Distribuie

A fost o femeie creștină, având de bărbat un elin păgân; și erau amândoi săraci, având ei numai cincizeci de arginți. Deci a zis bărbatul către femeia sa:

— Să dăm arginții aceștia cu împrumut, că de-i vom cheltui pe ei unul câte unul, apoi se vor sfârși și nu vom mai avea.

— Dacă voiești să-i dăm împrumut, apoi să-i dăm Dumnezeului creștinilor.

— Dar unde este Dumnezeul creștinesc, ca să-i dăm Lui împrumut?

— Eu ți-L voi arăta pe El. Și de-I vei da Lui împrumut, apoi nu-i vei pierde, ci încă și dobânda îți va da ție și cu adevărat îi va înmulți.

— Să mergi și să mi-L arăți mie și-l voi da Lui împrumut.

Deci, ea, luându-l, l-a dus pe el în sfânta biserică și i-a arătat lui pe cei săraci, zicându-i:

— La aceștia să dai arginții și Dumnezeul creștinilor îi va lua de la dânșii, că toți acești săraci ai Lui sunt.

Iar el, cu bucurie, a împărțit la săraci acei cincizeci de arginți și s-au dus la casa lor. Dar, după trei luni, neajungându-le hrana, a zis bărbatul:

— O, femeie, oare nu va voi acum Dumnezeul creștinilor să ne dea nouă din datoria aceea, că, iată, am sărăcit.

— Să mergi unde ai pus arginții și-ți va da ție ceea ce-ți trebuie.

Iar el s-a dus la biserică și, fiind la locul unde a împărțit arginții la săraci și umblând prin toată biserica, n-a aflat pe nimeni care să voiască să-i dea lui ceva, ci numai pe săracii care ședeau acolo. Iar el gândea întru sine pe cine să întrebe și cui să zică și să ceară. Și a văzut înaintea picioarelor sale, pe marmură, un argint și, aplecându-se, l-a luat pe el, și s-a dus la casa sa și i-a zis femeii sale:

— Am umblat la biserica voastră și să mă crezi pe mine, femeie, că n-am văzut pe Dumnezeul creștinesc, precum mi-ai zis mie și nimeni nu mi-a dat mie ceva, fără numai am găsit jos acest ban de argint, acolo unde am împărțit eu cei cincizeci de arginți.

— Acela este Dumnezeu și nevăzut ți-a dat ție, pentru că nevăzut este și cu nevăzută putere chivernisește lumea. Ci mergi, stăpâne, și să ne cumperi câte ceva ca să mâncăm astăzi și Același Dumnezeu îți va da ție iarăși.

Iar el, ducându-se, a cumpărat pentru ei pâine, vin și pește și, aducându-le, le-a dat femeii sale. Deci, ea, luând peștele, a început a-l spăla și, spintecându-l, a aflat în el o piatră foarte minunată și ea nu cunoștea ce este și a pus-o la păstrare; apoi, după ce a venit bărbatul ei, i-a arătat lui piatra, zicând:

— Această pietricică am aflat-o în pește.

Iar el, văzând-o, s-a minunat de frumusețea ei și nu știa nici el ce este, însă a zis:

— Să mă duc, dar, ca să o vând.

Deci, mergând, s-a apropiat de un argintar și i-a zis:

— Voiești, oare, să cumperi pietricica aceasta?

– Cât voiești să-mi ceri pe ea?

– Tu știi cât face?

— Să iei cinci arginți pe ea.

Și vânzătorul, socotind că-l ia în batjocură i-a zis:

— Apoi, vei da oare atât?

Argintarul, socotind că celălalt își bate joc de el, i-a răspuns, zicând:

— Să iei zece arginți.

Apoi, vânzătorul a cunoscut că argintarul nu-i răspunde cinstit și a tăcut. Deci, după puțin timp argintarul a mai zis:

— Să iei cincisprezece arginți, însă vânzătorul n-a mai zis nimic, măcar că argintarul până la treizeci și până la patruzeci și chiar cincizeci de arginți îi da lui.

Deci, vânzătorul a cugetat atunci întru sine și a zis: „De n-ar fi fost pietricica aceasta de mare preț, apoi n-ar fi dat pe ea cincizeci de arginți”. Și a început și el a-i mări prețul. După aceea, argintarul i-a ridicat prețul până la trei sute de arginți și a început, cu jurământ, că-i dă lui acești bani. Astfel vânzătorul și-a luat argintul, iar piatra i-a dat-o argintarului și s-a dus la femeia sa, bucurându-se.

Aceea, văzându-l pe el, i-a zis:

— Cu cât ai vândut-o? că socotea că pe cinci sau pe zece bănișori de aramă a dat-o.

Atunci el, scoțând trei sute de arginți, i-a dat ei, zicându-i:

— Cu atât am dat-o.

Iar ea, minunându-se de darul Iubitorului de oameni Dumnezeu, a zis bărbatului său:

— Oare, văzut-ai cât este de bun Dumnezeul creștinilor și atotcunoscător, că nu numai cincizeci de arginți, ci și dobândă ți-a dat ție? Vezi, că nu este alt Dumnezeu, nici în cer, nici pe pământ, afară de Dumnezeul nostru, că Dumnezeu Unul este?

Deci, crezând acela printr-o încercare ca aceasta, s-a făcut creștin și a proslăvit pe Hristos, Dumnezeul nostru.

din cartea: Fapte de milostenie

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *