Ignatie Teoforul
Distribuie

Voi ați auzit că la 20 decembrie se serbează Sfântul Marele Mucenic Ignatie Teoforul. Oamenii care au porci, se gândesc la alta: „Să nu tai porcul până la ignat, când se apropie Crăciunul. Îngrașă porcul, că vine ignatul”. Dacă ar ști ei cine-i Igant, nu l-ar mai cinsti cu porci tăiați, ci l-ar cinsti cu alt fel de cinste. Știți voi cine-i Ignatie Teoforul?

Ignatie Teoforul este copilul acela de care spune Evanghelia că a luat Mântuitorul un prunc în brațe și l-a arătat la Apostoli și a zis așa: Amin zic vouă, de nu vă veți întoarce de nu veți fi ca pruncul acesta, nu veți intra întru Împărăția cerului. Ni se cere curăția cea de la Botez și nevinovăția cea dintâi, asemenea pruncilor, ca să mergem în împărăția cerului. Dar de ce? Auzi ce spune Evanghelia: Nimic necurat nu va intra întru Împărăția cerului. Până nu ne-om curăți să fim ca pruncii, să n-așteptăm să intrăm în Împărăția cerului. Acesta-i cuvântul lui Hristos: „Iată, vedeți, până nu vă veți întoarce să fiți ca pruncul acesta, nu veți intra”. Acesta-i Sfântul Ignatie.

El a plecat în Antiohia Siriei cu părinții lui de unde erau, și l-au crescut acolo. Și a ajuns episcop al Antiohiei celei Mari. În timpurile acelea trăia împăratul Traian și era mare prigoană, iar împărăția Romei stăpânea tot Orientul până în Persia.

Când era el episcop în Antiohia, atâta de frumos predica și atâta de frumos se ruga, încât atunci când slujea, era lumină în biserică, puteai să nu mai aprinzi lumânări. De la veșmintele lui lumina toată biserica.Și oamenii au început să-i spună așa: „Ignatie purtătorul de Dumnezeu” sau „Teoforul” pe grecește.

A auzit împăratul Traian. Și mergând la război împotriva perșilor, s-a abătut cu armatele prin Antiohia Siriei, că pe acolo era drumul către Persia. Și a chemat la dânsul pe episcopul Antiohiei:

– Tu ești Ignatie Teoforul?

– Eu, măria ta.

– Dar de ce îți zic ție oamenii „Purtător de Dumnezeu?” El n-a tăgăduit:

– Pentru că port pe Dumnezeu în inima mea.

Împăratul Traian nu credea, mai ales că era închinător la idoli. Se închina la zei.

– Așa cred, că eu port pe Iisus în inima mea.

– Am auzit că tu predici pe Hristos Cel răstignit și tot Orientul l-ai luminat cu credința în Hristos. Ai întors atâta lume de la zeii noștri.

– Da. Până voi muri, voi întoarce popoarele păgâne și întunecate de la draci la Dumnezeu.
– Așa răspunzi? Bine.

A dat ordin la zece ostași aspri, l-au legat cu lanțuri și l-au adus de la Antiohia Siriei până la Roma, să-l judece împăratul Traian; ia gândiți-vă câtă cale este! De aceea spunea Sfântul Ignatie în scrisorile sale către smirneni: „De la Siria până la Roma cu fiarele mă lupt pe uscat și pe mare”. Îi făceau cele mai grele necazuri.

Când a ajuns la Smirna, s-a întâlnit cu Sfântul Policarp, ucenicul lui. Acolo, când l-au văzut oamenii pe episcopul Siriei, veneau și-i sărutau lanțurile, iar el le-a spus: „Dragii mei, pe voi nu o să vă mai văd”. Le-a ținut o predică, iar Sfântul Policarp i-a sărutat lanțurile și a stat cu ceilalți episcopi, preoți și diaconi, vrând să-l vadă și dorind să audă dumnezeieștile cuvinte care ieșeau din gura lui. Nu mult după aceea, Sfântul Policarp a fost ars cu foc și a murit ca martir.

Și l-au petrecut creștinii la corabie, plângând cu jale, că de acum mergeau pe Marea Adriatică. Iar el le-a spus: „Dragii mei, creștinismul nu este un lucru numai al sfătuirii, adică a sfătui ceva bun pentru Dumnezeu. Din contra. Creștinismul adevărat este un lucru al suferinței, să suferim toate necazurile pentru Dumnezeu, toate chinurile și moartea pentru Hristos. Asta este calea pe care a mers Hristos și apostolii Lui, și pe asta trebuie să mergem și noi, că fără de cruce nu este mântuire”.

Le-a scris și o epistolă, că avem Epistola către smirneni, care este în Patrologia grecească. Foarte întăritoare. Mergând pe jos, a trecut în drumul lui prin Troada, prin Filipi și prin Macedonia, și a întărit bisericile creștine, care erau sădite de Marii Apostoli Petru și Pavel și de ceilalți apostoli. Cerceta bisericile, învăța, sfătuia și întărea pe frații cei neputincioși, că i-au dat voie ostașii să țină predică: „Nu vă uitați la mine că am lanțuri, că nimica în lume n-am cinstit mai mult decât lanțurile”. Dacă Pavel, auzi ce spune: Sunt legat pentru Iisus Hristos, dar lanțurile acestea mă fac să fiu cel mai fericit. Toate vi le doresc bune vouă, eu, Pavel, legatul lui Iisus Hristos, care mă bucur foarte în lanțurile mele.

Deci era următor al lui Hristos, Care a fost legat la stâlp, biciuit și chinuit, precum și al lui Pavel.

ând a ajuns la Roma, l-au băgat la închisoare până avea să vină Traian de la război. A venit împăratul Traian și i-a adus aminte un ostaș:

– Măria ta, pe episcopul acela care a predicat în Antiohia – că a predicat grozav împotriva împăratului și a păgânilor, în fața împăratului Traian – îl avem la temniță. Ce să facem?

Iar împăratul a spus:

– Pregătiți-i moartea la zi de sărbătoare, ca să adun Roma toată, sute de mii, să vadă cum am să-l omor. Mi s-a împotrivit mie foarte și a zis că nu se teme decât de Hristos. Să-l văd eu, va veni Hristos să-l scoată din mâinile mele?

Și în zi de sărbătoare l-au scos în lanțuri din temniță și l-au adus în arenă, unde era împăratul și toți senatorii Romei și sute de mii de oameni.

Eu am fost acolo la Roma, am văzut unde au mâncat leii pe Sfântul Ignatie. Am văzut Coliseumul, unde au pătimit peste șase milioane de martiri. Este o clădire rotundă mare-mare, uriașă. Și cuștile leilor le-am văzut. Și sus sunt trepte unde se urcau 100.000 de spectatori, ca să vadă cum îi mănâncă fiarele pe creștini și cum îi chinuiesc. Am fost acolo. Cu ochii le-am văzut și am călcat pe-acolo.

Împăratul s-a gândit toată noaptea cu ce moarte să-l omoare: „Să-l răstignesc? Să-l ard cu foc în cuptoare? Să-l bag în cazane de aramă cu ulei încins? Să-l sfâșii cu unghii de fier?” Și la urmă a spus că cea mai grozavă moarte este să-l dea la mâncare leilor.

Atunci a adus din Africa o corabie de lei, pe care-i ținea câte o săptămână-două flămânzi, ca să fie înfometați atunci când le dă drumul să omoare pe creștini, că avea mii pe care-i dădea să-i mănânce fiarele.

Și Sfântul Ignatie când a auzit în temniță că i s-a pregătit moartea sa: „Mâine o să te mănânce leii în arenă”, a simțit cea mai mare bucurie, și a zis așa: „Grâu sunt al lui Hristos și foarte mult doresc să mă macin de dinții fiarelor, ca să fiu dulce pâine a Preasfintei Treimi”. Gândiți-vă cu câtă dragoste alerga la moarte ucenicul lui Iisus Hristos, bărbat următor vrednic Marilor Apostoli Petru și Pavel și Sfântului Ștefan, întâiul martir, ușa mucenicilor.

Deci a doua zi au adus pe Sfântul Ignatie, iar creștinii din Roma, când au auzit că episcopul Siriei a venit la Roma legat în lanțuri să-l mănânce fiarele, au tăbărât și se rugau de el din suflet: „Preasfințite, cruță-ți viața, că ești o lumină lumii și cutare…”

Iar el le-a spus – vedeți Epistola către romani a Sfântului Ignatie: „Dragii mei creștini, narătați către mine dragoste deșartă. Această dragoste cu care vreți să mă cruțați pe mine, ca eu să mai trăiesc, nu-i dragoste creștinească, că vreți să mă cruțați, să mai rămân în lume. Oare eu, zice, ați auzit ce spune Pavel, cât doresc a mă dezlega și împreună cu Hristos a fi, că mie a trăi îmi este Hristos și a muri îmi este dobândă”.

Pavel așa a alergat la moarte, cum a alergat Mântuitorul când mergea la Ierusalim, când voia să-L oprească Petru: Iată ne suim în Ierusalim și Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor păcătoși și-L vor bate, și-L vor scuipa, și-L vor lega, și-L vor răni, și-L vor biciui, și-L vor răstigni, și-L vor omorî pe El. Când a auzit Petru, care-L iubea pe Hristos foarte mult, a început să aibă dragoste de El, dar nu dragoste duhovnicească, ci ca să-L cruțe să nu moară: Cruță-Te pe Tine, Doamne, să nu-Ți fie una ca asta, ca să mori.

Și atunci, cât de tare Îl iubea Domnul pe Petru – că l-a numit verhovnic și i-a dat cheile Împărăției cerurilor -, i-a zis: Înapoia Mea, satană – satană l-a numit -, că nu cugeți cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci cele ce sunt ale oamenilor.

Spune Sfântul Nicodim Aghioritul: „Precum când faci focul, iese fum mare, așa se vedea la Hristos înainte de-a merge la moarte, cât de tare dorea să moară”. S-a înfuriat pe Petru și l-a numit satană. Dragostea Lui Și-a arătat-o: „Doar pentru asta am venit în lume. Să mor Eu, voi sunteți în moarte. Eu am venit să mor, să vă răscumpăr pe voi”. Deci mai înainte de patimă se vedea dragostea cea nețărmuită, cum iese fumul înainte de flăcări: „Eu vreau să mor pe cruce, cum este scris în Scripturi, să vă răscumpăr”.

Așa și Ignatie Teoforul acum. Când au văzut ostașii că s-au adunat în număr mare creștinii din Roma, le-au dat voie să vorbească cu dânsul, că nu-i puteau omorî pe toți, că erau mulți. Zicea: „Nu arătați dragoste deșartă către mine, frații mei! Cât am dorit să mor eu la Roma și mai ales mâncat de fiare, pentru că sunt grâu al lui Hristos și nu vreau altă moarte, decât să fiu măcinat de dinții fiarelor, să mă fac pâine dulce a Sfintei Treimi”.

Și atunci, văzând împăratul că nu se teme, l-a băgat în arenă. Dar i-a dat voie să vorbească ultimul cuvânt. Și fiind legat, înainte de a se da drumul leilor, a ținut o predică strașnică: „Nu lăsați credința în Hristos! Nu vă lăsați! Uite viața noastră! Într-o clipă nu mai sunt cu voi. Eu care vă vorbesc acum, peste câteva clipe sufletul meu va zbura la cer. Pântecele leilor va fi mormântul meu. Carnea mea va fi în pântecele leilor, iar sufletul meu va zbura de la acest trup la Preasfânta Treime și la Iisus pe care-L iubesc și pe Care L-am purtat în inima mea toată viața”.

Și era un stâlp mare în arenă unde îi legau pe cei ce-i mâncau fiarele. După ce-a spus predica aceasta, l-au dezbrăcat de haine și l-au legat gol cu mâinile la spate, și 100.000 de spectatori se uitau din toate părțile, cum îl mănâncă fiarele pe episcopul din Antiohia. Și au dat drumul la doi lei mari, flămânzi.

Leii au venit și întâi l-au înconjurat de trei ori și au stat oleacă în genunchi înaintea lui. Dar el, dacă a văzut că leii nu vor să-l mănânce, a spus: „Doamne, cu această moarte vreau să zbor la Tine, nu cumva să mă cruți! Doamne, poruncește să mă mănânce leii, că totdeauna am dorit să fiu mâncat de fiare pentru Tine”.

Și atunci un leu a sărit pe un umăr de-al lui și unul pe celălalt umăr și l-au sfâșiat bucăți. Și au venit creștinii din nou la împăratul să le dea oasele, de la mâini, de la picioare, care au mai rămas. Și le-a dat împăratul.

Ce s-a întâmplat însă? Minune mare, minune mare! Oasele cele mai mici de la mâini le-au mâncat leii, au mâncat toată carnea, toate măruntaiele, însă inima n-au mâncat-o. Inima-i de carne. Stătea între oase. Și a spus împăratul:

– Ce-i cu inima de n-o mănâncă?

– Măria ta, uite leii inima au lăsat-o!

– Măi, el îmi spunea mie în Antiohia, înainte de a merge la război, că poartă pe Iisus în inima lui. Și poate de aceea n-au mâncat-o leii. Ia luați sabia și despicați inima ceea.

A luat un ostaș sabia, și când a despicat inima Sfântului Ignatie, ca o lămâie s-a desfăcut în două. Și cu slove de aur era scris pe o parte: Iisus, și pe cealaltă parte, Hristos.

Deci acesta-i Sfântul Ignatie Teoforul, care, atunci când era copil mic, a fost purtat de Mântuitorul în brațe, iar el l-a purtat pe Iisus, nu în brațe, ci în inima sa până la mâncarea leilor și în vecii vecilor îl va odihni pe el întru Împărăția cerului, unde a zburat sufletul lui.

Și s-a arătat dragostea Sfântului Ignatie Teoforul, că n-a cinstit în lumea aceasta nici viața, nici bogăția, nici cinstea, nimic, nimic mai mult decât dragostea lui Iisus Hristos, pe Care L-a purtat în inimă. Și s-a dovedit aceasta prin inima lui, care nici leii n-au mâncat-o, că era Hristos într-însa și prin slove pe care le-a scris Dumnezeu acolo: Iisus Hristos.

Acesta s-a desăvârșit în dragostea lui Iisus Hristos, cum rar din sfinți au mai ajuns această fericire. Amin.

Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa, vol. 11

Distribuie
2 comentarii la „Cleopa Ilie: „Știți voi cine-i Ignatie Teoforul?””
  1. […] Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (Teoforul), a fost episcop in marea cetate a Antiohiei, pe vremea lui Traian, împăratul romanilor (98-117). Era ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul, trăgându-se din lumea grecească, de curând venită la credința lui Hristos. Deci, fiind prins pentru credința sa, pe vremea lui Traian împăratul, a fost osândit sa fie mâncat de fiare in circul de la Roma. De alta parte, cele șapte scrisori ramase de la el, ne arata cât de încredințat era el, ca, numai suferind moartea de mucenic, poate fi cineva ucenic cu adevărat al lui Hristos. Si, așa a și fost fericitul sau sfârșit. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *