Comuniunea este calitatea inerentă a Iubirii. Dumnezeu este iubire nesfârșită și desăvârșită, este infinit de deschis și de milostiv, căci, chiar din momentul când l-a creat pe om după chipul și după asemănarea Sa, l-a chemat pe acesta la comuniunea cu Sine, dându-i o singură poruncă, pe care, împlinind-o, omul și-ar fi consolidat relația cu Dumnezeu pe vecie.
Chiar și atunci când omul a încălcat cu ușurință și cu îndrăzneală această poruncă, rupând sfânta legătură cu Creatorul său și aliindu-se cu vrăjmașul, diavolul, drept urmare a înșelării diavolești, Dumnezeul-Triipostatic iarăși l-a chemat pe omul cel căzut la comuniunea cu Sine.
El i-a dat porunci, două Testamente, făgăduințe, avertismente și îndrumări clare pentru a reînnoi această relație, făgăduind totodată că va veni în lume un Răscumpărător – Fiul Său Cel Unul-Născut.
Când a sosit vremea să vină Răscumpărătorul, ni s-a arătat Însuși Dumnezeu întrupat, devenind om desăvârșit de la Sfântul Duh și din Preacurata Fecioara Maria.
Rămânând întotdeauna Dumnezeu, fără să se amestece și nici să se despartă de firea noastră omenească, de vreme ce pruncii s-au făcut părtași sângelui și trupului, în același fel și El s-a împărtășit de aceasta, ca să surpe de moartea Sa pe Cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul (Evrei 2, 14).
O, ce comuniune a lui Dumnezeu cu omul! Cât de uluitoare și de minunată pentru orice minte îngerească și omenească a Creatorului Celui fără de început și atotdesăvârșit, Care vrea să se unească cu făptura Sa!
(Biserica spune într-o cântare): „S-a îngrozit de aceasta cerul și s-au minunat toate marginile pământului, căci Dumnezeu s-a arătat în trup!„.
Domnul a arătat deschidere spre comuniune nu doar oamenilor din vremea arătării Dumnezeului-Om, ci și celor din toate veacurile. Hristos i-a lăsat Bisericii Sale un Nou Testament atotbun, preaînțelept, plin de bucurie și posibilitatea de a săvârși până la sfârșitul veacurilor Taina atotmântuitoare și cea mai necesară: Taina Sângelui și a Trupului Său și a împărtășirii credincioșilor.
Avem marea fericire de a ne împărtăși din acest dar dumnezeiesc cât mai des posibil.
O, ce comuniune sinceră și strânsă! Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el. Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică. Dacă nu veți mânca trupul Fiului-Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi (Ioan 6, 53-56).
Aceasta este comuniunea iubirii de la începutul instituirii acestei Taine și până în zilele noastre!
Maica Domnului, Pururea Fecioara Maria, este și ea plină de iubire față de omenire, mai ales față de neamul creștinesc care o cinstește după vrednicie și cu dreptate. Cât de gingașă, de minunată, de binefăcătoare și de mântuitoare s-a arătat și se arată iubirea ei, chiar de la începutul proslăvirii ei și până în ziua de astăzi, prin nenumărate semne și minuni uluitoare!
Câte minuni ale mijlocirii, ocrotirii și mântuirii împărățiilor și popoarelor ortodoxe, precum și a unor persoane simple, dar evlavioase, sau care s-au pocăit cu sinceritate de păcatele și de nedreptățile lor!
Câte icoane făcătoare de minuni care sunt lăudate și proslăvite pe bună dreptate!
După asemănarea Domnului și a Maicii Domnului, ce atitudine iubitoare și mântuitoare au manifestat și manifestă sfinții îngeri, arhanghelii și toți sfinții Bisericii lui Hristos în relația cu creștinii ortodocși (de exemplu, Sfântul Ierarh Nicolae; Sfinții Mari Mucenici Gheorghe și Pantelimon, Teodor Tiron, Teodor Stratilat; Făcătorii de minuni și Doctori fără de arginți Cosma și Damian; Sfânta Mare Muceniță Paraschevi, Ecaterina, Varvara și mulți alții).
Să râvnim iubirii lor și să le urmăm exemplul și noi, după putere, ca părtași ai Duhului lui Hristos și ai harului Lui în credința ortodoxă! Să purtăm sarcinile unii altora și așa vom împlini legea lui Hristos (cf. Galateni 6, 2).
Sfântul Ioan de Kronstadt; Calea mântuitoare