Chiar de ai avea vise de la Dumnezeu, să nu crezi

Dacă vreodată vom crede că avem vise de la Dumnezeu să ne punem un semn de întrebare și să le cercetăm mai minuțios dacă într-adevăr ceea ce credem este și adevărat. Diavolul foarte ușor ne poate înșela prin vise iar de multe ori ne face să credem că acele vise sunt de la Dumnezeu.

Visele de la Dumnezeu sunt foarte rare în viața omului. Dar visul de la Dumnezeu este diferit de cel de la draci. Altfel de urme lasă în suflet un vis de la draci și altfel de urme lasă în suflet un vis de la Dumnezeu.

Un vis de la Dumnezeu e când (de exemplu) te-ai trezit că vorbeai cu cineva noaptea într-o câmpie înflorită sau într-o curte, într-o grădină frumoasă sau într-un oraș străin, și îți spunea lucruri mari și inima ta se aprindea, cum zice apostolul Cleopa — nu era inima noastră arzând? — când vorbea cu Mântuitorul. Măcar că nu-L cunoștea, dar inima simțea. Și te-ai trezit din visul acela cu lacrimi curgând pe obraz și arde inima ta ca să se mai prelungească bucuria visului. Și cugeți: „Măi, dacă aș mai fi acolo cu acela”. Ai vrea să se mai prelungească visul, să mai vezi pe acela. Și nu îți mai apare acela, dar el lasă în suflet umilință, dragoste mare de Dumnezeu și dragoste de martiriu. Și știi ce zici? „Aș vrea să mor acum pentru Hristos, numai să fiu acolo unde eram cu acela mai înainte”. Aceste visuri, care te trezesc cu hotărâre mare de a sluji lui Dumnezeu și cu inimă rănită de dragostea locului aceluia sfânt unde ai stat cu acela de vorbă, toate sunt de la Dumnezeu.

Visul de la Dumnezeu are semnele acestea: te trezești în lacrimi, cu umilință, cu mare dragoste de Dumnezeu și cu hotărârea de a-I sluji Lui, și cu mare dorință de a mai vedea acea față care te-a mângâiat. Nu o mai vezi, dar acelea sunt vise care lasă urme dumnezeiești: dragoste de Dumnezeu în sufletul tău, umilință și hotărâre de a-I sluji lui Dumnezeu.

Dar Sfinții Părinți spun așa: dacă n-ai vrea să crezi în acestea, e păcat? Nu-i păcat. Să-ți dau o pildă, zice Sfântul Diadoh al Foticeii. Un boier mare, care are curți, are palate, are moșii, are un slujitor foarte credincios, pe care l-a crescut el de mic și are încredere în el mai mare decât în copiii lui. Și are de plecat undeva într-o țară străină sau în depărtare și cheamă sluga aceea și-i spune: „Măi Ioane, sau cum îl cheamă, îți las cheile de la caseta cu bani, îți las cheile de la hambar, îți las cheile de la curte, îți las cheile de la cameră, de la sufragerie, de la tot. Fii atent, leagă un câine la poartă, păzește-te și să nu dai drumul la nimeni în timpul nopții. Și chiar ziua dacă voi veni, să te uiți bine la mine dacă sunt eu”.

Și acela, slujitor credincios, e sincer, păzește. Se poate întâmpla că boierul a terminat treaba pe unde s-a dus și vine în timpul nopții și bate la poartă.

— Cine e?

— Eu sunt, măi Ioane.

— Nu.

— Măi, dar nu mă cunoști?

— Nu, nu. Mi-a spus stăpânul să-l văd ziua, să las să răsară soarele, să-l văd la față. Poate altul a luat glasul stăpânului și vine și-mi spune mie că este el.

— Măi, dar sunt eu.

— Nu, nu, nu. Stai acolo. Mi-a spus să deschid când se face ziuă.

Și îl ține pe stăpân până răsare soarele. Crezi că se supără stăpânul? Nu, ci zice întru sine: „Bravo, slugă. A auzit glasul meu, a știut că sunt eu, dar nu, lasă să răsară soarele, poate e altul”. Așa îl laudă Dumnezeu pe cel care nu crede în vise. „Chiar dacă a fost adevărat, el se teme să nu ia pe diavol în loc de Dumnezeu, să nu ia întunericul în loc de lumină. Temându-se de aceasta, Eu îl laud că nu s-a încrezut în glasuri și cutare, pentru că a fost credincios la ceea ce i-am spus Eu”.

Ce spune apostolul? Întuneric este veacul de acum. Este întuneric și mă tem de întunericul veacului acestuia. Nu. Las’ să vină ziua cea mare a lui Hristos. Și mai ales un vis de la Dumnezeu se repetă de două trei ori. Și nu îți arată numai ție, ci se arată la doi-trei în același timp și spune: „Du-te și vă sfătuiți, cutare. Și când sunt două-trei mărturii, și atunci cu mare greutate să crezi în vise. Nu spune Scriptura că pe mulți visele i-au înșelat și au căzut cei care au nădăjduit în ele? Și precum este omul care fuge după vânt și vrea să prindă umbra sa, așa este omul care crede în vise.

Și dacă e adevărată o vedenie și n-o crezi, Dumnezeu se descoperă la mai mulți, și atunci zici: „Măi, asta poate fi, că s-a vestit la mai mulți”. Dar și atunci trebuie unul care are darul deslușirii duhurilor, că și atunci poate să te înșele. Da. De aceea a zis apostolul: Prin credință umblăm, nu prin vedere. De aceea a spus Hristos fericirea a zecea după Înviere. Ce zice? Fiindcă m-ai văzut, Tomo, ai crezut, Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut. N-am nevoie să văd ca să cred. Mi-a spus Hristos să cred fără să văd. Că tocmai aceasta este puterea credinței: adeverirea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute, fără să vezi. Așa este.

Omul ușor alunecă spre vise, spre vedenii, spre cutare. Iar lui Toma i-a spus: Vino și adă mâna și pune-o aici în coastă și vezi. Dar i-a spus: Fiindcă m-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut. Până la venirea a doua Eu n-am să mai vin să-Mi pună toți mâna în coastă. Trebuie să creadă ce am învățat.

După vise poți să-ți dai seama de starea duhovnicească în care te găsești. Dar care vise? Dacă te tulbură visuri păcătoase cu muieri și din astea, să știi că ești pătimaș și ai nevoi de rugăciune multă și de înfrânare. Dacă te luptă visele mâniei și ai spaimă mare prin vise, să știi că ești biruit de mânie. Dacă îți vin din partea rațională și îți încurcă înțelesurile Scripturilor și-ți dau credință strâmbă și hulă și nebunie și eres și uitare, din aceasta știi că nu ești lămurit în înțelepciune. Da. Iată ce spune Sfântul Maxim: Când stăpânesc în suflet două virtuți: dragostea și înfrânarea, nici un vis nu poate să înșele pe om. Înfrânarea ucide toate visele care sunt din partea poftitoare, iar dragostea pe cele din partea mânioasă și rațională. Când stăpânesc aceste două virtuți într-un om, nici un vis nu îl poate înșela. N-ați citit la Sfinții Părinți?

fragment din cartea: Ne vorbește părintele Cleopa vol. 18