Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Citate despre iubire ale Sfântului Maxim Mărturisitorul

Distribuie

Aceste citate despre iubire te rog să le citești cu atenție pentru că sensurile lor sunt încâlcite, și cu toate că formularea pare simplă, trebuie mult studiu și aprofundare. Poate în acestea vei găsi ceva folositor pentru sufletul tău.

❤ Iubirea este dispoziția bună a sufletului, care-l face pe om să nu prefere nimic altceva mai mult, decât să-L cunoască pe Dumnezeu. Dar este cu neputință să dobândească cu statornicie înlăuntrul lui această iubire cel care s-a lipit cu patimă de ceva dintre cele pământești.

❤ Să nu spui că doar credința în Hristos poate să te mântuiască. Aceasta este cu neputință, dacă nu dobândești și iubirea practică. Simpla credință, care nu este însoțită de fapte de iubire, nu folosește la nimic, de vreme ce și demonii cred și se cutremură.

❤ Așa cum amintirea focului nu încălzește trupul, la fel și credința fără iubire nu luminează sufletul prin cunoașterea lui Dumnezeu.

❤ Atunci când omul iubește un lucru, se alipește de acesta, și ca să nu se lipsească de el, le disprețuiește pe toate celelalte care-l despart de acel lucru. La fel și cel care-L iubește pe Dumnezeu cultivă rugăciunea curată și alungă dinlăuntrul său orice patimă, care-l împiedică să ajungă la Acesta.

❤ Mintea care se unește cu Dumnezeu și rămâne cu El în rugăciune și iubire, devine înțeleaptă, bună, puternică, iubitoare de oameni, milostivă, îndelung răbdătoare. Într-un cuvânt, dobândește toate cunoștințele dumnezeiești. Când se îndepărtează însă de Dumnezeu și se alipește de cele pământești, sau devine un dobitoc, Încurcându-se în plăceri, sau devine o fiară, certându-se cu oamenii pentru lucrurile materiale.

❤ Cel care se terne de Dumnezeu are întotdeauna tovarăș smerenia. Și smerenia il duce la iubire și la mulțumire față de Dumnezeu. Adică, cugetă la viața de dinainte, la diferitele păcate și la ispitele lui, și cum l-a salvat din acestea Domnul, și l-a purtat din viața patimilor, la viața după Dumnezeu. Deci, prin asemenea gânduri, dobândește și iubirea față de Dumnezeu, Binefăcătorul și Cârmuitorul vieții lui, Căruia Îi mulțumește neîncetat, cu multă smerenie.

❤ Cel care-L iubește pe Dumnezeu duce pe pământ viață îngerească. Postește și priveghează, înalță cântări, se roagă și cugetă întotdeauna binele pentru fiecare om.

❤ Iubirea față de Dumnezeu îl mișcă pe cel care o are să disprețuiască orice plăcere trecătoare și orice osteneală și tristețe. Să iei încredințare despre acest lucru de la toți sfinții care au pătimit atâtea pentru Hristos!

❤ Pacea negrăită pe care o au sfinții îngeri se datorează acestor două lucruri: iubirii față de Dumnezeu și iubirii dintre ei. La fel se întâmplă și cu sfinții tuturor veacurilor. Deci, bine a spus Mântuitorul nostru că în aceste două porunci se cuprind toată legea și învățătura profeților (Matei 22, 40).

❤ Cel care-L iubește pe Dumnezeu nu este cu putință să nu iubească pe orice om ca pe sine însuși. Și chiar pe cei care sunt robi patimilor, și pe aceștia îi iubește ca pe sine însuși, și tresaltă cu bucurie negrăită și nemăsurată când îi văd îndreptându-se.

Cel care mă iubește, va ține poruncile Mele, zice Domnul (Ioan 14, 23). Și porunca Mea este să vă iubiți unul pe altul (Ioan 15, 12). Deci, cel care nu-l iubește pe aproapele său nu împlinește porunca Domnului. Și cel care nu împlinește porunca Domnului, nici pe Domnul nu poate să-L iubească.

❤ Să nu disprețuiești porunca iubirii, pentru că prin aceasta vei deveni fiul lui Dumnezeu, în timp ce, încălcând-o, te vei face fiul gheenei.

❤ Oamenii se iubesc unul pe altul din cinci motive:

• pentru Dumnezeu, așa cum cel virtuos îi iubește pe toți, și așa cum cel care-l iubește pe cel virtuos, chiar dacă el însuși n-a devenit încă virtuos;

• din pricini firești, așa cum părinții își iubesc copiii și invers;

• din slavă deșartă, așa cum cineva îl iubește pe cel care-l slăvește;

• din iubire de arginți, ca cel care-l iubește pe bogat, pentru că îi dă bani;

• din iubire trupească, precum cel care iubește o persoană pentru că își satisface pofta pântecelui și pofta trupească.

Deci, din aceste cauze prima este vrednică de laudă, a doua nici de laudă nici de osândă, în timp ce următoarele sunt patimi.

❤ În toate faptele noastre Dumnezeu cercetează scopul pentru care le săvârșim. Adică, dacă le facem pentru Acesta sau pentru altceva. Deci, când vrem să facem un bine, să nu-l facem cu scopul să plăcem oamenilor, ci lui Dumnezeu. Pe Acesta să-L avem în vedere, și toate să le facem spre slava Lui. Altfel, ne vom osteni fără să câștigăm nimic.

❤ Lucrarea iubirii înseamnă facere de bine din tot sufletul față de aproapele nostru, îndelunga răbdare pe care o arătăm față de el, de asemenea și foIosirea înțeleaptă și prudentă a lucrurilor.

❤ Dispoziția iubirii nu se arată doar prin darul de bani, ci cu mult mai mult prin transmiterea cuvântului duhovnicesc și prin slujirea trupească.

❤ Cel care-L iubește pe Hristos Îi urmează pe cât poate. De exemplu, Hristos n-a încetat să facă bine oamenilor, a arătat îndelungă răbdare când Îl batjocoreau și-L huleau, a răbdat când Îl loveau și-L dădeau morții, fără să cugete deloc ceva rău față de cei care I-au făcut acestea. Aceste trei lucrări sunt o expresie a iubirii față de aproapele. Fără acestea, se înșală cel care zice că-L iubește pe Hristos, sau că va câștiga Împărăția Lui. Pentru că Domnul ne încredințează: Nu va intra în Împărăția cerurilor cel care zice Doamne, Doamne, ci cel care face voia Tatălui Meu (Matei 7, 21) și din nou: Cel care Mă iubește, va ține poruncile Mele (Ioan 14, 15).

Iar eu vă zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor care vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc (Matei 5, 44). De ce a dat aceste porunci? Ca să ne elibereze de ură, tristețe, mânie, ținere de minte a răului, și ca să ne învrednicească să dobândim iubirea desăvârșită. Pe aceasta este cu neputință s-o aibă cel care nu iubește la fel pe toți oamenii. Așa cum și Dumnezeu i-a iubit în mod egal pe toți.

❤ Cel care are iubire desăvârșită nu face deosebire între oameni. El știe că toți avem fire omenească, și de aceea îi iubește pe toți la fel, fără excepție. Pe cei virtuoși îi iubește ca pe prieteni, în timp ce pe cei răi îi iubește ca pe vrăjmași, și le face bine, și-i rabdă îndelung dacă-l vatămă, fără să ia seama deloc la răul care se întâmplă. Dimpotrivă, dacă i-o cere împrejurarea, suferă de dragul lor, ca să-i facă și pe aceștia prieteni, dacă este cu putință. Și dacă nu reușește aceasta, nu-și schimbă purtarea, ci continuă să-i iubească pe toți la fel.

❤ Luptă-te pe cât poți să iubești pe orice om. Dacă nu poți să faci aceasta, cel puțin să nu urăști pe nimeni. Dar nici aceasta nu vei putea s-o faci, dacă nu disprețuiești lucrurile lumii!

❤ Următoarele fapte sunt cele care alungă iubirea din om: jignirea, paguba, bârfa, chestiuni legate de credință sau purtare, bătaia, rănile și altele asemănătoare, care se întâmplă fie lui, fie unei rudenii, sau prieten de-al lui. Deci, cel care pentru aceste pricini alungă iubirea, n-a învățat care este scopul poruncilor lui Hristos.

❤ Scopul poruncilor Domnului este să elibereze mintea de neînfrânare și ură, și s-o ducă la iubirea față de Acela și de aproapele. Din această iubire îndoită se naște lumina cunoașterii duhovnicești practice.

❤ Dacă iubirea este împlinirea legii lui Dumnezeu (Romani 13, 10), cel care ține minte răul față de fratele său, și urzește planuri viclene împotriva lui, și-l blestemă și se bucură pentru orice cădere a lui, oare nu încalcă poruncile lui Dumnezeu și nu este vrednic de iadul veșnic?

❤ Dacă iubirea nu face rău aproapelui (Romani 13, 10), cel care-l invidiază pe fratele și se întristează pentru înaintarea lui duhovnicească și se străduiește cu ironii să-i întineze demnitatea, sau să-l atragă spre un obicei rău, acest om nu se înstrăinează oare pe sine de iubire, și nu se face vinovat de osânda veșnică?

❤ Hristos nu vrea să ai împotriva vreunui om ură, sau tristețe, sau mânie, sau ținere de minte a răului, în orice chip, și pentru orice lucru trecător. Și aceasta o propovăduiesc pretutindeni cele patru Evanghelii.

❤ Cel care vede chiar urmă de ură în inima lui față de orice om și față de orice greșeală a lui, acesta nu-L iubește deloc pe Dumnezeu. Pentru că iubirea față de Dumnezeu nu îngăduie deloc ura împotriva aproapelui.

❤ Să nu spui: „nu-l urăsc pe fratele meu”, în momentul în care nu vrei să-ți amintești de el. Ascultă ce zice profetul Moise: Să nu dușmănești pe fratele tău în inima ta, dar să mustri pe aproapele tău, ca să nu porți păcatul lui (Levitic 19, 17).

❤ Tristețea este strâns legată de tinerea de minte a răului. Deci, când mintea cugetă la persoana fratelui tău și simte tristețe, este vădit că-i ține răutate, căci căile celor care țin minte răul duc la moarte duhovnicească (Pilde 12, 28), pentru că fiecare dintre cei care țin minte răul, este călcător al Legii (Pilde 21, 24).

❤ La vreme de liniște, să nu-ți amintești de cele pe care ți le-a spus fratele, când te-a necăjit, fie în față, fie a spus altuia, și ai auzit după aceea, ca să nu cazi în patima tinerii de minte a răului.

❤ Când vorbești cu ceilalți, ia seama ca nu cumva din pricina tristeții pe care o ții încă ascunsă înlăuntrul tău, să te prefaci în laudele tale pentru fratele, amestecând fără să-ți dai seama osânda în cuvintele tale. Să folosești în vorbiriIe tale lauda curată pentru fratele, și să te rogi sincer pentru acesta, ca și cum te-ai ruga pentru tine. Astfel, foarte curând te vei elibera de ura cea josnică.

❤ Să nu-l amesteci pe fratele tău în bănuielile tale, ca să nu se întâmple să-ți răspundă și acela la fel și, astfel, amândoi să vă pierdeți iubirea. Dacă fratele a greșit, arată-i greșeala cu îndrăzneală și iubire, ca să risipești astfel pricina întristării, și să vă izbăviți de tulburare și tristețe.

❤ Cineva te-a blestemat? Să nu-l urăști pe acesta, ci hula și demonii care l-au făcut să blesteme. Dacă îl urăști însă pe cel care te-a blestemat, îl urăști pe orna și așa încalci porunca iubirii. Ceea ce a făcut acela cu cuvântul, tu faci cu fapta. Dacă acum ții porunca, arată-i iubirea ta și, pe cât poți, ajută-l să se izbăvească de rău.

❤ Nu poate un suflet rațional, care nutrește ură față de un om, să se împace cu Dumnezeu, Care a dat poruncile. Pentru că acolo ne spune: Dacă nu iertați greșelile semenilor voștri, nici Părintele vostru ceresc nu vă va ierta vouă greșelile! (Matei 6, 15).

❤ Dacă vrei să nu cazi din iubirea lui Dumnezeu, nu-l lăsa pe fratele tău să doarmă întristat pe tine, și tu să te culci supărat pe el. Mergi, împacă-te cu fratele tău, și atunci adu-l lui Hristos darul iubirii tale, cu conștiință curată și rugăciune fierbinte.

❤ Cercetează-ți conștiința cu acrivie, ca nu cumva din pricina ta, fratele tău să nu fie împăcat cu tine. Nu disprețui conștiința care știe gândurile tale ascunse, pentru că astfel ea îți va pune piedică la vremea rugăciunii, și te va osândi în ceasul morții tale.

❤ Să nu lași urechile tale să asculte cuvintele unuia care grăiește de rău, nici cuvintele tale să nu ajungă la urechile celui care iubește osândirea, vorbind sau ascultând cu mulțumire ceva împotriva semenului tău, ca să nu pierzi iubirea dumnezeiască și să te afli lipsit de viața veșnică.

❤ Să nu crezi că te iubesc cei care poartă cuvintele, care-ți provoacă tristețe și ură împotriva fratelui, chiar dacă ți se pare că spun adevărul. Pe aceștia să-i îndepărtezi ca pe niște șerpi aducători de moarte, încât și pe aceia să-i oprești de la vorbirea de rău, și sufletul tău să-l izbăvești de răutate.

❤ Pe fratele tău pe care până ieri îl țineai duhovnicesc și virtuos, să nu-l judeci astăzi ca pe un rău și viclean, deoarece diavolul te-a pus să-l urăști. Tu, prin iubirea ta îndelung răbdătoare, având în minte faptele lui bune de până ieri, alungă ura de astăzi a sufletului.

❤ Pe cel pe care până ieri îl iubeai ca pe un om bun și-l țineai ca pe un om virtuos, nu-l vorbi de rău astăzi, deoarece l-ai urât având ca pretext cu vântul tău rău. Tu continuă să-l lauzi, chiar dacă ești stăpânit de tristețe. În felul acesta, vei reveni cu ușurință la iubirea mântuitoare.

❤ Când demonii văd că disprețuim lucrurile lumii, cu scopul să nu-i urâm de dragul lor pe oameni, și să cădem astfel din iubire, atunci ridică împotriva noastră ponegriri, încât neputând să răbdăm tristețea, să ne silească să-i urâm pe cei râvnitori.

❤ Nu există durere mai grea a sufletului decât ponegrirea. Și fie despre credința sa, fie despre purtarea sa, este grăit de rău cineva. Și nimeni nu poate să rămână nepăsător când este bâr fit, decât doar cel care-și întoarce ochii spre Dumnezeu, singurul Care poate să ne izbăvească de primejdie, să arate oamenilor adevărul, și să mângâie sufletul cu nădejdea.

❤ Tu, când te rogi din tot sufletul pentru cel care te-a ponegrit, Dumnezeu îi înștiințează despre nevinovăția ta pe cei care s-au smintit din pricina bârfei.

❤ Prietenul adevărat este cel care în timpul ispitei se face părtaș fără tulburare și fără zgomot la necazurile, nevoile și suferințele aproapelui, ca și cum ar fi ale lui.

❤ Doar cei care țin cu credincioșie poruncile lui Dumnezeu și cunosc bine adâncul judecăților dumnezeiești, nu-i părăsesc pe prietenii lor, când aceștia sunt încercați cu îngăduința lui Dumnezeu. Cei care însă disprețuiesc porunca lui Dumnezeu, și ignoră sensul adânc al încercărilor pe care Dumnezeu le îngăduie, aceștia, când prietenul o duce bine, se bucură împreună cu el, în timp ce când e necăjit de ispite, îl părăsesc. Uneori se întâmplă să se alieze și cu vrăjmașii lui.

❤ Prietenii lui Hristos iubesc cu sinceritate pe toți oamenii, nu sunt însă iubiți de toți. Prietenii lumii, nici nu-i iubesc pe toți, nici nu sunt iubiți de toți. Și prietenii lui Hristos, pe de o parte, păstrează continuu iubirea până la sfârșitul vieții lor, în timp ce prietenii lumii, o păstrează până ce se ceartă între ei, pentru lucrurile lumii.

❤ Nu are încă iubire desăvârșită, nici cunoaștere adâncă a proniei dumnezeiești cel care la vreme de ispită nu arată răbdare pentru toate cele întristătoare care i se întâmplă, ci se rupe de iubirea fraților sufletești.

❤ Nu te sili să strici legătura iubirii duhovnicești, pentru că nu a rămas altă cale de mântuire pentru oameni.

❤ Egoismul este o iubire irațională și pătimașă față de trupul nostru, care se opune iubirii și înfrânării. Cel care are egoismul, este clar că are toate patimile.

❤ Începutul tuturor patimilor este egoismul, iar mândria este sfârșitul. Cel care l-a smuls a tăiat împreună cu el și toate celelalte patimi.

❤ Să nu fii iubitor de tine însuți, și nu vei deveni urâtor de frați. Să nu fii egoist, și vei deveni iubitor de Dumnezeu. Pe fiecare om trebuie să-l iubim cu sufletul nostru, însă doar în Dumnezeu să ne punem nădejdea, și Acestuia să-I slujim din toate puterile. Pentru că, atâta timp cât ne ține Acela, și prietenii noștri se îngrijesc de noi, și vrăjmașii noștri nu pot să ne vatăme. Când însă ne părăsește Acela, și prietenii noștri își întorc fața, și vrăjmașii primesc putere împotriva noastră.

❤ Dacă cel care are toate harismele Duhului Sfânt nu are iubire, la nimic nu-i folosește, așa cum spune ApostoIul Pavel (I Corinteni 13, 2). Oare, câtă râvnă și zel suntem datori să arătăm, ca s-o dobândim?

❤ Partea mânioasă a sufletului* o înfrânăm prin iubire, partea doritoare o îmblânzim prin înfrânare, și părții raționale îi dăm aripi prin rugăciune. Astfel, lumina mintii nu va orbi niciodată.

❤ Să-ți chinuiești trupul cu postirea și privegherea, și să te îndeletnicești neîncetat cu psalmodia și rugăciunea. Atunci va veni la tine sfințirea, înțelepciunea, și-ți vor aduce iubirea.

❤ Nu-ți întina trupul cu fapte rușinoase, și nu-ți pângări sufletul cu cugete viclene! Atunci pacea lui Dumnezeu va veni înlăuntrul tău și-ți va aduce iubirea.

❤ Desigur, mulți au grăit multe despre iubire. Dacă cercetezi însă o vei afla doar la ucenicii lui Hristos, pentru că doar aceștia au avut ca Dascăl al iubirii pe Iubirea cea adevărată, Hristos, și ziceau: Și de aș avea darul prorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt (I Corinteni 13, 2). Așadar, cel care a dobândit iubirea, L-a dobândit pe Dumnezeu Însuși, pentru că Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 16). Acestuia Se cuvine slava și puterea în veci. Amin.

Distribuie