Acest fericit urmaș al Sfântului Apostol Andrei este cel dintâi episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului (Constanța de azi), din Dacia Pontică (Scythia Minor-Dobrogea). Episcopul Evanghelicus (290 – 300) a păstorit pe creștinii autohtoni geto-daco-romani de la Gurile Dunării și din toată Dacia Pontică în ultimul deceniu al secolului III. Episcopia Tomisului exista, desigur, cu mult înainte de această dată, întrucât creștinismul a fost semănat pe teritoriul țării noastre de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, încă de la jumătatea secolului întâi, cum spune Eusebiu de Cezareea (ț 340) în cartea sa „Istoria Bisericească”, III, 1.
Episcopul Evanghelicus, originar din Tracia, a convertit la credința în Hristos pe mulți locuitori din Sciția Mică ce rămăseseră încă în întunericul păgânismului. Despre el se face amintire în actul martiric al Sfinților Epictet preotul și Astion monahul, care au fost martirizați pentru Hristos la Halmyris (azi Dunavăț), cetate antică grecească situată pe brațul de sud al Dunării, „într-o zi de 8 iulie”, în timpul persecuției lui Dioclețian. În acest document se afirmă precis că „prea fericitul Evanghelicus era episcopul și întâistătătorul sfintelor lui Dumnezeu biserici din această provincie”, adică din Sciția Mică (Dobrogea).
În actul martiric se spune că părinții Sfântului Mucenic Astion, originari din Asia Mică, veniți la Tomis în căutarea fiului lor, au fost convertiți la creștinism de către preotul Bonosus și apoi botezați de episcopul Evanghelicus la Halmyris, în a paisprezecea zi de la martiriul Sfinților Epictet și Astion.
Se crede că însuși Sfântul Evanghelicus a primit cununa muceniciei prin același împărat, pentru marea lui dragoste și râvnă ce o avea către Hristos.
Arhim. Ioanichie Bălan; Patericul românesc I