Patru legi sunt după care Dumnezeu va judeca tot pământul. Nu una, ci patru. Și nimeni nu poate scăpa de urgia și dreptatea lui Dumnezeu.

Am zis câteva cuvinte despre moarte. Acum voi zice câteva cuvinte despre conștiință, că cine își păzește conștiința sa curată, negreșit moartea îl găsește fericit și pregătit. Conștiința este judecătorul cel drept pe care l-a pus Dumnezeu înlăuntrul nostru.

Conștiința nu poate fi reflexia materiei în veacul veacului. Ea este glasul lui Dumnezeu în om și ea pururea îl mustră, când greșește: „Omule, de ce ai făcut asta?”

Această lege a firii o au și chinezii, o au și creștinii, o au și budiștii și brahmanii și mahomedanii. Este legea cea dintâi pe care a pus-o Dumnezeu în inima omului de la creație, după care s-a condus lumea până la Legea cea scrisă. M-a întrebat un avocat necredincios:

– Părinte, eu nu mă împac cu judecata de apoi!

– Dar de ce nu te împaci, frate? Cum așa?

– Cum, părinte, o să mă judece Hristos, dacă eu aș fi chinez sau de alt neam, care n-am auzit de Hristos? Cei de acolo nu au auzit de Hristos. Oare Dumnezeu pedepsește cu nedreptate? El este drept. Cum o să mă judece și o să mă pedepsească, dacă eu nici nu am auzit de Evanghelia lui Hristos?

– Stai oleacă! Dumneata știi să învârți actele acolo, să faci procese verbale sau ce faci dumneata. Scriptura însă nu o cunoști. Ești un raționalist, desfaci firul în 40 și te prăpădești cu totul, umblând de capul tău.

Patru legi sunt după care Dumnezeu va judeca tot pământul. Nu una, ci patru. Și nimeni nu poate scăpa de urgia și dreptatea lui Dumnezeu, fie chinez, fie brahman, fie budist, fie creștin, fie mahomedan, fie evreu, pentru că Dumnezeu este drept, cum zice apostolul: Dumnezeu este drept și tot omul mincinos.

Dumnezeu, deoarece este drept, a pus legile acestea, ca pe toți să-i judece după dreptate. Auzi? Patru legi.

Legea cea dintâi este legea firii sau legea conștiinței. Prin această lege a mustrat Dumnezeu pe Cain, când a omorât pe fratele său Abel. Că auzi ce spune Scriptura: „Atât este mustrat de conștiință că a căzut în deznădejde și a strigat așa: Mai mare este greșeala mea, decât a mi se ierta mie.

A căzut în deznădejde că a ucis pe fratele său Abel, păstorul; că Dumnezeu i-a primit aceluia jertfa și el l-a zavistuit și, ieșind la câmp, l-a omorât.

Legea conștiinței îi spunea: „Ce-ai făcut? Ai omorât pe fratele tău!” Aude pe Dumnezeu:

– Cain, unde-i fratele tău?

Dar el, în loc să zică: „Doamne, am greșit”, a zis:

– Dar ce, eu am păzit pe fratele meu?

Și i-a zis Dumnezeu:

– Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ. Pentru că ai făcut aceasta, cu toate pedepsele te voi pedepsi pe tine și cine te va omorî pe tine de șaptezeci de ori câte șapte se va pedepsi…

Și a trăit Cain peste o mie de ani, cum scrie în Hronograful lui Chedrinos, și nimeni nu-l omora, că se temea de pedeapsa care era pusă de Dumnezeu asupra lui. Care au fost cele șapte pedepse ale lui Cain, pentru că a ucis pe fratele său, Abel?

Mai întâi a fost deznădejdea, apoi tremurarea, apoi plânsul, că plângea gemând pe pământ apoi frica, căci fugea dintr-un loc în altul, de teama că-l vede Dumnezeu; apoi blestemarea pământului să nu-și dea roadele sale și celelalte, cum scrie în Sfânta Scriptură la Facere, capitolul IV.

Orice om de pe pământ, când face rău, este mustrat de conștiința sa, care îi spune: „De ce ai făcut rău?” Aceasta este legea cea dintâi dată de Dumnezeu omului, numită și legea conștiinței sau legea firii.

A doua lege, care stă în fața noastră veșnic, cum arată Sfântul Grigorie de Nyssa și care ca o trâmbiță din înaltul cerului răsună pururea și ne arată pe Dumnezeu, este legea zidirii.

Cine a făcut cerul, pământul și toate câte sunt? Luna, ierburile, florile, peștii, mările, râurile, pietrele, copacii, munții, toate viețuitoarele de pe uscat, din apă și din aer? Cine le-a făcut, fraților? Cine a făcut ceasul universului care merge cu atâta precizie și uimire, încât nimeni nu-l poate imita? Nimeni altul decât Bunul Dumnezeu! Centrul de îndrumare al acestei lumi este Ziditorul ei, Dumnezeu, Care a pus rânduială în toate.

Această lege a zidirilor este ceea ce spune proorocul David: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria. Cum? Prin așezarea lor sferică și prin imensa lor depărtare; prin spațiu interstelar, care are miliarde de ani călătoria luminii, prin mișcarea astrelor cerești, a zodiacului și a planetelor cu atâta măsură și precizie, încât uimește mintea celor mai mari astronomi din lume.

Ce-a zis Isaac Newton, mare fizician englez, care treizeci de ani a fost ateu și la urmă a descoperit „Legea gravitației universale” și a văzut că fiecare planetă o atrage pe cea mai mică și nu o lasă să se depărteze, nici să se sfărâme sau să meargă în neregulă în lumea astrelor cerești? A pus aparatele pe masă și a zis: Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale, și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!

Vezi? El, aflând știința din afară, a venit la frica de Dumnezeu, cunoscând minunile cele mari din lumea astrelor. Ce-a zis Kepler, Isaac Newton și ceilalți, văzând ei zidirea lui Dumnezeu că nu-i singură, că are un centru de îndrumare și o precizie care uimește toată mintea?

Din secretele naturii însă nu s-a scos nici unu la miliard. Că înțelepciunea lui Dumnezeu n-are margini și nici nu va avea în veacul veacului, pentru că nemărginită este înțelepciunea Creatorului.

Deci a doua lege care ne stă tuturor în față este Legea zidirilor sau a creației. Că prin contemplația naturală în duh, noi ne suim de la rațiunile lucrurilor la Ziditorul lor.

Dacă vezi corabia, trebuie să te gândești că a fost un meșter care a făcut-o; dacă vezi o haină bună pe un om, trebuie să știi că a fost bun și croitorul. Dacă vezi un palat, o clădire arhitectonică frumoasă, să știi că a fost un arhitect deștept. Dacă vezi un ceas, negreșit este un ceasornicar priceput care l-a făcut. Orice altceva vezi, nu poți zice că s-au făcut singure.

Deci toate acestea ne arată că este un Făcător și, dacă este, trebuie să ne temem și să ascultăm de El, ca să nu ne pedepsească după dreptate.

A treia lege este Legea scrisă, dată de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, adică cele zece porunci și tot Vechiul Testament, după care va fi judecat poporul ales, adică evreii.

A patra și ultima este Legea Darului, Legea desăvârșirii, Legea dragostei lui Iisus Hristos, adică Sfânta Evanghelie. După această lege dumnezeiască vor fi judecați toți creștinii, botezați în numele Preasfintei Treimi.

Cea dintâi a fost legea firii, care rămâne generală pentru toate popoarele până la sfârșitul lumii. Cea de-a doua, legea zidirilor, este la fel se vor judeca toate popoarele lumii, afară de creștini și de evrei. După Legea scrisă, adică după Vechiul Testament, se vor judeca evreii. Iar după Legea Darului și după Evanghelie vom fi judecați noi creștinii, fiindcă legea noastră este mai desăvârșită decât toate celelalte legi. Iar dacă o călcăm, mai mare păcat avem și mai mare muncă vom avea decât ei, care n-au cunoscut Evanghelia.

Așadar, ne-a pus Dumnezeu asemenea avocat. Să nu ne înșelăm, fraților, și să zicem că Dumnezeu nu știe ce facem fiecare. Nici nu vei putea să spui că nu ai păcat, pentru că n-ai știut, că ai fost chinez sau turc sau ateu.

Păgân dacă ai fost, dar conștiință ai avut și după acea lege te va judeca. Zidirea ai văzut-o. Nu ți-ai pus niciodată întrebarea cine a făcut cerul, soarele, pământul și toate, ca după aceea să te gândești și să te temi de Dumnezeu, Care a făcut toate? Amin.

Arhim. Cleopa Ilie, Ne vorbește părintele Cleopa, vol. 2