sâm. mai 8th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Citate despre răbdarea necazurilor și pacea sufletească

Trebuie să ne străduim în tot chipul a ne păstra pacea sufletească și a nu ne tulbura de jigniri, ci a le suferi cu seninătate, ca și cum nu ne-ar atinge pe noi. Această îndeletnicire poate aduce inimii noastre liniște și o poate face locaș al Sfântului Duh (Cuviosul Serafim de Sarov).

Dumnezeu nu îngăduie să fim ispitiți mai presus de puterea noastră. Într-un vas de cristal sau de sticlă meșterul lovește ușor, ca să nu se spargă, iar în cel de argint și de aramă dă cu putere; astfel, asupra celor neputincioși El îngăduie ispite mai ușoare, iar asupra celor tari ispitele cele mai grele (Sfântul Tihon de Zadonsk).

Întristarea fără măsură pentru păcate, care ajunge la deznădejde, este lepădată de învățătura Sfinților Părinți. Acest necaz trebuie alinat prin nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu: trebuie să ne întristăm și totodată să nădăjduim — să ne întristăm fiindcă prin păcatele noastre îl mâniem pe Dumnezeu, ne îndepărtăm de Dumnezeu, și să nădăjduim fiindcă avem pentru păcatele noastre Doctor Atotputernic, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care pentru noi a vărsat sângele Său (Cuviosul Ambrozie de la Optina).

Domnul acoperă neajunsurile faptelor noastre bune fie prin boli, fie prin necazuri (Sfântul Dimitrie al Rostovului).

Fie că ne face cineva bine, fie că suferim rele din partea cuiva, datori suntem a privi în sus și a da mulțumită lui Dumnezeu pentru tot ce se întâmplă cu noi, pururea mustrându-ne pe noi înșine și spunând, precum spuneau Sfinții Părinți, că dacă se întâmplă cu noi vreun lucru bun este lucrul purtării de grijă a lui Dumnezeu, iar dacă se întâmplă ceva rău, de vină sunt păcatele noastre, căci cu adevărat orice pătimim, pentru păcatele noastre pătimim. Și dacă pătimesc sfinții, pentru numele lui Dumnezeu pătimesc, sau ca să se descopere virtuțile lor spre foIosul multora, sau ca să se înmulțească cununile și răsplățile lor de la Dumnezeu (Cuviosul Avvă Dorotei).

Cât poate sufletul să încapă în ce privește purtarea necazurilor, atâta poate să încapă și harul lui Dumnezeu (Starețul Alexandru al schitului Ghetsimani).

…M-am desfătat de cuvântul Domnului meu Iisus Hristos, unde spune: în casa Tatălui Meu multe locașuri sunt (pentru cei care slujesc Lui și proslăvesc numele Lui cel sfânt). Asupra acestor cuvinte ale Mântuitorului Hristos m-am oprit eu, sărmanul, și am dorit să văd acele locașuri cerești și m-am rugat Domnului meu Iisus Hristos să mi le arate; și Domnul nu m-a lipsit pe mine, sărmanul, de mila Sa; mi-a împlinit dorirea și cererea: iată că am fost răpit în aceste locașuri cerești; doar că nu știu dacă în trup sau în afară de trup — Dumnezeu știe; lucrul acesta este de neurmat cu mintea. Iar despre bucuria și dulceața cerească pe care am gustat-o acolo, a-ți povesti este cu neputință…

Spunând acestea, părintele Serafim a tăcut… Și-a plecat capul, netezindu-și lin locul din dreptul inimii, fața lui a început treptat a se schimba și în cele din urmă s-a luminat până-ntr-atât, că era cu neputință a privi la ea. În timpul tăcerii sale tainice părea că privește ceva plin de dulceață cu ochii cei duhovnicești. După aceea părintele Serafim a grăit din nou: „Ah, dacă ai ști ce bucurie, ce dulceață așteaptă sufletul dreptului în ceruri, te-ai învoi să porți cu recunoștință în viața pământească orice necazuri, prigoane și clevetiri. Dacă chiar această chilie a noastră„, și arătă spre chilia sa, „ar fi plină de viermi și dacă acei viermi ar roade trupul nostru în toată această viață vremelnică, cu toată dorirea ar trebui să te învoiești la asta, numai să nu te lipsești de cereasca bucurie pe care a gătit-o Domnul celor ce îl iubesc pe El. Acolo nu este durere, nici întristare, nici suspin; acoIo e dulceață și bucurie negrăită; acolo drepții luminează ca soarele. Dar dacă n-a putut tâlcui această slavă și bucurie cerească nici chiar sfântul Apostol Pavel (2 Cor. 12, 2-4), ce altă limbă omenească poate tâlcui frumusețea Iocașurilor de sus, în care se sălășluiesc sufletele drepților!?” (din convorbirea Cuviosului Serafim de Sarov cu un monah).