi este ultima zi a vieții mele, niciodată nu va păcătui de voie în fața lui Dumnezeu.

● Moartea, judecata și veșnicia, ca trei paznici ne păstrează pe calea credinței și a virtuții, și să nu uităm ultimele cuvinte ale Simbolului de Credință (Crezul): Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie, pentru ca să luăm din acestea putere și nădejde.

● „Credință înseamnă a muri cineva de dragul lui Hristos și al poruncilor Lui și a crede că moartea aceasta duce la viață”, ne învață Sfântul Simeon Noul Teolog.

Și atunci când va ajunge în pragul morții, credinciosul nu este stăpânit de agonie și de frică, ci, dimpotrivă, se bucură, pentru că știe că sufletul lui nemuritor va părăsi trupul lui cel neputincios și va zbura liber întru bucuria veșniciei și se va bucura veșnic alături de Creatorul lui.

din cartea: Relaități pe care nu trebuie să le uităm