Cine leapădă suferința acela leapădă și mântuirea

Nu este cu putință să mergem pe calea cea dreaptă și să nu întâlnim necazuri, să nu cădem cu trupul în vreo boală sau să nu avem vreo suferință, să fim cu trupul mereu sănătos. Dacă dorim însă să viețuim cu fapte bune, apoi să voim a umbla și pe calea Părinților. Că nu este cu putință cuiva a se apropia de Hristos fără suferință; iar cine leapădă suferința, acela leapădă și mântuirea. Cine este cu îndrăznire la patimi nu va dobândi cele de folos. De fugim de șerpii cei veninoși ai iubirii de îndulcire și de înșelăciunea acesteia, să nu căutăm îndărăt, ca să nu cădem în adâncul prăpastiei și să fim mâncați de șerpii aceștia; să nu ne lipim de cele lumești, adică nici să nu căutăm, nici să nu luăm aminte la gânduri și tulburări lumești, nici să căutăm cât de puțin ceva din ale veacului acestuia. Ca nu cumva pentru aceste lucruri putrede și pierzătoare și degrabă trecătoare să cădem de la nădejdea lui Dumnezeu și de la viața cea viitoare. Deci nimeni să nu nădăjduiască cumva că, mergând pe acea cale, va putea intra întru odihnă lenevindu-se, îngrășându-și trupul sau purtând povara cea lumească, de vreme ce calea este strâmtă. Leapădă de la tine sarcina lumească și-ți subțiază trupul, răbdând tot chinul și nevoia, că nu trupul și sângele vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu…

Cel ce fuge de nevoințe negreșit se depărtează de toate faptele bune. Căci după a Sa rânduială sloboade Dumnezeu spre suflete cercarea prin multe feluri de ispite și de suferințe, ca să fie arătat cel ce iubește pe Dumnezeu. Că fără porunca lui Dumnezeu nici un fir de păr din capul nostru nu va pieri. De aceea nu voiește Dumnezeu să fie omul fără cazne nici o zi, fiindcă știe că fără acestea nu se poate mântui. Că a zis: in toate lucrurile se cade a alerga pe calea cea strâmtă și cu nevoințe. La toată fapta bună vine ispită, fie înainte, fie pe urmă. Darul Sfântului Duh nu se dă fără ispitire și nici nu este după Dumnezeu ceea ce se face fără cercare, prin asuprire, prin necaz sau prin orice fel de nevoie. Că nu este fericit cel ce face fapta bună cu anevoie, ci cel care primește răutățile cele grele și cumplite pentru Domnul, cu bucurie și mulțumită.

Că pe cel pe care îl iubește Dumnezeu, negreșit, il și pedepsește. De vreme ce foarte folosesc suferințele celui ce le rabdă fără tulburare, cu bucurie și cu mulțumită, pentru Domnul Dumnezeu, să răbdăm, dar, cele izvorâtoare de lacrimi, cele cumplite și grele, pentru Împărăția Cerurilor și pentru viața veșnică. Că, pe cât slăbește trupul, pe atât sufletul se face puternic și se sfințește. De va răbda cineva cele întristătoare, va dobândi și pe cele îmbucurătoare, că cel ce este tare întru cele amare, acela va dobândi și pe cele dulci. Ostenește-te, dar, până la moarte intru nevoințe și nu trăi întru lenevire. De nu va muri trupul de voie, nu va putea învia cu sufletul intru darul lui Dumnezeu; că trupul negreșit va muri și fără de voie.

Pune-ți in gândul tău acest așezământ, că de acum nu mai viețuiești in această viață și așa apropie-te să slujești lui Dumnezeu. Să fii ca cel ce mai înainte se grijește de moarte și se deznădăjduiește de această viață, ca să nu te împiedici într-însa, și nici nu te uita la cei ce-și hrănesc trupul și il cinstesc făcându-i pe plac, în desfătări și bogății, voind să meargă pe cale și să intre întru Împărăția Cerurilor fără nevoințele pomenite mai sus. Căci pe unii ca aceștia nu-i primește, și nici nu este cu putință a-i primi, fiindcă la ei trupul a biruit sufletul. Cel ce viețuiește așa, singur știe că slujește trupului, și nu Iui Dumnezeu.

Sfântul Paisie Velicikovski; Crinii Țarinii