Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Cinstea și lauda oamenilor ține numai până la groapă

Distribuie

Oare pentru aceasta iți hrănești și-ți cinstești trupul, pentru ca cei ce se vor uita la frumusețea feței tale să te laude și să te fericească, zicând: „Acesta este tare, frumos și cu chip împodobit, are fața frumoasă și rumenă„? Ci lauda omenească nu poate să ne izbăvească de muncile cele veșnice, nici să ne dea Raiul cel prealuminat. Dar nici nu pot să ne cufunde în muncile cele veșnice ocările celor ce ne zic: „Acesta este nepriceput și slab, are fața urâtă și uscată și nu are sânge in obraz și este mârșav„, și alte defăimări și hule de tot felul.

Cinstea și lauda feței omenești celei frumoase țin numai până la groapă; tot așa și necinstea și ocara feței urâte. Iar după moarte nimeni nu mai pomenește de ele. Ci degrabă toți prietenii uită frumusețea sau urâciunea feței, care ca o picătură ce pică pe pământ se risipește și se face fără pomenire, ca și cum nici nu ar fi fost vreodată. Că toată podoaba omenească și frumusețea feței trec în acest veac, ca o desfrânată sulemenită, ce smintește pe alții, ca și floarea ierbii: iarba se usucă, floarea ei cade și nu va mai fi, și nu se va mai cunoaște nici locul său. Și va fi fără de pomenire in vecii vecilor.

Numai pomenirea Sfinților Părinți, care s-au lepădat in veacul acesta de toate frumusețile și dulcețile pământești va rămâne. Că aici și-au silit trupurile lor, iar in veacul viitor vor petrece intru odihnă, căci și-au subțiat trupurile și le-au slăbit și nu aveau sânge în obraz. Aceasta este lauda Părinților. De aceea și după moarte trupurile lor sunt nestricăcioase și izvorăsc minuni fără de număr; iar in veacul viitor vor avea odihnă fără de sfârșit și bucurie. Că unii aici își ung și își odihnesc trupurile, iar după moarte se umplu de putoare și pe toate le pierd; iar alții, dimpotrivă, aici își chinuiesc trupurile, iar după moarte izvorăsc bună mireasmă, rămân fără stricăciune și totdeauna sunt fericiți.

Stă in voia omului deșertăciunea acestei lumi; două căi sunt: poartă spre răsărit, poartă spre apus, calea vieții și calea pierzării. Raiul este deschis și iadul descuiat și unde voiești, omule, acolo te și îndeletnicești. Că ceea ce seamănă omul, aceea va și secera. De vreme ce trupul nostru este pământ, iar sufletul nepieritor și fără de moarte, se cuvine să slujească cel putred celui nemuritor, ziua și noaptea. Că de se va strica locașul trupului nostru celui pământesc, avem locaș zidit de Dumnezeu, nefăcut de mână, veșnic, in ceruri. De aceea, să nu slăbim, și nici să nu ne întristăm pentru trupul cel putred, că, de slăbește trupul, sufletul se înnoiește in fiecare zi. O, omule, de te vei lenevi, vei muri, iar de te vei nevoi, vei fi cinstit cu viața cea veșnică in veacul viitor. Că toată fapta bună se cade a o câștiga prin silință.

Sfântul Paisie Velicikovski; Crinii Țarinii

Distribuie