Un bătrân oarecare ședea la Tebaida într-o peșteră și avea un ucenic iscusit. Și avea obicei bătrânul, seara, să-l sfătuiască cele de folos și, după sfătuire, făcea rugăciune, și-l slobozea să doarmă. Odată însă, niște mireni cucernici, care știau nevoința cea multă a bătrânului, s-a întâmplat de au venit la el și i-au făcut mângâieri. Și după ce s-au dus, a șezut iarăși bătrânul seara, după obicei, sfătuindu-l pe frate și, în timp ce vorbea cu el, a adormit. Iar fratele a așteptat să se trezească bătrânul și să-i facă rugăciune. Dar, mult șezând și nedeșteptându-se bătrânul, s-a supărat și nu s-a dus. Și a suferit așa de șapte ori la rând, supărându-se și împotrivindu-se, și nu s-a dus.
Apoi, trecând o vreme din noapte, s-a deșteptat bătrânul și, văzându-l pe ucenic șezând, i-a zis: „Nu te-ai dus până acum?” Iar el a zis: „Nu, că nu m-ai slobozit, părinte.” Și a zis bătrânul: „Pentru ce nu m-ai deșteptat?” I-a răspuns fratele: „Nu am îndrăznit să te mișc, ca să nu-ți stric somnul.”
Așa, au citit pravila cea de dimineață și, după sfârșitul ei, l-a slobozit bătrânul pe frate, și ședea singur. Atunci a fost răpit, și, iată, cineva îi arată lui un loc slăvit, cu un scaun strălucit în el deasupra scaunului, șapte cununi strălucitoare. Iar el l-a întrebat pe cel ce i le arăta: „Ale cui sunt acestea?” Și i-a răspuns acela: „Ale ucenicului tău. Și locul, și scaunul i le-a dăruit Dumnezeu pentru ascultarea lui, iar cele șapte cununi în noaptea aceasta le-a luat.”
Deci, venindu-și în sine bătrânul, l-a chemat pe frate și i-a zis: „Spune-mi, ce-ai făcut în noaptea aceasta?” Iar el a răspuns: „Iartă-mă, părinte, dar nimic n-am făcut!” Bătrânul, socotind că smerindu-se nu mărturisește, i-a zis: „Nu te slobozesc de nu-mi vei spune ce-ai făcut sau ce-ai gândit în noaptea aceasta!” Fratele, nimic știind să fi făcut, nu avea ce să-i zică. Și i-a zis părintelui: „Părinte, nimic nu am făcut decât aceasta: că, supărat fiind de gânduri, de șapte ori am vrut să mă duc, însă, fără de slobozenia ta, nu m-am dus.” Iar bătrânul auzind, a înțeles că, de câte ori s-a luptat împotriva gândului, a primit cunună de la Dumnezeu. Și fratelui nimic din cele ce a văzut nu i-a spus.
Dar, pentru folos, le-a povestit acestea la bărbați duhovnicești, ca să cunoaștem că și pentru mici osteneli ne dăruiește nouă Dumnezeu cununi strălucite. Să ne mai învățăm și a cere cu osârdie rugăciunile părinților și să nu îndrăznim să facem ceva sau câtuși de puțin să ne despărțim de ei fără blagoslovenie.