Cel mai adânc glas în inima noastră este conștiința, glasul lui Dumnezeu din om, care ne îndeamnă numai la bine și ne oprește de la rău, și al doilea este sufletul cuvântului.
Sufletul cuvântului este cuvântul cel dinlăuntru, așezat de Dumnezeu în inimă, cu care vorbim; că nu vorbim sonor. Acesta se cheamă „sufletul cuvântului”, cum spune Sfântul Ioan Damaschin. Cuvântul așezat de Dumnezeu în inima omului de la zidirea lui, cu care vorbim tainic, nu cuvântul sonor.
Cuvântul sonor este îmbrăcămintea cuvântului din inimă. Cuvântul sonor ne face să vorbim. Dar acela este așezat în inimă tainic. Vezi că stai și vorbești ceasuri întregi singur. Citești o carte numai cu gândul, fără să miști limba. Acesta-i sufletul cuvântului. Cuvântul cel tainic așezat în inimă. El este pus de Dumnezeu acolo. Prin el vorbim cu Dumnezeu tainic; și în rugăciune și oricând. Punem la cale toate problemele. Acesta lucreză împreună cu conștiința, este glasul lui Dumnezeu din om.
Dacă am greșit, mă mustră. Dacă am făcut bine, mă bucură totdeauna. Da, este pus de Dumnezeu în om cuvântul cel înăuntru așezat. Acesta-i cuvântul tainic care lucrează cu conștiința, fără să mă mustre nimeni. Am greșit, nimeni nu mă mustră. Acela însă, da!
Spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Conștiința este judecător drept. N-o poți potoli nici cu parale, nici cu măguleli, nici cu nimic”. Poate să-ți dea unul tot pământul.
În măsura în care am împăcat conștiința noastră, ca să nu ne mustre pentru păcat, în măsura aceea ne simțim ușori și foarte aproape de Dumnezeu. Căci conștiința îți spune imediat dacă mai are ceva pe ea, căci îndată te îngreuiezi. Conștiința lucrează întreit, cum spune Sfântul Dorotei. Ea lucrează față de materie, față de Dumnezeu și față de noi înșine.
Cum, față de materie? Bunăoară eu ți-am dat o haină de pomană și ți-am spus s-o cruți, să nu-ți bați joc de ea. O porți, dar s-o păstrezi. Și dacă vezi că ai rupt-o prea devreme, te mustră cugetul: „Măi, n-am făcut cum a zis acela!”
Tot față de materie: Tu te apuci să cheltui prea mult pe mâncare, pe băutură și altul n-are ce mânca, săracul! Conștiința îți spune: „Vezi? Tu vrei să trăiești bine în lumea asta, dar altul este flămând și n-are ce mânca!” Conștiința față de materie totdeauna te ține aproape.
Față de Dumnezeu, conștiința totdeauna sau se încarcă sau se ușurează, dacă nu am pocăință și lacrimi pentru păcate.
Față de mine, conștiința mă mustră pentru păcat. Măcar de-ar fi cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta.
Conștiința este judecător drept. Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur spune: „Nu ți-a pus ție Dumnezeu judecător dinafară, să-l poți momi cu parale, să-i dai atâta, ca să te facă pe tine drept. Acest judecător este pus înăuntru, nu-l putem momi cu nimic!”
Auzi ce spune Sfântul Dionisie Areopagitul: „Știința gândului curat este veselia veseliilor, și știința gândului pătat este chinuirea chinuirilor”. Poate să-mi zică mie toată lumea că eu sunt sfânt, că sunt bun, că sunt cutare, dacă conștiința îmi spune: „Ia seama că ești păcătos, ești leneș, ești plin de păcate”, n-o poți împăca.
Dacă toată lumea mă laudă, însă conștiința de mă judecă vinovat, gata, eu sunt cel mai chinuit om! Știința mea este chinuirea chinuirilor, că am de-a face cu știința lui Dumnezeu din mine, care nu cruță, care socoate lucrurile drept totdeauna și ne arată slăbiciunile.
Iar dacă conștiința este nepătată, toată lumea să mă ocărască, toată lumea să spună tot ce-i mai rău despre mine, mie nu-mi pasă. Mie îmi place când nu mă judecă în conștiință Dumnezeu. Dacă pe mine nu mă judecă conștiința pentru păcat, și dacă nu mă judecă Dumnezeu în conștiință, eu am toată veselia! Aceasta este ce spune Evanghelia: Fericiți veți fi când vă vor ocărî pe voi oamenii și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind pentru Mine. Pentru cine? Pentru adevăr. Și nu ne arată numai să nu ne scârbim, ci: Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este la ceruri.
Așa este, dacă nu este pătată conștiința, nu te supără. Iar dacă ți-i pătată și te mustră conștiința, o poți împăca. Du-te la mănăstire la un preot, te dezleagă de păcate și te-ai ușurat. Apoi te păzești să nu mai faci și așa te poți împăca cu conștiința. Împăcându-te cu conștiința, te-ai împăcat cu Dumnezeu și totdeauna vei avea odihnă și pace în suflet.
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 7