Sfântul Luca era născut în părțile Eladei, din părinți veniți din insula Eghina, care este lângă Marea Egee. Acolo, nesuferind desele năvăliri ale agarenilor, și-au lăsat patria și, mergând în hotarele grecești, s-au sălășluit într-un sat al Eladei. Iar numele părinților lui erau Ștefan și Eufrosina.
Fiind cuviosul la vârsta copilărească, nimic copilăresc nu arăta în sine, ci părea bărbat desăvârșit cu lucrul, iubind tăcerea, liniștea și obiceiul cel cinstit. Iar ce-i mai de mirare: la o vârstă ca aceea a început să fie pustnic și înfrânat. Pentru că nu numai nu gusta nimic din cărnuri, dar nici lapte, brânză și ouă nu mânca, încă nici mere și alte roade care sunt copiilor mici mult dorite și iubite. El se hrănea numai cu pâine de orz, cu apă și cu verdețuri de grădină, iar miercurea și vinerea postea până la apusul soarelui. Și aceasta este de mare mirare, că la o astfel de postire și înfrânare pe nimeni nu avea învățător și povățuitor. Ci singur se povățuia, prin dumnezeiescul dar, și din zi în zi sporea spre mare nevoință, fugind de îmbuibare și de mâncăruri de dulce, iubind postul și ostenelile, precum și lipsa celor de nevoie, care omoară trupul. Toate cele ce altora erau iubite și bine primite, acelea erau urâte și neprimite cu totul fericitului Luca, iar cele ce altora erau grele, rău primite și nesuferite, lui îi erau ușoare, iubite și dorite.
Părinții lui, văzându-l cu aceste deprinderi; neobișnuite copiilor, se minunau foarte și se mirau mai ales de pustnicia și de înfrânarea lui. Socotind că aceasta este dintr-o ușurare de minte copilărească, l-au încercat astfel: fierbând carne și pește într-un vas, i-au pus înainte la masă, iar tatăl său, luând peștele, i-a dat fericitului Luca să-l mănânce. El, neștiind că acel pește era fiert împreună cu carnea, a început a mânca și, cunoscând din gust cum că peștele a fost fiert împreună cu carnea, s-a mâhânit foarte, ca și cum ar fi făcut el singur, de bună voie, vreo mare fărădelege. Și se tânguia, plângând și suspinând, și nici pâine nu voia să mai mănânce. Apoi a petrecut într-o tânguire și foame trei zile. Atunci părinții, cunoscând hotărârea lui spre bine, care se trăgea nu din ușurarea minții copilărești, ci din darul lui Dumnezeu ce era într-însul, l-au lăsat să viețuiască după voia sa.
El era supus părinților săi și făcea cu sârguință toate cele poruncite de dânșii. Uneori păștea oile ca Abel, Iacov și Moise; alteori, după ce înaintase în vârstă, lucra pământul, iar alteori împlinea slujba casei, ostenindu-și trupul său tânăr și firea cea pătimașă omorându-și. Către săraci era atât de milostiv, încât cu totul se trecea cu vederea pe sine însuși. Când se ducea undeva de acasă la lucru, hrana ce o lua pentru sine o împărțea la cei lipsiți, iar el rămânea flămând. Și hainele sale cu multă osârdie și dragoste le împărțea săracilor, și de multe ori se întorcea gol acasă, pentru care lucru era certat de părinți, ocărât și câteodată bătut. Uneori părinții îl lăsau să umble gol multă vreme, nedându-i îmbrăcăminte, ca măcar, rușinându-se de goliciunea sa, să înceteze să-și dea hainele. Însă, îmbunătățitul tânăr nu înceta a face lucrurile milostivirii, nerușinându-se de goliciune, pentru că goliciunea pentru săraci îi era lui ca o porfiră împărătească, iar bătaia și necinstea pentru dânșii, o socotea ca o cinste și laudă și se sârguia și mai mult spre facerea de bine a săracilor.
Odată, mergând la țarină să semene grâu, a văzut niște săraci cerând și le-a împărțit grâul, lăsând foarte puțin pentru semănat. Dar Domnul a răsplătit însutit milostenia făcută la săraci, și acele puține semințe de grâu atât de mult le-a binecuvântat, încât s-au îmbelșugat holdele ca niciodată. Iar când a venit secerișul, au adunat mai mult grâu decât în anii trecuți.
Astfel a fost petrecerea Sfântului Luca din Elada, care, povățuit fiind de darul lui Dumnezeu, încă de mic copil s-a sârguit să dobândească Împărăția cerească.
din cartea: Fapte de milostenie