Păcatele și fărădelegile pe care le facem, sunt multe și de multe feluri; și toate se cuprind în aceste șapte, adică: mândria, iubirea de argint, curvia, mânia, lăcomia pântecelui, zavistia și lenea, care se numesc de moarte, căci sunt capete, rădăcini și temelii din care ies celelalte și omoară sufletul nostru. Cu aceste șapte, ne dau război, trei vrăjmași mari și de moarte: trupul, lumea și diavolul. Trupul ne îndeamnă, ne silește și ne trage aruncându-ne în curvie, lăcomia pântecelui și în lene. Lumea ne trage spre iubirea de argint și pofta nesăturată a lucrurilor celor pământești. Și diavolul ne împinge la mândrie, la mânie și la zavistie. Diavolul, măcar că este pricină la toate fărădelegile, încă mai mult se nevoiește să ne arunce în mândrie, ca să ne facem lui imitatori și următori.
Sunt încă și alte șase fărădelegi, care sunt și acestea de moarte, și se nasc din acele șapte de mai sus, însă nu sunt mai mici decât acelea și încă unele din acestea sunt și mai grele, după cum vom vedea mai departe.
Cea dintâi și mai grea decât toate si mai urâtă este acea blestemată hulă, pe care altul nimeni nu a arătat-o în lume, numai aflătorul răutății, diavolul, știind că este mai rea fărădelege decât curviile, uciderile și decât orice altă desfrânare și necurăție și că numai aceasta ajunge omului ca să se muncească fără de milă. Hulitorul cu adevărat se numește vrăjmașul Domnului, pentru că de ar putea să aibă în acel ceas ce se mânie pe Dumnezeu în mâinile lui, sau pe sfântul ce-l hulește nepriceputul, negreșit că l-ar ucide, îndemnându-se de duhul care-l întărâtă în inima lui, diavolul. De aceea zice Augustin: „că mai mult păcătuiesc câți defaimă pe Hristos acum când împărățește în cer, decât cei ce I-au răstignit când era trupește pe pământ„. Aceasta este atât de grea fărădelege, și atât este urâtă de Cel Prea Bun, încât nu numai după moarte pedepsește cu muncile fără de sfârșit ale iadului pe hulitor, dar și în viața aceasta îl pedepsește foarte greu.
Acestea toate sunt hule și chip de grai ce vorbesc acei ticăloși osândiți la muncă, cărora vor fi părtași și împreună moștenitori, câți vorbesc de acum fiindcă zic multe și felurite cuvinte hulitoare. Dacă însă te temi, nu te număra împreună cu aceia, ci te smerește pe sine, și pleacă-ți capul tău la toate primejdiile ce-ți trimite Domnul și le primește din mâna dumnezeiască întocmai ca un leac doctoricesc și băutură gătită de un prea iscusit și prea înțelept doctor, spre ajutorul tău și crede fără îndoială, căci cu dreptate și înțelepciune multă, ți le trimite, spre folosul tău sufletesc. Pentru că tot una este să zici, că Dumnezeu face vreun lucru nedrept, ca și cum ai zice că nu este Dumnezeu.
Dacă zici că primejdia este mare și iuțimea necazului te face să zici cuvinte hulitoare, socotește cu cunoștință, căci nu le ușurezi de fel cu mânia, ci mai vârtos le adaugi cu nerăbdarea ta. Și de vrei să ți se pară mici, pune-le alături cu aceste patru, adică: cu darurile și binefacerile ce ai luat de la Dumnezeu; cu fărădelegile ce ai făcut asupră-i; cu pedepsele iadului care pentru acestea ți se cuvin și cu slava Raiului ce te așteaptă, de vei mulțumi lui Dumnezeu pentru acestea. Și dacă fiecare din aceste patru le cumpănești și le cântăresti, toate necazurile care pot să ți se întâmple, ți se vor părea foarte puține și prea mici. Cu atât mai mult de le vei cumpăni cu cele patru?
Al doilea păcat, care se apropie de hulă, este jurământul strâmb, adică să te juri mincinos pe numele lui Dumnezeu, sau pe al Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, sau pe Cruce, sau pe alți Sfinți. Fiindcă acest păcat este împotriva lui Dumnezeu. Și astfel este firește, mai greu decât oricare altul ce se va face asupra aproapelui. Și orice jurământ strâmb este păcat de moarte, ca ocară măririi Dumnezeiești.
Al treilea este furtișagul, adică să ții lucru străin, al altuia în mâinile tale, fără de voia stăpânului. Câtă vreme îl ții așa, te afli în păcat de moarte, și nu este destul de a gândi ca să-l întorci cu vremea cum fac unii fără de minte, gândind că nu este păcat; ci trebuie să-l dai îndată și paguba ce ai pricinuit aceluia de la care l-ai luat câtă vreme l-ai ținut, adică: de va fi fost stătător să-i întorci tot venitul pe care-l aveai de la el și tot folosul. Iar dacă nu ai putere să le dai, din pricina multei tale săracii, atunci nu ești dator nici la una, nici la alta, căci nu poruncește Domnul lucruri peste putință. Trebuie numai, adevărat să te rogi și să faci rugăminte către Domnul pentru sufletul aceluia al cui era lucrul, ca și când ți l-ar fi dăruit cu toată voia, după cum sunt datori și toți săracii să se roage pentru cei ce-i miluesc pe ei, ca să nu se arate nemulțumitori către făcătorii lor de bine.
Al patrulea păcat, este să calci vreuna din poruncile Bisericii și Canoanele sfinților Apostoli și ale Sfinților Părinți, care și dator ești să le păzești neclintite. Adică, să te duci în toate Duminicile, la Praznicele Domnului, și la alte sărbători ale Sfinților mari, la slujba bisericii, la vecernie, la utrenie și la Liturghie. Să te mărturisești și să te împărtășești măcar de trei ori într-un an, — să postești zilele cele de post, nu numai posturile, ci și toate Miercurile și Vinerile de peste tot anul, afară de cele douăsprezece zile de la Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos până la Botez; săptămâna ce se zice a harților, a brânzei, a Paștilor și a Duminicii Mari, adică a Cincizecimii, în care este la toate dezlegare. Iar în celelalte din tot anul nu este iertat, ci numai de s-ar întâmpla sărbătoarea vreunui sfânt, și atunci dezlegăm numai la untdelemn și vin. Iar pește mâncăm în praznicele Împărătești și ale Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și la Sfinții Apostoli Petru și Pavel (29 Iunie).
Numai în aceste praznice se face dezlegare de pește, după Dumnezeiasca slujbă, iar nu de cu seară, că atunci nu este iertat, de vreme ce încă nu s-a săvârșit sărbătoarea. Și să nu socotești că este puțină greșeală aceasta, să mănânce cineva pește în zilele de post. În pravila Sfinților Apostoli scris este așa la Canonul 69: „Oricine nu postește toată sfânta Patruzecime, postul Paștelui și toate Miercurile și Vinerile de peste an, — afară de boală, — preotului să i se ia darul, iar mireanul să se afurisească”.
Iar Patriarhul Constantinopolului, Nichifor, în Canonul al VIII-Iea, zice acestea: „Oricare preot ce nu postește Miercurile și Vinerile de peste tot anul, nu trebuie nimeni să se împărtășească de la el.” Iar marele Atanasie zice: Cel ce nu postește Miercurea și Vinerea, împreună răstignește pe Domnul cu Jidovii, — pentru că Miercuri s-a vândut și Vineri s-a răstignit. Deci să nu cuteze nimeni să dezlege postul nicidecum, ca să nu cadă în afurisenie. Aceasta zicem pentru cei sănătoși cu trupul; iar bolnavii, pruncii și cei prea bătrâni, și femeile când vor naște, și alții ce vor avea pricină binecuvântată, n-au păcat de vor mânca numai untdelemn și vin; — iar bolnavii și pește.
Și pentru sfânta Liturghie, să știi lămurit că nu-i destul să stai la biserică numai cu trupul, ci și cu mintea și cu tot sufletul și cu evlavie multă. Să nu grăiești cu nimeni, ci să iei aminte cu frică și cu cutremur mult, având mintea pironită pururea la prea curatele și Dumnezeieștile Taine, care se săvârșesc la sfințitul Altar. Vai, celor fără de minte care vorbesc și grăiesc necuviințe în biserica Domnului, tulburând slujba. Și mai ales unii lipsiți de evlavie care cântă și joacă la sărbătorile Sfinților, și nu simt, nebunii și orbii, fărădelegea lor. O, necucernicilor și nelegiuiților, și următori diavolilor și poftelor lor! Ce mulțumire o să aibă Sfântul acela, că-i duceți o făclie sau altă făgăduință, apoi, nu numai că nu stați la sfânta slujbă precum sunteți datori, ci jucați afară? Creștinii cei evlavioși împreună cu preoții să cânte în biserică slăvind pe Domnul, și voi cei fără de minte, să serbați din afară pe diavoli, și să-i bucurați cu dansuri și cântece și cu alte fapte elinești, cum făceau închinătorii de idoli în zilele cele vechi? Creștini să vă numească cineva pe voi? Mințiți, pentru că faptul vostru este elinesc și netrebnic, iar nu creștinesc. Mai bine ar fi de ați ședea la casele voastre, decât să nădăjduiți că ați mers spre slava Sfântului aceluia, ca să-l aveți ajutor sufletului vostru. Să nu socotiți, fraților întru Hristos, că este puțin păcat, să nu mergeți la biserică, la sfințita Liturghie și la sărbători. Foarte greu păcat este acesta, și vă păziți cu luare aminte; părăsiți această obișnuință drăcească și nu vă leneviți de slujba voastră. Mai bine să te păgubești de o sumă de bani, decât să te lipsești de sfânta slujbă; căci orice slujbă trupească se face în zi de sărbătoare, se afurisește.
Vai celor ce vând și cumpără Duminicile și în celelalte Praznice! În acest chip am văzut la Moreea și în alte țări, unde cei fără de minte nu fac slujba Duminica, ci fac târguri. Dar vai lor, căci greu vor fi pedepsiți pentru că dacă vei cumpăra ceva de mâncare pentru hrana vieții tale, nu este păcat. Iar dobitoace, haine și altele ca acestea, nu este iertat să se vândă în praznicele cele stăpânești. Să știți și aceasta: câți au slugi și fii, sunt datori cu sârguință și cu toată grija să-i trimită la biserică în sărbători, după cum am zis mai sus și de nu o vor face vor da seama pentru ei în ziua Judecății.
Al cincilea păcat, este clevetirea și vorbirea de rău, cu care rușinezi și defaimi pe aproapele și-l vădești ca om rău și viclean, și-i faci multă pagubă și primejdie, fiindcă îi iei cinstea și faima lui, care o au toți mai scumpă decât orice lucru al lor, iar unii mai mult decât însăși viața lor. Aceasta este de multe ori păcat de moarte, când grăirea de rău se face pentru o însemnată pricină și împotriva unui om trebuincios care era în mare cinste. O, cum de cutează unii obraznici și grăiesc de rău pe aproapele, despre lucruri pe care nu le-au văzut cu ochii lor și le publică, si-l vădesc ca fur, sau curvar, sau ucigaș și altele ascunse, neștiind adevărat? O, nebuni si nepricepuți! Ce fel de muncă socotiți să afle sufletul vostru ticălos, pentru acest păcat? Aceasta vă este dragostea cea către aproapele? Nu zice Domnul: „Nu judecați și nu veti fi judecați!?”. Și sunteți datori pentru această mântuitoare poruncă, de veți vedea în ceasul acela pe cineva săvârșind păcatul, să-l acoperiți cât veți putea, ca să se acopere și ale voastre păcate și ca să nu fiți judecați în ziua Judecății. Iar voi, nesocotiților, fără să-l vedeți, — îl batjocoriți și îl vădiți? Datori sunteți să-i întoarceți cinstea, adică să mărturisiți înaintea mulțimii că minciuni ați spus despre el din răutatea voastră; iar dacă nu veți face așa, nu trebuie să vă ierte duhovnicul. Fiindcă păcatele care nu sunt cu putință să se întoarcă înapoi, adică: uciderile, curviile și altele ca acestea, prin îngăduință se iartă cu canon foarte greu, și pocăința ce se cuvine. Iar câte sunt cu putință să se îndrepte și să ajungă ca și cum n-ar fi, precum: eresul, furtișagul, clevetirea și altele ca acestea, nu trebuie să Ie ierte nimeni după sfintele Canoane ale sfinților Părinți, de nu vei întoarce furtișagul sau cinstea aceluia pe care l-ai defăimat, și să lași eresul.
AI șaselea și cel mai de pe urmă păcat este minciuna. Când este pentru puțin lucru, precum gluma, nu este grea fărădelege; iar când se întâmplă pentru o însemnată pricină care să aducă pagube și vătămare multă aproapelui, este păcat mare. Si ești dator, tu care ai fost pricina la aceasta, să-i plătești toată paguba ce a luat prin tine. Dacă zicând tu o minciună unui om, l-ai păgubit de atâția galbeni sau altă primejdie a pătimit, ești dator s-o plătești întreagă, dacă voiești să iei de la Domnul iertare.
Acestea sunt, fratele meu, cele mai grele fărădelegi după cele șapte păcate de moarte. Dintre acestea se nasc și altele de multe feluri, de care trebuie să fugim cu multă luare aminte pentru că omoară sufletul nostru și-l duce la pieire.
din cartea: Mântuirea păcătoșilor
[…] mulțumesc Ție, Doamne, că acum, chiar dacă târziu, am conștientizat păcatul de moarte pe care l-am făcut, prin scoaterea din pântece a pruncului, cu voia mea. S-a deschis în inima […]